Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Patrioţii statului Voronin la datorie

sergiu-mocanu-foto-judecatoria-buiucaniJudecătorul de instrucţiune, mai bine zis, executorul de instrucţiune (n.a.), Ion Morozan de la Judecătoria sectorului Buiucani, în lipsa oricăror probe, decide cu seninătate (n.a.) pe 27 iulie curent, prelungirea măsurii de arest la domiciliu pe numele lui Sergiu Mocanu, liderul Mişcării social-politice “Acţiunea Populară” pentru încă 25 de zile.

În cadrul şedinţei, la întrebarea apărării privind motivele în baza cărora procurorul, Oleg Malai, solicită prelungirea măsurii de reprimare, acesta a făcut referinţă la “argumentele” prezentate în primul său demers. Amintim că demersul respectiv nu invocă nicio probă, de altfel, ca şi demersurile ulterioare, deciziile de prelungire a măsurii de arest pe numele politicianului fiind de fiecare dată rezultatul unui ordin politic.

Vedeţi mai jos o retrospectivă a acţiunilor organelor de forţă exercitate în cazul lui Sergiu Mocanu, care denotă vădit îndeplinirea unui ordin politic, ca să vă daţi seama până unde poate ajunge absurdul şi fărădelegea patrioţilor din „justiţia” moldovenească care se află la datorie în statul Voronin:

8 aprilie – în jurul orelor 10:30, politicianul Sergiu Mocanu a fost luat cu forţa din stradă de 10 persoane în civil şi băgat într-o maşină, care s-a deplasat într-o direcţie necunocută. Câteva ore mai târziu, membrii familiei au aflat că Sergiu Mocanu a fost reţinut pentru 72 de ore la Departamentului Situaţii Operative al Ministerului Afacerilor Interne.

10 aprilie – Judecătoria sectorului Buiucani a examinat învinuirea înaintată pe numele lui Sergiu Mocanu de către Procuratura Generală şi a pronunţat hotărârea de aplicare a măsurii de arest preventiv pentru 25 de zile, fiind învinuit de organizarea dezordinii în masă şi uzurparea puterii de stat.

În demersul său, procurorul menţionează că „la momentul de faţă, organului de urmărire penală nu-i sunt cunoscute toate circumstanţele care au contribuit la comiterea infracţiunii, eventual persoanele implicate, fapte şi condiţii ce la momentul de faţă sunt cunoscute exclusiv doar învinuitului.” Mai mult decât atât, „conform datelor operative de investigaţie, precum celor rezultate din urmărirea penală, s-a stabilit că modul de viaţă al învinuitului permite de al considera o persoană socialmente periculoasă, care eventual poate fi implicată în comiterea altor fapte prejudiciabile. În acest caz, măsura preventivă sub formă de arest preventiv poate pozitiv să influenţeze mersul urmăririi penale, cât şi procesul de obţinere a probelor asupra cazului şi în vederea cercetării obiective.” Judecătorul de instrucţiune, Mihai Drosu, “în vederea acordării posibilităţii organului de urmărire penală pentru a acumula probe privind vinovăţia sau nevinovăţia lui Mocanu Sergiu în comiterea acestor fraude şi pentru a exclude oricare influienţă negativă în acest sens”, decide aplicarea măsurii de arest preventiv pe un termen de 25 zile cu deţinerea în penitenciar.

16 aprilie – Curtea de Apel Chisinau a examinat recursul avocatului privind anularea deciziei Judecatoriei sect. Buiucani de menţinere sub arest pentru 25 de zile a lui Sergiu Mocanu şi punerea lui în libertate. Completul de judecată al Curţii a respins recursul avocatului.

24 aprilie – seara, Sergiu Mocanu a fost transferat de la Izolatorul Departamentului Servicii Operative al MAI de pe strada Bucuriei 14, unde s-a aflat din data de 8 aprilie, la Penitenciarul 13 de pe strada Bernardazzi 3. La începutul lunii mai, Sergiu Mocanu a declarat următoarele: „16 zile am fost ţinut singur într-o celulă fără WC, fără geam, cu lumină foarte slabă, neaerisită. Celula era rece şi umedă. Nu ştiam niciodată ora. „Patul” era de beton, acoperit cu scânduri. Nopţile înainte de şedinţele de judecată mi-au fost făcute de coşmar. Mi-a făcut o vizită Valentin Zubic (viceministru al Afacerilor Interne), chiar la câteva ore după ce am primit mandatul de arest. Am fost escortat în cabinetul şefului Departamentului, unde mi s-a servit un ceai. Zubic mi-a zis că R. Moldova în trei zile s-a schimbat şi că eu sunt unul pe care poporul îl urăşte şi că pentru mine e mai bine, din motive de securitate, să stau închis. Europa, în sfârşit, a înţeles care este faţa adevărată a opoziţiei din Republica Moldova. Fiii mei, care de şapte luni sunt refugiaţi pe teritoriul Ambasadei României şi pe numele cărora poliţia deţine mandate de arest, ar putea fi liberi. La urma urmei, de ce ar trebui copiii să sufere din cauza părinţilor? Eu, oricum nu mai am nicio şansă să ies la liberate în următorii zece ani, iar ei sunt doar la început de cale. Iată, dacă eu aş manifesta măcar cât de cât spirit patriotic şi aş spune cum m-au folosit (românii)… ”

