BREAKING NEWS: Plahotniuc a aprobat, deja, Listele candidaților a două partide!

Listele candidaților ale Partidului Liberal și cele ale Partidului Democrat au ajuns pe masa lui Plahotniuk, iar acesta, deja, le-a aprobat. Surse din anturajul lui Plahotniuk afirmă că el a fost foarte bucuros să constate că Lupu și Ghimpu i-au înțeles exact mesajul, au avut o atitudine foarte responsabilă la selectarea oamenilor și la ordinea amplasării lor în listele pentru Parlament.

Listele candidaților ale Partidului Liberal Democrat și cele ale Partidului Comuniștior au fost returnate autorilor cu observații foarte serioase. Plahotniuk i-a cerut lui Voronin să aibă o atitudine mai responsabilă, să nu întocmească liste a lehamite și nici să nu favorizeze anumite persoane care nu au demonstrat suficientă loialitate față de cursul Nobil al politicii sale. Aceleași surse afirmă că Filat s-a ales cu o mustrare aspră și cu un ultim avertisment. Plahotniuk i-a cerut acestuia, în formă ultimativă, să părăsească Lista candidaților și să treacă pe cea a Birjei muncii de la Nobil Club. Filat a fost avertizat că dacă nu se va conforma și de această dată, singura listă care îl așteptă este cea de la CNA și i-a promis că acolo îl trece fără rând.

Plahotniuk ar vrea să sfârșească procesul de întocmire a listelor electorale până la Ziua Independenței, 27 august, în așa fel încât începând cu 1 septebrie să-și concentreze toată atenția asupra formalităților legate de activitatea Comisiei Electorale Centrale.

Sursa: noblika.md