JOS ALIANȚA MONSTRUOASĂ!
STIMAȚI PRIETENI!
MIȘCAREA ANTIMAFIE CONTINUĂ PROTESTELE ȘI VĂ INVITĂ SĂ VENIȚI ALĂTURI DE NOI ÎN FAȚA PARLAMENTULUI!
PRIMUL MITING VA FI LA ORA ȘI ZIUA ÎN CARE SE VA DESFĂȘURA ȘEDINȚA PARLAMENTULUI!
***
Câteva concluzii după mitingul de duminică
Partea mai puțin bună:
1. Au fost mai puțini oameni decât ne-am fi dorit. Moldovenii care “își fac cel mai tare vânt …” pe rețele de socializare preferă încă să stea acasă. Sper că îi vom urni și pe ăștia în câteva săptămâni.
2. Tinerii care și-au revendicat evenimentul au fost timizi și neinspirați în a înțelege ce lume stă în fața lor. Dar eu nu-i critic, ba din contra, eu îi încurajez și le mulțumesc că se implică.
Partea bună:
1. S-a urnit carul din loc! Anevoios, încet, dar s-a urnit!
2. Euroasiaticii au stat acasă. Asta e bine! În acest sens apreciez gestul Nataliei Morari care aseară a spus că nu vine la o asemenea manifestare, astfel, descurajându-i, probabil și pe alți anti… să vină.
Foto: jurnal.md