28 aprilie – Judecătoria sect. Buiucani  a respins cererea avocatului Ion Dron, prin care acesta a cerut recuzarea judecătorului Mihai Drosu din motivul ca ultimul, la emiterea încheierii de arestare a politicianului Sergiu Mocanu, a ignorat atât principiului imparţialităţii, cât şi al prezumţiei nevinovăţiei.

30 aprilie – judecătorul Mihai Drosu a respins cererea avocatului  prin care acesta a solicitat schimbarea măsurii de reprimare din arest preventiv în arest la domiciliu şi a acceptat demersul procurorului Oleg Malai de a prelungi mandatul de arest pentru încă 25 de zile.

7 mai – Curtea de Apel Chişinau a respins recursul apărării privind anularea deciziei din 30 aprilie 2009 a judecătorlui de instrucţiune, Mihai Drosu, prin care acesta a acceptat demersul procurorului, Oleg Malai, de a prelungi mandatul de arest pe numele politicianului Sergiu Mocanu pîna la 28 mai curent.

Sergiu Mocanu a refuzat să se prezinte în faţa instanţei, protestînd astfel împotriva faptului că timp de o luna decând se află în arest, procurorii nu au efectuat nicio acţiune de anchetă cu participarea lui. În cererea de refuz a lui Sergiu Mocanu, politicianul indică că arestarea lui este un ordin politic şi că el nu va fi în liberatate atît timp cît nu este retras ordinul.

11 maiCurtea Europeană a Drepturilor Omului a înregistrată cu numărul 24163/09 cererea depusă de avocatul Ion Dron privind cazul Sergiu Mocanu, în temeiul art. 34 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, împotriva Republicii Moldova.  Apărătorul pretinde violarea de către autorităţile moldoveneşti a drepturilor garantate de art. 5 privind  încălcarea dreptului la libertate şi siguranţă al Convenţiei. Reclamantul a solicitat Curţii să judece cererea în regim de urgenţă având în vedere seriozitatea pretenţiilor formulate.

27 mai – Judecatoria sectorului Buiucani a examinat demersul procurorului  prin care acesta a cerut prelungirea mandatului de arest pe un termen de inca 30 de zile. Urmare a dezbaterilor acestui demers, judecatorul Mihai Drosu a admis parţial demersul procurorului şi a dispus prelungirea arestării cu înca 15 zile, până la 12 iunie. La solicitarea apărării, instanţa a admis anexarea la demersul procurorului a înregistrărilor video din ziua de 7 aprilie, care îl disculpă pe Sergiu Mocanu de comiterea infracţiunilor imputate. Apărătorul Ion Dron a declarat că  în penitenciar lui Sergiu Mocanu s-au creat intenţionat premise care ar putea pune în pericol integritatea fizică şi morala sau chiar viaţa lui.

11 iunie – Judecătoria sectorului Buiucani a examinat în aceiaşi procedură două cereri: demersul procurorului privind prelungirea măsurii de arest preventiv pentru încă 30 de zile şi cererea avocatului privind aplicarea măsurii garanţia personală, susţinută de trei persoane notorii din Republica Moldova – maestrul Vasile Iov, părintele Pavel Borşevschi şi scriitorul Andrei Strâmbeanu.

Judecătorul de instrucţiune a respins ambele cereri şi a dispus aplicarea măsurii arest la domiciliu pe un termen de 30 zile. În timpul examinării cazului politicianului Sergiu Mocanu, pe culoarele Judecătoriei erau câteva persoane de la Departamentul Servicii Operative al MAI, care stăteau să-l aresteze în cazul în care instanţa se va pronunţa pentru eliberarea lui.

12 iunie – Sergiu Mocanu a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13 şi escortat de reprezentanţi ai Departamentului Servicii Operative la domiciliu. Procurorul depune o cerere la Curtea de Apel Chişinău prin care cere recuzarea deciziei judecătorului de instrucţiune şi prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile. Curtea respinge demersul.

