Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

MINISTRUL CATAN TREBUIE SĂ DEMISIONEZE!

Ieri, 5 mai 2010, Ministerul Afacerilor Interne a repus în funcții 24 din cei 25 de polițiști suspendați,  ca urmare a dezvăluirilor circumstanțelor asasinării lui Valeriu Boboc. Evenimentul s-a produs la o zi de la declarația liderilor AIE despre depășirea tuturor disensiunilor din cadrul Coaliției de Guvernământ. Optând în continuare pentru păstrarea Alianței, ca o garanție a perpetuării unui regim democratic în Republica Moldova și neadmitera revenirii la putere a oligarhiei totalitare a fostului Președinte Voronin, nu putem tolera derapajele morale ale unor lideri democrați, indiferent care ar fi intențiile declarate de ei.

Pornind de la pericolul public pe care îl reprezintă sistemul polițienesc din Republica Moldova pentru drepturile, libertățile, viața și sănătatea cetățenilor, dar și pentru buna funcționare a unui stat de drept considerăm necesar:

1. Retragerea urgentă a sprijinului politic pentru Ministrul de Interne, Victor Catan, care s-a dovedit a fi o pradă prea ușoară pentru un sistem polițienesc corupt și criminalizat;

2. Reorganizarea neîntârziată a actualului Minister al Afacerilor Interne în Comisariat General de Poliție subordonat unei administrații civile în frunte cu un Ministru de interne civil;

3. Recurgerea la asistență europeană în materie de specialitate pentru restructurarea sistemului polițienesc, pentru izolarea de societate a elementelor criminale din poliție și pentru reabilitarea socială a majorității polițiștilor neimplicați până în prezent în acte prejudiciabile.

În numele Mișcării Acțiunea Populară,
Sergiu Mocanu
6 mai 2010

21 comentarii

  1. opinie

    bravo dl Mocanu.

    exact asa, demisia.

  2. NIKE

    Eu sunt pentru aceste propuneri!

  3. Salutare!

    Dl. mocanu….va credeam comunist deal de Voronin….dar la emisiunea lui Rata…ati demonstrat ca sunteti un adevarat Basarabean! Lati facut de nimic pe idiotul de Catana! Bravo!

  4. Centru

    DE MULT TIMP AM SPUS CĂ ZUBCO ŞI CATAN NU FAC FAŢĂ POSTURILOR PENTRU CARE AU FOST NUMIŢI.
    MĂ ALĂTUR SPUSELOR DVS. PROCURORUL GENERAL ŞI MINISTRUL CATAN SUNT SLABI.
    ÎN PRIMUL RÂND LUCRURILE MERG GREU ŞI ÎN AL DOILEA RÂND CÂND VORBESC NU PAR ÎNCREZUŢI ÎN SINE ŞI NU INSPIRĂ MARE ÎNCREDERE.
    ACESTEA SUNT DOUĂ INSTITUŢII FORTE ŞI ÎN FRUNTEA LOR TREBUIE PUŞI OAMENI TARI.

    D-LE MOCANU PE UNDE TREBUIE SĂ CRITICĂM TREBUIE SĂ CRITICĂM. NUMAI ÎNAINTE.

  5. palade

    Guvernele in RM au fost si sint formate dupa principiile sovietice. MAI-ment, MA-ofiter al armatei, SIS – ofiter KGB etc. etc.
    In toate tarile dezvoltate ministrii sunt oameni politici-civili.
    Sarmanul Catana e si balbait si agramat. Ieri a scos alta perla:”persoane vinovEte”

  6. palade

    Si despre Blandul Ben ( PG Zubco) ? Totul e OK?. Poate sa-si continue (in)activitatea?
    Toti trei la pensie: Catan, Zubko, Gheorghe

  7. Alex

    apreciez foarte mult curajul D-tra, am vazut emisiunea din 5 aprilie si sunt deacord ca politia in R. Moldova actioneaza ca o gasca acoperindu-se unul pe altul….tot respectul pentru D-tra domnule Mocanu, success

