Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Fără mafie, totul va fi altfel

Lumea încă mai crede în Alianţă. Cred şi eu. Credem în desolidarizarea liderilor AIE de mafie şi în capacitatea ei de a i se opune. Ar fi dramatic să constatăm că iată şi Ghimpu ne pregăteşte moral de faptul că-i va lua apărarea lui Plahotniuc, aşa cum a făcut-o anterior Lupu. Să considerăm oare o simplă „naivitate” solicitarea lui Ghimpu, prin care dânsul cere rapoarte de la Zubco şi Chetraru privind propria lor activitate în interesul mafiei? Să admitem oare că Preşedintele Ghimpu a rămas ultimul cetăţean din această ţară, care încă nu ştie cine şi ale cui sunt aceste persoane?
 
Să facem o succintă retrospectivă a ultimilor zile: oamenii din schema lui Plahotniuc, infiltraţi în  instituţiile de stat au reacţionat, după cum era de aşteptat, obedient la ordinele lui Plahotniuc. A fost de ajuns să dezvăluim schema mafiotă, ca Procurorul General să mă ameninţe cu dosarul celor doi fii ai mei, un caz cu o vechime de 2 ani, de parcă isprăvile lui Plahotniuc au vreo legătură cu acest caz. A fost de ajuns ca unul din martori, Victor Ţopa, să spună cum a fost  deposedat de acţiuni la Victoriabank  de acelaşi Plahotniuc, ca peste câteva zile ofiţerii CCCEC, trimişi de Chetraru, să-i înmâneze citaţie. A fost de ajuns ca Viorel Ţopa să mărturisească cum Zubco îi raporta lui Plahotniuc un dosar la telefon, ca peste noapte, Preşedintele Băncii de Economii, Gacichevici, să-şi amintească brusc de un caz de peste 10 ani vechime, consumat pe deplin atunci, iar Procuratura Generală în frunte cu Zubco să se autosesizeze imediat, chiar în aceeaşi dimineaţă. Vedeţi cu ce operativitate funcţionează reţeaua lui Plahotniuc? După cum vă amintiţi, în cadrul conferinţei lui de presă, Plahotniuc a promis să ne deschidă dosare penale la toţi care nu vor tăcea şi s-a ţinut de cuvânt. Vorbind de autosesizări, îmi amintesc de acest Gacichevici, şi el membru activ al mafiei lui Plahotniuc, cum a fost demis la sfârşitul anului trecut de către Prim-ministru pentru prejudicii în proporţii deosebit de mari aduse statului, indicând sume de peste 30 milioane de lei numai „dintr-o lovitură”. Procuratura Generală nu a găsit în învinuirile aduse de către Prim-ministru „motive plauzibile” pentru autosesizare, pentru că de la Plahotniuc nu a venit nici un ordin în acest sens.
 
Această gaşcă de vreo 20 de mafioţi din schema lui Plahotniuc ne au pe noi toţi, 3 milioane de moldoveni sau câţi au mai rămas, de proşti!

Am atenţionat societatea asupra faptului că Zubco a fost plasat de către Plahotniuc în mod special pentru a-i proteja averile acaparate. Acum aflăm că în taină Procuratura Generală a mimat o anchetă obscură pe subiectul „prejudicierii statului prin tranzacţia operată în cazul complexului hotelier Codru” şi a transmis tot în taină cazul în judecată ca să-l scoată basma curată pe Plahotniuc. Dar a dat un răspuns Procuratura Generală cine este actualul proprietar al acestui complex hotelier; cine a fost implicat în această privatizare ilicită; cine sunt secretarele lui Plahotniuc puse în companii offshore la cumpărarea hotelului prin tender; care a fost rolul lui Dodon; de unde au venit banii şi cum s-a ascuns prin mai multe revânzări şi persoane străine identitatea proprietarului adevărat – Plahotniuc – care s-a şi grăbit să-şi instaleze acolo biroul, unde îl invita deseori şi pe Dodon, şi pe prietenul lui Lupu? Orice om cu minim discernământ nu va înţelege niciodată cum e posibil ca Curtea de Conturi să raporteze prejudicii de peste 15 milioane de Euro, iar Procurorul General Zubco şi judecătorii lui Plahotniuc să spună că asta-i normal. Mai are rost să ne întrebăm de ce a fost instalat cu atâta brutalitate un Procuror aservit intereselor mafiote ale lui Plahotniuc?
 
Un alt eveniment important al ultimelor zile, a fost dezvăluirea cazului despre cum a fost  lipsit statul român de frecvenţa cu acoperire naţională pentru TVR1 în Moldova. A fost deconspirată atât proprietatea acestuia asupra frecvenţei, cât şi implicarea lui directă în frauda comisă. După cum vedeţi, nici în acest caz Zubco sau Chetraru nu s-au grăbit să pornească urmărirea penală, însă ne putem aştepta că martorilor, care au avut curajul să spună adevărul, li se vor intenta dosare penale. Pentru că nu de flori de cuc se întâlneşte proaspătul avocat plahotniuccizat Nagacevschi cu Chetraru în taină pe la restaurante.
 