18 iuniePreşedintele Camerei Curţii Europene a Drepturilor Omului, căreia i-a fost încredinţat dosarul, a dispus examinarea cu prioritate a cazului Mocanu v. Republica Moldova. Curtea cere Guvernului Republicii Moldova să răspundă la un şir de întrebări privind cazul arestării şi deţinerii lui Sergiu Mocanu şi să prezinte poziţia sa, până la 29 iulie curent, în legătură cu soluţionarea amiabilă a acestui caz. Mai mult decât atât, CEDO a făcut o adresare şi către Guvernul României solicitându-i oportunitatea de a se expune asupra cazului.

10 iulie – Judecătoria sectorului Buiucani a prelungit termenul măsurii de arest la domiciliu pe numele lui Sergiu Mocanu pentru încă 15 zile, astfel încât, politicianul se va afla la domiciliu până la data de 27 iulie, exact în ziua încheierii campaniei electorale.

Sergiu Mocanu a declarat pentru presă că presiunile politice asupra sa nu au încetat şi că organele de forţă acţionează în continuare la ordinul lui Voronin, iar prin izolarea lui de societate îi atribuie politicianului statutul de prizonier de război, căruia nu trebuie să-i dovedeşti nici vinovăţia, nici nevinovăţia.

15 iulie – Curtea de Apel a avut pe rol recursul avocatului Ion Dron privind anularea deciziei Judecătoriei sectorului Buiucani din 10 iulie de a prelungi măsura de arest la domiciliu pe numele politicianului Sergiu Mocanu cu încă 15 zile, până la 27 iulie 2009 şi aplicarea unei alte măsuri alternative. Unul dintre procurorii ce instrumentează cazul a mers la Curtea de Apel, deşi, atât avocatul, cât şi Sergiu Mocanu nu au fost citaţi sau, cel puţin, contactaţi telefonic de către instanţa de judecată Buicani pentru a fi înştiinţaţi despre desfăşurarea şedinţei. Procurorul l-a contactat de la Curtea de Apel pe avocat şi l-a anunţat despre judecarea recursului încercând să-l determine  să se prezinte în regim de urgenţă la şedinţa de judecată. Tot în regim de urgenţă, la îndemnul aceluiaşi procuror, ar fi trebuit să se prezinte şi Sergiu Mocanu care nu are voie să părăsească domiciliul fără o autorizare scrisă. În acelaşi timp, în faţa casei lui Mocanu a apărut (după ce a lipsit câteva zile) un echipaj de poliţie gata să-l aresteze pentru încălcarea regimului arestului la domiciliu.

În rezultatul acestor aranjamente ieftine, şedinţa de judecată a fost transferată,  contrar oricăror prevederi legale, pentru data de 22 iulie.

22 iulie – Curtea de Apel Chişinău a examinat în şedinţă închisă recursul prezentat de apărare împotriva deciziei pronunţată de Judecătoria sectorului Buiucani privind prelungirea măsurii de arest la domiciliu cu 15 zile. Completul de judecată al Curţii a dispus respingerea recursului avocatului şi menţinerea în vigoare a deciziei primei instanţe. Astfel, Sergiu Mocanu se va afla în arest la domiciliu până la data de, cel puţin, 27 iulie curent, adică odată cu încheierea campaniei electorale.

Politicianul Sergiu Mocanu a declarat pentru presă că Voronin a dezbinat societatea Republicii Moldova în două părţi: cea a patrioţilor şi cea a nepatrioţilor. Patrioţii sunt la guvernare şi apără ţara de nepatrioţi pe care-i arestează, maltratează şi torturează. Atâta timp cât Voronin mai dă ordine în acest stat, el nu va fi în libertate.

Autor: Daniela Bodrug

7 comentarii

  1. A

    DUMNEZEULE !

  2. Silvera

    No pasaran !

  3. Valenta

    Va indemn pe toti:

    Sa fim Romani cu un UP in sens Englez.
    Sa ne ridicam din descurajare, sa ne ridicam de jos si sa MERGEM INAINTE CU PAS FERM SPRE VICTORIE!

    Problema nu este numai a ta. Noi, romanii din Basarabia, am fost mereu etichetati de “prosti”,
    Astfel, ca sa fim tinuti mai usor cu “capul plecat ca, adica, “sabia nu-l taie” etc..

    Deci, ni s-a cultivat mentaliatea de prosti, de oameni lipsiti de succes, de vointa; de oameni lipsiti de perspectiva, de
    Oameni lipsiti de viziune politica, economica, sociala etc. oameni incapabili sa iasa din criza etc…

    Asa vreti sa fiti si in CONTINUARE, oameni buni??

    Daca da, sa stiti ca astfel kamunistii ar avea cea mai mare biruinta asupra voastra.

    Da, zic a voastra, pentru ca eu NU VREAU sa fiu in rind cu cei prosti!

    Asta ar insembna ca ne-au biruit in plan psihologic, moral.. si in general!
    Caci un om distrus psihologic este un om mort.

    Ttreziti-va si dumiriti-va ce vi se intimpla!

    Komunistii au manuale speciale de a turmenta masele si de a le demola persoama umana din interior.