  8. COSTIN

    ATIT TIMP CIT PARLAMENTUL E DOMINAT CATEGORIC DE FORTE RETROGRADE ,ANTI-PROGRESISTE SI ANTI-NATIONALE , NU SE POATE FACE NIMIC …IAR CA SA SPUNEM ADEVARUL VERDE-N FATA , CEL PUTIN 80% DIN PARLAMENT , E OCUPAT DE ACESTE FORTE . ACESTI RETROGRAZI SE GASESC SI IN BANCILE OPOZITIEI , DAR SI IN CELE ALE PUTERII . DE FAPT EI COLABOREAZA INTER-PARTINIC , SABOTIND SCHIMBARILE RADICALE DE CARE ARE NEVOIE TARA . PE EI II DESPARTE MAI MULT SETEA DE PUTERE , DECIT DEOSEBIRI EXTRAORDINARE DE VEDERI POLITICE . SI AM AVUT RECENT EXEMPLUL EDIFICATOR CU PARTICIPAREA LA PARADA DE LA MOSCOVA …AM VAZUT CU TOTII DRACUL GOL ,CUM SE SPUNE . STALINIZOIZII FAC CU SCHIMBUL LA PUTERE …CITIVA ANI NOI ,CITIVA ANI VOI .SI INTRE TIMP ASA AU TRECUT 20 DE ANI …SI VOR MAI TRECE 20 … MOLDOVA SARACA , TOT IN ZONA GRI A EUROPEI VA RAMINE … PENTRU CA ASA VREA URSUL .

  9. Jonny

    Adevarat spune Costin ,cind sau inceput procesele democratice,ei si-au inpartit partidele.Au intre ei un pact de colegialitate nedeclarat. Ei stiu ca totul e fragil. Azi unii mine altii.Eu cred,ca noi avem oameni noi care trebue sa ee conducerea.DE CE D-ul MOCANU nu poate fi ministru de interne,este mai important decit crearea unui partid.

  10. COSTIN

    sub orice critica aceasta ejaculare dementa stalinista a tovarasului dodon … penibil ! “Vreau să amintesc că Moldova a intrat în război odată cu Uniunea Sovietică, la 22 iunie 1941. Prima lovitură am primit-o din partea României, susţinută de cel de-al Treilea Reich. ” acest circar bolsevic minte cu nerusinarea si obraznicia criminalului ramas neprins … moldova a intrat in razboi , o stie orice om intreg la minte , odata cu ultimatumul dat de uniunea sovietica romaniei in 1940 . un act barbar ,salbatic si injust …un act care poarta un singur nume … si in trecut si astazi… A-G-R-E-S-I-U-N-E !!! sa nu amestecam merele cu perele si portocalele cu bananele . odata agresata mirsav in 1940 , romania era total indreptatita sa raspunda la agresiunea comisa de hraparetul vecin imperialist- uniunea sovietica ….”Mărturie sunt evenimentele tragice de la începutul anilor 90, campania dementă împotriva Găgăuziei, conflictul armat de pe Nistru, dezmăţul violent şi vandalismul din 7 aprilie anul trecut, xenofobia oficializată a guvernării actuale “. acest dodon -shoshon e nebun cu adevarat ! efectele cedarilor din anii 90 , se vad si acum … gagauzia cere practic independenta si doreste sa inghita si alte teritorii vecine … transnistria si-a intarit cu ajutorul moscovei independenta fata de chisinau … xenofobie ? cind limba rusa sufoca practic limba oficiala a statului ? cind tricolorul e etichetat ca fascist si ars de derbedei rusofoni ? cind la balti se striga ca orasul e rusesc ?…”Fasciştii români” ? de care fascisti ne vorbeste dodon , ca in romania interbelica nu au existat nicioadata asemenea organizatii fasciste . miscarea legionara a fost o miscare nationalista ortodoxa ,cu tente extremiste , dar nu fascista …iar maresalul antonescu , “fascistul” , a scos-o in afara legii , trimitind pe unii in puscarii , iar pe altii in prima linie a frontului …”Noi deci, conform spuselor lui Ghimpu, am fi „perdanţii” acelui război, am fi „fasciştii învinşi”. exagerari demente din partea acestui tovaras stalinist …ghimpu se referea la faptul ca o nedreptate comisa cu forta de uniunea sovietica impotriva neamului nostru , a ramas in vigoare , sub masca sforaitoare a luptei anti-fasciste ….urmatoarea fraza a idiotului , e de-a dreptul a unui nebun …”Totodată, prin acest gest, liberalii şi-au demonstrat simpatia mascată faţă de nazism”…o declaratie iresponsabila si extrem de grava , care poate aduce prejudicii tarii in lume . mizerabil ! …“Şaptezeci de ani în urmă Germania fascistă se întinsese deasupra Europei şi în 1939 acest rău s-a lăsat peste continent”… asa este , nimeni nu neaga acest lucru . numai ca incepind cu 1939 si uniunea sovietica a inceput sa se intinda peste continent …teritorii vaste apartinind poloniei,romaniei,fiinlandei , cit si tarile baltice in intregime , au fost inghitite de imperialismul cu “sediul” la moscova …dupa razboi a fost inghitit jumatate de continent …”De asemenea, ca politicieni, ca persoane active civic, trebuie să facem tot posibilul să identificăm şi să serbăm acele evenimente care unesc popoare şi ţări, care ne amintesc de frăţia de odinioară, care pun temeliile unor noi prietenii de perspectivă, care contribuie la alinierea statelor pe calea progresului comun”… frazeologie tipic comunista sforaitoare . “prietenii de perspectiva” rusi , tin astazi sub ocupatie militara 1/3 din teritoriul recunoscut international al r.moldova ! …”Şi atât timp cât vor exista adevăratele valori şi vor trăi oameni care să lupte pentru promovarea acestor valori”… adica sa intelegem ca ultimatumurile brutale ,invaziile salbatice si barbare comise de uniunea sovietica dupa data de 1 septembrie 1939 , ziua inceputului celui de-al doilea razboi mondial , contra poloniei,romaniei,fiinlandei,tarilor baltice , reprezinta ” adevarate valori ” ? …”sărbătoarea aceasta va dăinui nestingerită în măreţia sa” … o fi mareata aceasta zi , de 9 mai , dar katynul cum e …? tot maret ?

