La Condrița, la Balul Porcilor…

În loc de Prefață:

La sfârșit de iunie 1992, după ce am predat muniția de război, rănit, pe pat de spital, după un chinuitor proces de conștiință și mai multe remușcări, am făcut un legământ cu mine: “Eu nu voi mai pune niciodată mâna pe armă!”. Acel legământ îl respect până în clipa de față. Nu a fost ușor să-mi respect cuvântul într-un spațiu unde barbaria este la ea acasă. Într-o societate “întoarsă de la țâța civilizației occidentale” și lăsată în derivă pe valurile unor nostalgii totalitare pentru vreun țar tătaro-mongol.

Mi s-a părut, adeseori, un act de lașitate să mă țin de un jurământ dat într-o clipă de slăbiciune fizică. Deși, pornirea războinică în raport cu o Rusie agresivă m-a părăsit demult, când îi văd  “cozile de topor” dezlănțuite aici, gândul că aș putea rupe acel legământ îmi dă târcoale ca un câine turbat! Mă apăr de el în disperare și mă tem că, în orice clipă, javra ar putea rupe în bucăți spiritul meu de toleranță creștină și respectul meu pentru viața umană. Metoda cea mai eficientă împotriva acestui coșmar este scrisul. Așa dar … Citește mai mult…