Culmea este că persoana care ne-a furat TVR-ul, vorbeşte în familie numai în rusă, fiul lui învaţă la liceul rus „A. S. Puşkin”, a învăţat 18 ani la Universitatea Tehnică fără s-o absolvească şi a falsificat diploma de studii, a studiat la o facultate inexistentă a Universităţii de stat, după care pretinde că are „onoare şi demnitate” pentru lezarea căreia mă acţionează în judecată. Avându-l în calitate de prieten intim pe prezidenţiabilul Marian Lupu, nici prin gând nu i-a trecut că cineva va încerca să-i meargă pe urme şi să descopere, într-un târziu, cum şi-a spălat pentru public imaginea de bandit.
 
Tema predelectă a politicienilor este lupta cu corupţia, în general, atunci însă când cineva încearcă să vorbească despre acelaşi lucru, în special, şi când se mai dovedeşte că tentacolele mafiei sunt implantate în instituţiile statului şi nu în scârtele de fân ale bieţilor alegători, liderii politici exploadează. Oricât de grave ar fi consecinţele acestor deflagraţii, trebuie să spunem direct că avem şi mafie, şi corupţie, şi instituţii nefuncţionale şi că toate acestea au în spate nume sonore ale vieţii publice. Care este până la urmă rostul partidelor politice, Procuraturii, CCCEC-ului, dacă impozitele noastre întreţin subversiv mafia moştenită de AIE de la regimul lui Voronin şi a cărui nume este Plahotniuc? Întrebarea firească în acest caz este cine distruge Alianţa pentru Integrare Europeană – noi cei care vorbim despre existenţa mafiei sau cei care o protejează? Mai grav decât scandalul politic în preajma unei campanii electorale, scandal care poate dinamita întreaga clasă politică, este perpetuarea mafiei în structurile puterii de stat şi înscăunarea unui Plahotniuc în una dintre cele mai înalte funcţii la viitoarea guvernare.
 
Stimaţi prieteni, peste câteva luni Zubco nu va mai fi Procuror General, Chetraru nu va mai fi director al CCCEC, Plahotniuc va fi fugar sau „la răcoare”, Lupu nu va fi Preşedinte, pentru că după înlăturarea mafiei, totul va fi altfel, pentru că Revoluţia începută de către tineri la 7 aprilie continuă şi se va finaliza atunci, când nu numai comuniştii, ci şi moştenirea grea pe care ne-au lăsat-o – mafia, nu vor mai avea puterea să ne alunge concetăţenii la munci peste hotare, să pună stavilă investiţiilor străine, să ne umilească prin sărăcie şi disperare.
 
L-am rugat pe Lupu, acum îl rog pe Ghimpu să se desolidarizeze în cel mai ferm mod de mafia lui Plahotniuc. Mai rămâne să vedem ce crede domnul Prim-ministru, după care nu vom mai avea decât să ne adresăm direct alegătorilor, poporului, cel care, după cum se vede, înţelege mai bine decât clasa politică ce înseamnă mafia în Moldova, ce înseamnă Plahotniuc, pentru că o simte zilnic pe propria piele.

31 comentarii

  1. Petru

    Bravo Dle Mocanu, bravo pentru curaj si puterea de a spune lucrurilor pe nume. Sunte-ti un adevarat patriot.

  2. okioasa

    Perfect!

    Eu personal si toata familia mea va fi cu D-voastra! Si toata lumea care o cunosc va proceda la fel…

  3. Petru I

    Domnu Mocanu, va respect!

  4. Valentin

    NOI SUNTEM CU S MOCANU. BRAVO D+LE MOCANU!!!!!!!! SA CURATIM MOLDOVA DE MAFIE.

  5. Andrei

    e şi normal da după toate aceste dezvăluiri să apară fel de fel de dosare… să ajungi la vreo 40 de ani un impunător om de afaceri şi să nu existe “kampramat” e ceva ireal în RM.

  6. tudor_petrosani

    Poate doar peste ..100 de ani,se vor depolitiza,institutiile statului,si anumite brate ale mafiei din RM, vor inceta sa existe ! Poate !

  7. blackt

    avem nevoe de o emisiune la o televiziune privata di nstart ! care sa se numeasca detectorul de minciuna !

    cei care vor fi cu musca pe caciula vor refuza prezenta ! ca o idee cum de luptat cu acesti indivizi care se dau curati si necorupti

  8. Dl. Mocanu tot respoectul meu multumim Domunului ca mai exista concetateni ca Dumneavoastra, Bravo pentru curaj si pentru destepatrea mult asteptata, Dumnezeu sa va aiba in paza pe Dumneavoasta si pe Familiile celor care au avut curaj sa se opuna Mafiei (Statuli corupt). JOS MAFIA!