  11. COSTIN

    “În rezultat, potrivit înţelegerii româno-germane, România şi-a însuşit teritoriile Basarabiei şi Bucovinei ” … interesant … tot in rezultat , potrivit unei intelegeri mai anterioare , sovieto-germane din 1939, uniunea sovietica si-a insusit teritoriile Basarabiei si Bucovinei … nu-i asa ca-i frumoasa istoria ?

  12. COSTIN

    INCREDIBIL , DAR ADEVARAT !!!!!! Premierul Vlad Filat nu exclude că Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), al cărui lider este, ar putea colabora, în viitor, cu Partidul Comuniştilor. Totuşi, acest lucru poate avea loc cu o singură condiţie. „Cu actuala conducere a PCRM nu vom colabora niciodată. Dacă PCRM va fi un partid de stânga normal, atunci s-ar putea profila o colaborare”, a declarat Filat pentru ziarul Kommersant. MAI ARE CINEVA CEVA DE SPUS… ? NU CRED CA MAI E CAZUL … TRAIASCA MARELE FRONT AGRARIANO-SOCIALISTO-COMUNISTO-FILATELIST !

  13. vlad

    D-nule Mocanu, va onorez un deosebit respect pentru curajul Dum-stra, faceti mult mai mult decat tot MAI-ul in frunte cu generalii la un loc. Am onoarea sa va intreb ce ati face Dum-stra daca ati deveni ministru de Interne, cu cei care camufleaza realitatea si taiunuiesc probele deosebit de importante pentru elucidarea infractiunilor efectuate de guvernarea precedenta sustinuta de acei colaboratori de interne. Va multumim.

  14. cu mare regret s. Mocanu are dreptate. Ministrul Catan este totalmente depăşit şi nu are nici pricepere, dar ce e mai grav, nu are curaj. Majoritatea şefilor de direcii şi servicii de pe timpul lui Papauc şi-au păstrat funcţiile de parcă nu ei executat ordinile în mod orbeşte. Spre exemplu Direcţia Servicii Operative la 7, 8,9,10 aprilie 2009 de pe străzi, din parcuri, din săli studenţeşti îi reţineau pe tineri ca pe epuri, în văzul tuturor îi târau pe asfalt, îi loveu cu picioarele, etc. Printre reţinuţi au fost redactorul-şef al ziarului Jurnal de Chişinău, alţi jurnalişti, fete, minori. Ei şi, conducerea Jizdan şi adjunctul lui cociorvă, şi astăzi sunt la locuri calde. Aşteaptă alte ordine de acest gen de la Catan şi Filat, doar el e “tat” lor. Curat lucru murdar.