    Ei asta au facut-o timp de zeci de ani de zile prin intermediul mai multor mijloace: scoala, mass media etc.

    Acum am ajuns sa ne complacem in aceasta starea de PROSTI si sa ne numim noi singuri ca suntem prosti???

    Mai, mai, ia ce mare realizare am obtinut!

    Daca vreti sa ramineti prosti, eu NU MAI VREAU SA PIERD TIMPUL cu voi.

    Pentru ca eu vreau sa discut cu oameni inteligenti si destepti!

    Si voi sunteti toti INTELIGENTI SI DESTEPTI,
    da, sunetm toti, pentru ca DUMNEZEU ne-a inzestrat cu minte, cu pricepere de a face deosebire
    dintre adevar si minciuna, dintre bine is rau…

    Ce ne lipseste ca sa avem BIRUINTA??? Nimic nu ne lipseste!

    Ba avem ceva in plus. Si acest ceva in plus care ne incurca este prostia!

    Deci sa dam la o parte PROSTIA si sa fim asa cum ne-a creat DUMNEZEU – DESTEPTI!

    Altfel il jignim pe Dumnezeu desconsiderond darurile bune ce ni le-a dat El pentru a trai LIBERI si CU DEMNITATE!

    PRIVITI-VA in oglinda si vedeti ce BARBATI frumosi, destepti, curajosi si de succes sunteti.

    Nici o tara din Europa nu are un numar atit de mare de intelectuali su studii superioare!

    AVEM un potential ENORM. Numai din cauza prostiei, neincrederii in propiriile forte suntem in saracie…

    Asta au dorit-o adversarii nostri care vor sa “elibereze” MOLDOVA de noi, sa ne impuna sa emigram…

    Dumiriti-va si inteleptiti-va!

    Folositi-va de MINTEA pe care v-o dat-o DUMNEZEU, pentru ca el ca un TATA bun vrea sa ne vada DESTEPTI.

    Da, Dumnezeu nu vrea ca noi sa stam ingenunchiati si inrobiti, prostiti si in saracie.

    Dumnezeu singur a venit la Moise si i-a poruncit sa lase turma altui cioban,
    dar el sa MEARGA si sa scoata poporul ales din ROBIA EGIPTEANA!

    INSASI DUMNEZEU vrea sa IESIM din ROBIA EGIPTEANA contemporana.

    Daca nu va ridicati din cadere, nu meritati nici o eliberare.

    Asa ca, desteptati-va, OAMENI BUNI! Moise nu a folosit nici o armata,
    ci AVEA doar un toiag cu care ARATA durectie in care sa mearga POPORUL.

    caci evreii au iesit cu tot calabalicul lor din urma, cu femei, copii etc.. si atunci nu erau megafoane…
    Iari Moise era un bilbiit… Deci poporul se uita spre TOIAGUL ridicat sus al PASTORULUI

    toiagul care le indica DIRECTIA unde sa mearga ca sa iasa din robie!

    Deci, lepadati-va de prostie, si folositi-va INTELIGENTA pe care ne-a dat-o DUMNEZEU.

    Va indemn sa nu mai fiti… Creieri boţiţi de tancuri ruseşti
    caci tancurile lor au actionat mai mult pe plan psihologic!

    Doamne, ajuta-ne sa ne dumirim si sa INAINTAM spre biruinta.
    Toti la votare!

  4. PIOBESI

    EU ASA CEVA NU AM VAZUT INTRUN STAT DEMOCRAT DAR MOLDOVA ESTE TARA MINUNILOR CE PUTEM SA SPUNEM

  5. Valenta

    DEAR FRIENDS,
    The gifts you have to give are multitudinous and magnificent — and your time to give those gifts has only just begun.

    The life events of this moment are being placed in your experience to provide you with a perfect context within which to experience the true wonder and glory of Who You Really Are. Honestly, without a lot of fluffy talk, it is time for you to know and to express the fullness and the richness of how wonderful, of how special, you are.

    These events, the occurrences of these days and times, the challenges in your life right now, are designed by you (at a very high level) to give Little You a chance to experience and express Big You…right here, right now. Take a look at what you are facing in this moment, on this very day.

    Do you think this is by accident?

  6. Alexei

    Bravo pentru Valenta! Toate relele de la prostie si ingamfare moldoveneasca la politicieni. Jidanii (sa nu se creada Evreii), atat prin rusi cat si direct i-si fac mendrele de dezbinare a oricarui neam prin diferite metode. De mirare, se crede ca creditele din Rusia sa-u din alte parti nu trebuiesc intoarse.Ba da, numai ca cele rusesti sunt mult mai scumpe-platesti cu libertatea.

  7. Intr-o oarecare masura mi se pare justificat, totusi nu pot spune pe deplin justificat.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*