Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Am avut un trecut de coşmar, avem un prezent stupid, slavă Domnului că nu avem viitor!

Ieri, Curtea Supremă de Justiţie a anulat decizia Curţii de Apel prin care era respinsă cererea noastră de a obliga Ministerul Justiţiei să înregistreze Acţiunea Populară. Am spus încă de la bun început, că decizia doamnei judecător Elena Gligor este una aberantă şi lipsită de temeiuri juridice. Atunci, după pronunţarea acelei decizii, am învinuit-o public pe doamna Gligor de faptul că a executat o comandă politică. Dumneaei, în replică, la un post de televiziune a spus că decizia este legală. Dacă altă lume se împacă cu tratamentul batjocoritor al judecătorilor, eu nu am de gând să tolerez aşa ceva şi numita Elena Gligor va trebui, mai devreme sau mai târziu, să răspundă pentru faptele sale.

Dosarul se reia de la zero la Curtea de Apel şi, dat fiind  faptul, că Gligor este Preşedintele Colegiului Civil, aceasta îl poate „mura” încă mult timp. Citește mai mult…

După ce a sfidat Legea, doamna judecător Elena Gligor sfidează şi bunul simţ

Declaraţie de presă a mişcării pe care o conduc

         În cadrul ultimei şedinţe de judecată la Curtea de Apel Chişinău din 12 mai 2008, d-na judecător Elena Gligor a pronunţat fără a prezenta motivele, dispozitivul neanulării Deciziei Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la neînregistrarea statutului Mişcării social-politice Acţiunea Populară, deşi toate argumentele şi probele aduse de noi în instanţă au dovedit fără tăgadă falsul deciziei ministerului. Citește mai mult…