  15. Saharov-premiul Nobel

    Foarte bine ! De adaugat:
    Destalinizarea KGB de la Chisinau,
    schmbarea cadrelor vechi si comuniste cu noi oameni nepatati,
    si de pus sub controlul nemijlocit al Parlamentului !

  16. COSTIN

    devine clar ca deja in moldova exista o prapastie , care se largeste de la zi la zi , intre un nucleu dur tinar pro-european si pro-romanesc , aflat in crestere si o minoritate imbatrinita imperiala de limba rusa , aflata in descrestere …inca de pe acum , minti mai luminate de la moscova isi dau seama care e trendul lucrurilor in moldova . practic ideea integrarii in ue e folosita de slugi ale moscovei din moldova , ca paravan al luptei contra miscarii unioniste … bineinteles ca aceste slugi , nu doresc cu adevarat nicio aderare europeana , dar incearca sa traga de timp . si pcrm-ul flutura aceasta arma propagandistica , sa nu uitam …si filat , lupu si urechean o flutura astazi …iar anii vor trece cum au trecut si pina acum , iar moldova nu va pupa ue nicicind … o adevarata perversitate kgb-ista , fara indoiala . singura sansa adevarata de integrare europeana a moldovei – si rapida – , o constituie reunificarea nationala cu romania , intr-un stat puternic din toate punctele de vedere , care sa asigure un viitor mai bun macar generatiilor urmatoare . in concluzie , urmarind cu atentie lucrurile , putem spune astazi , ca fortele reactionare ,retrograde ,anti-nationale si anti-progresiste din moldova , contrapun astazi o varianta fantasmagorica si mincinoasa a unei iminente aderari la ue , variantei realiste si juste a unirii cu romania . ideile pro-europene sunt astazi folosite la fel cum este folosita ideea “moldevenismului” de carton , doar,doar , moldova va ramine pe vecie in sfera de influenta a moscovei .

  17. COSTIN

    9 mai şi dodoniada antiromânească de pe Bâc

    Ziua de 9 mai arată clar că şi după 65 de ani de la capitularea Germaniei fasciste istoria este înţeleasă şi (re)trăită în mod diferit. În aceste zile, presa comunistă de la Chişinău este plină cu materiale antiromâneşti de o violenţă fără precedent şi de un cinism şi o neruşinare cu adevărat remarcabile. Astfel, miercuri, „Nezavisimaia Moldova” publică un… „articol ştiinţific” semnat de un oarecare Dodon, probabil, fostul ministru comunist în timpul lui Voronin. A doua zi, joi, acelaşi articol apare în traducere în „Moldova Suverană”.

    Inepţiile pe care le conţine „articolul” sunt atât de evidente, încât s-ar părea că nici nu trebuie luate în seamă. Există un dar însă… Tot în „Nezavisimaia Moldova” de miercuri apare un articol semnat de un oarecare Petro Rojenko, reluat din publicaţia „Ceas pik” din Ucraina. Ambele articole ar trebui să-i pună serios pe gânduri pe istoricii din România şi istoricii normali de la Chişinău, dar şi pe politicienii din aceste ţări. Da, după terminarea războaielor, istoria o scriu învingătorii. Din acest punct de vedere, e „normal” ca Rusia şi Ucraina să-şi scrie istoria lor. Dar şi învinşii au dreptul la replică.

