Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Ţara asta DEJA este pe mâna lui Plahotniuc

La 29 iulie 2010, scriam despre faptul că adevăratul stăpân al ţării în care mai supravieţuiesc doar unii dintre noi este anonimul Plahotniuc.

Alianţa pentru Integrare Europeană, reconstituită după Alegerile din 28 noiembrie trecut, a dat viaţă publică şi acoperire politică celei mai odioase structuri mafiote care a existat vreo dată în ţara asta. Mafia pe care a construit-o şi a condus-o regimul Voronin, acum guvernează Republica Moldova.

Citește mai mult…

Mafia îşi consolidează poziţiile

Astăzi, omul lui Plahotniuc, Anatol Doga, a fost înlocuit la preşedinţia Curţii de Apel Chişinău, cu omul lui Plahotniuc, Ion Pleşca, care a fost implicat în mai multe acţiuni de corupţie în sistemul judecătoresc.

Cel mai renumit caz, de pe urma căruia acesta şi-a făcut averi, este cazul fraţilor Boicinco. La fel, Ion Pleşca este acel care a dat acoperire politică în calitatea sa de deputat, atacului de raider asupra întreprinderii Carmez .

Cel puţin într-o singură problemă între Plahotniuc şi Filat există o armonie perfectă – angajarea în „câmpul muncii” a hoţilor din gruparea Urecheanu.

Filat-ă subtil de Putin, Republica Moldova este mai accesibilă

Din perspectiva reglementării conflictului transnistrean, pragmatismul liderilor chișinăuieni în problema integrării europene a Republicii Moldova este o  aventură demnă doar de umorul cîrgîz al premierului rus – Putin.  După Războiul de Independență din 1992, Rusia s-a pricopsit cu teritoriile din stânga Nistrului, iar Republica Moldova s-a ales cu… „diferendul transnistrean” – un fel de nevroză colectivă ce îl bagă în frisoane patriotice pe orice moldovean condamnat de soartă să-și trăiască în „vârful puterii” sau pe lângă ea, sentimentul dragostei de țară. Citește mai mult…

Maldavani, rovneaisi smir-r-r-na! (pamflet legumicol)

Moldovenii sunt legume românești cultivate în pepinieră rusească. Faptul că moldovenii se consideră altceva decât români, este o dovadă în plus că sunt români, pentru că… numai românul își poate renega într-un asemenea hal propria obârșie.

Moldoveanul nu-i o delicatesă greu de preparat aidoma cecenului, ci un bun de consum curent ușor de recoltat de pe curpen și lesne de îngurgitat crud, fiert, prăjit sau conservat. De la consumul fructului delicios al erbaceei cu pricina, rușii n-au avut niciodată indigestii, constipații sau pântecării ca să facă câte o dâră lungă așa cum au lăsat atâtea între Groznîi și Moscova. Citește mai mult…

O capră velicorusă pentru trei iezi pragmatici (pamflet pentru adulți)

Partizanii ”cutremurului de pământ de sub cizma moldovenească” din Piața Roșie  invocă, în special, două argumente în favoarea participării ostașilor Armatei Naționale la parada militară de la Moscova din 9 mai:

Participarea la acest eveniment a armatelor unor țări cum ar fi Statele Unite, Anglia, Polonia, etc.;

Pericolul unor consecințe de ordin politic și economic din partea Federației Ruse în cazul neparticipării Republicii Moldova  la sărbătoare. Citește mai mult…

Alianţa pentru Integrarea Mioriţelor în Absolut

Baladă africană:

–  Aveți canibali în tribul vostru? 
– Nu, ieri, l-am mâncat pe ultimul.

Decizia liderilor AIE de a modifica Constituția printr-un referendum și de a evita alegerile parlamentare anticipate este foarte asemănătoare cu decizia de a-l face pe Marian Lupu eventual viitor potențial Președinte al Republicii Moldova acum și pururi, și în vecii vecilor, OK. Citește mai mult…

EU O BĂNUIESC PE LORENA BOGZA DE LEGĂTURI CU AL QAEDA

big_444350_terrorism_women_al-qaeda_musulmaneO vagă bănuială o aveam demult, dar am tăcut pentru a nu provoca panică generală între concetățenii mei și așa destul de stresați de consecințele încălzirii globale asupra tarifelor, prețurilor și salariilor din Republica Modova. Am hotărât să rup tăcerea luni seara, după ce am văzut toată conducerea „pe vârf” la ProTV și doar pe ea, terorista –  „în profunzime”. 

Eu pot să înțeleg de ce nu s-a autosesizat până în prezent Procurorul General asupra comportamentului talibanic al acestei prezentatoare. El nefiind, sărmanul, revendicat până în prezent  nici politic de vreun lider al alianței, nici economic de vreun oligarh, nici social de Maia Laguta, îi vine mai greu să curme o infracțiune în flagrant.

Citește mai mult…