    În „articolul” său, Dodon, cu mină serioasă, scrie, de exemplu, că pe 22 iunie 1941 „Romania şi-a însuşit teritoriile Basarabiei şi Bucovinei”, că în 1943 au fost legalizate pedepsele corporale ale muncitorilor din Basarabia şi, până la sfârşitul războiului, torturilor a fost supus fiecare al zecelea cetăţean al republicii moldoveneşti. Circa 200 mii de oameni au murit de foame în primii doi ani de guvernare română. Iar în lagărele de concentrare au murit alte 270 de mii”, că „fasciştii români, împreună cu hitleriştii” au transformat în ruine satele şi oraşele Basarabiei, Bucovinei, Ucrainei, jefuind cetăţenii până la ultima bucată de pâine, omorând copii, femei, bătrâni…”. Şi niciun cuvânt despre crimele odioase ale regimului comunist instalat în Basarabia de tancurile sovietice după 28 iunie 1940! Niciun cuvânt despre foametea organizată de sovietici în 1946-47 în RSSM. Să întoarcă astfel lucrurile cu fundul în sus poate doar un individ bolnav sau un infractor politic plătit. Asemenea „interpretări” ale istoriei sunt grave şi nu trebuie lăsate fără răspuns. Apropo, în acest context, tot miercuri, când la Chişinău apar aceste halucinaţii antiromâneşti dodoniene, la Bucureşti, deputatul de Basarabia Tudor Panţâru face o declaraţie politică în plenul Parlamentului despre Exemplul polonez vs exemplul românesc. Citez un fragment în care se vede adevărul istoric adevărat, spus cu curaj şi demnitate de un român basarabean în Parlamentul României:

    Domnilor parlamentari!

    Moartea Preşedintelui Poloniei Lech Kaczynski, împreună cu cea a vârfurilor politico-militare ale ţării sale, în catastrofa de la Smolensk, produsă pe 10 aprilie, a readus în discuţiile publice deja cunoscutul masacru de la Katyn. Despre Katyn s-a vorbit în aceste săptămâni mai mult decât despre cei care se aflau în avionul prăbuşit la Smolensk. Preşedintele Kaczynski a murit pentru că a vrut să dea comemorării masacrului importanţa pe care considera el că o merită evenimentul.

    Dar în acelaşi aprilie, de data aceasta al anului 1941, 3000 de români bucovineni au fost seceraţi criminal de mitralierele bolşevicilor în localitatea Fântâna-Albă din nordul Bucovinei, în încercarea de a trece în ţara lor peste o graniţă instaurată pe nedrept în urma ocupaţiei sovietice. Din iunie 1940 până în martie 1953, au fost deportaţi în Siberia sute de mii de români basarabeni, iar destinele altor câteva milioane, rămase sub ocupaţie, au fost distruse prin alte metode inumane. Documentele istorice de arhivă ne dezvăluie şi numărul victimelor care au decedat ca urmare a Foametei organizate în Basarabia în 1947 – trei sute de mii. Prin Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei califică Foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în R. Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii.

    Astfel: masacrul românilor bucovineni de la Fântâna-Albă, foametea din ’47 şi martiriul basarabenilor deportaţi în gulaguri, acestora adăugându-li-se torturile din beciurile NKVD-iştilor şi gropile cu var din preajmă, gropi în care erau aruncaţi de vii românii noştri basarabeni. Este greu să ştergi din memorie asemenea crime. Pentru aceste crime încă nu şi-a cerut nimeni iertare!”.

    În celălalt articol, din publicaţia ucraineana „Ceas pik”, autorul încearcă să se menţină în limitele bunei cuviinţe ştiinţifice, dar nu reuşeşte, amestecând brutal adevărul cu minciuna. Preocupat de situaţia geopolitică a R. Moldova şi de „pericolul” înghiţirii acesteia de către România, el declară că „Moldova este punctul fierbinte al diplomaţiilor ruse şi ucrainene”, deoarece, „activizarea eforturilor Bucureştiului de a-şi întoarce Moldova va avea ca urmare serioase schimbări geopolitice la frontierele noastre”. Autorul îşi permite îndemnuri directe pentru a opri … românizarea moldovenilor: „Kievul va fi obligat să intervină pentru a păstra identitatea naţională moldovenească nu numai a moldovenilor din Ucraina, dar şi a moldovenilor din însăşi Moldova”. Potrivit lui „şi pentru Rusia, şi pentru Ucraina ideea României Mari prezintă un pericol imens pentru securitatea naţională”, deoarece, citez: „pierderea Moldovei va deschide calea amestecului străinilor din direcţia occidentului”, a ţărilor de dincolo de Carpaţi.

    Cred că acest articol trebuie să fie citit cu multă atenţie în ministerele de Externe de la Bucureşti şi Chişinău, pentru că punctul de vedere al Kievului se sincronizează perfect cu punctele de vedere ale Moscovei şi ale comuniştilor de la Chişinău. Acest fapt demonstrează dacă mai era nevoie de spus că comuniştii de la Chişinău sunt coloana a cincea a Rusiei, sunt duşmanii înveteraţi ai independenţei şi suveranităţii R. Moldova şi există deci motive suficiente ca să fie puşi în afara legii. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, sunt cu totul periculoase încercările Alianţei de la guvernare de a cocheta cu comuniştii şi moldovenismul, pentru că moartea R. Moldova nu vine de peste Prut – moartea R. Moldova este comunismul (şi moldovenismul). Adică dodoniada antiromânească de pe Bâc, dirijată de la Kiev şi Moscova.
    P.S. Când am zis „cochetarea” cu comuniştii, m-am referit nu doar la cazurile de… colaborare discretă în plan ideologic dintre unii din actuala Alianţă şi comunişti. Eliberarea celor 24 de poliţişti vorbeşte şi despre un alt gen de colaborare. În 2004, pentru a purifica sistemul de interne, preşedintele Georgiei, Saakaşvili, a eliberat din funcţii, într-o singură zi, 14 mii de ofiţeri de poliţie. Asta-i diferenţa între moldoveni şi georgieni. Nu vă jucaţi cu focul, băieţi, ca să nu se întâmple ca, mâine, cei 24 de poliţişti să se ocupe de voi…

  18. COSTIN

    …dupa ce a fost periat si “umflat” o buna perioada de timp , de chiar media democratica , sa spunem asa , igor dodon isi da arama pe fata … articolul postat si pe unimedia , ar face sa plinga de gelozie si pe “istoricii” propagandisti sovietici din vremea lui stalin . un atac asa de brutal la adresa adevarului istoric nu sa mai intilnit de mult in moldova . la ora aceasta pe unimedia [!!!} , stau postate lucruri extrem de grave … ma refer la afirmatiile aberante ale acestui tovaras , ca actuala conducere a r.moldova ar avea …simpatii naziste !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! afirmatii iresponsabile care pot dauna grav imaginii r.moldova in lume . la ora aceasta , unimedia pateaza si ea – in mod indirect – imaginea republicii moldova in lume . aici vorbim de fapte extraordinar de grave , cu care conducerea unimedia se complace . rusine unimedia !

  19. COSTIN

    …iata dovada ..”Totodată, prin acest gest, liberalii şi-au demonstrat simpatia mascată faţă de nazism” … nu putem decit cere autosesizarea organelor de stat competente , care sa-i traga la raspundere si pe dodon [ pentru aceste afirmatii extrem de grave ] cit si unimedia [ pentru gazduirea acestor afirmatii iresponsabile ] .

  20. Taranu

    Mocanu are prfecta dreptate. Bravo pentru unul ca si Costin. Lucrurile trebuiesc spuse pe nume, clar si raspicat si actuala guvernare trebuie sa se debaraseze de exersarea sterila a politicianismului care va fi doar in defavoarea ei. Recunoasterea adevarului istoric nu are decit sa ne confere constructivitate in tot ceea ce avem a face. Fofilindu-ne ca prostii pe linga rusi gresim daca credem ca astea ne vor menaja sau “da gaz pe de-a moaca”. Da, vom sarbatori o victorie asupra fascismului, dar asta trebuie sa fie in egala masura un prilej de reculegere a jertvelor comunismului. Usor s-au spalat rusii pe mini cu Stalin, care vezi Doamne nici macar rus nu era. E vorba de un sistem perfid si odios care la inventat inclusiv pe Stalin, ca daca nu era asta, sistemul inventa un altul. Comunismul, nu trebuie sa uitam, a fost un sistem totalitar care a inghitit cu mult mai multe veti si suflete decit celelalte regimuri (nazist, fascist etc), iar noi basarabenii am suferit cu mult mai mult de ciubota lui stalin decit de opinca romaneasca. Urmariti cifrele….
    Un Dodon stie, dar minte. Minte pentru o bucata de slanina. Ma intreb cine-s mai periculosi pentru noi, kagebistii de ieri, sau oportunistii fara patrie de astazi?

  21. Things like this don’t happen often

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*