  9. TENOR.

    Nu am auzit pina acum pe Domnul MOCANU sa afirme ca este pentru UNIREA cu ROMANIA. Acest lucru ma nelinisteste.

  10. COSTIN

    Seful serviciilor sanitare ruse, Ghennadi Oniscenko, a anuntat ca suspenda vizitele la producatorii moldoveni de vin, motivand ca a fost deranjat de “comportamentul autoritatilor moldovene”, pe care le jigneste sugerand ca au mintea tulburata de substantele daunatoare din vinurile autohtone… INCREDIBILA OBRAZNICIA ACESTUI DERBEDEU IMPERIALIST . INCREDIBILA SI TACEREA IN CARE SE MULTUMESTE SA RAMINA AUTORITATILE STATULUI “INDEPENDENT SI SUVERAN” R.MOLDOVA . ACEST MAIMUTOI CU MINTILE “INECATE” IN VOTKA , A LUAT-O RAZNA DE TOT … CU ACORDUL SATRAPILOR DE LA MOSCOVA ,BINEINTELES . ALTFEL , NICI NU STIAM DE EXISTENTA INDIVIDULUI CU AERE DE STAPIN DE SCLAVI . ASEMENEA DECLARATII DIN PARTEA UNUI OFICIAL AL UNUI STAT CATRE OFICIALITATILE ALTUI STAT , PE UN ASEMENEA TON JIGNITOR , INDIFERENT DE PROBLEMELE APARUTE , NU IMI AMINTESC SA MAI FI INTILNIT UNDEVA IN LUME … ASTA E CIRC PROST TOVARASI . ASEMENEA DECLARATII SCAD PRESTIGIUL MOLDOVEI IN LUME SI ADUC ATINGERE ECONOMIEI MOLDOVENESTI IN GENERAL . INTREBAT DE POTOPUL DE INJURATURI CE S-A ABATUT ASUPRA MOLDOVEI , DIN GURA UNUI OFICIAL AL STATULUI RUS , FILAT A DECLARAT CA NU E DE “COMPETENTA” LUI SA RASPUNDA … NOI II SPUNEM CA ESTE EXACT INVERS . ORICINE SI ORICE ADUCE ATINGERE PRESTIGIULUI R.MOLDOVA IN LUME , TREBUIE SA PRIMEASCA O RIPOSTA FERMA DIN PARTEA ORICARUI OFICIAL MOLDOVEAN . DACA NU SE SIMTE IN STARE , SA LASE LOCUL ALTUIA MAI “POTENT” … ASA CA FILAT ORI ESTE BARBAT SI-L PUNE LA PUNCT PE “AGRESOR” , ORI SA PLECE ACASA DEFINITIV …

  11. Alex

    Numai unirea/integrarea in Romania/UE ne scapa pe noi ne mafia asta, altfel nu facem nimic. O mai ramas Ghimpu sa-si expuna parerea ( insa nu uitam ca Ghimpu n-are multi sustinatori in RM) pe tema “Plahotniuc”. Eu personal am pierdut increderea in toti, ramine numai sa imigrez de aici la west.

  12. ETERN

    Cineva era revoltat pe faptul ca rusii totdeauna au insultat Moldovenii si i-au considerat SUB-OAMENI. In mod particular se facea referinta la faptul ca PUSKIN insulta ( INCA ) in mod grosolan MOLDOVENII prin versurile sale difuzate in lumea intreaga. Iar ALEXANDRI i-a raspuns tot prin versuri, asa cum trebuia, numindu-l pe puskin ::::::: PORC.

    DEce profesorii in scoli nu informeaza elevii de aceasta situatie ?????

    Dece poetii actuali din MOLDOVA si ROMANIA nu raspund acestui INDIVID asa cum o merita ??????

    Dece exista Un bulevard Puskin in Chisinau onorand un CRIMINAL ?????????

    DECE ALIANTA cu PCRM impreuna nu dau un decret pentru a schimba numele acestui bulevard ????????

    DULCE ESTE SCLAVIA, inca mai onoram TIRANII si-i consideram ELIBERATORI !!!!!!!!!!!!!

  13. BIOGRAF.

    Raspunde ALIANTA si PCRM :::::::::

    Nu se poate face ce cere ETERN caci rusii ne vor refuza la export o mie de sticle de vin !!!!!!!!!!!

    Aceasta este balanta LASITATII si a pragmatismului.

    UNDE ESTI TEPES DOAMNE ???????????

  14. CS

    Bravo D-le Mocanu. Fortati-i pe politicienii corupti sa iasa din administratia de stat si bagati-i la puscarie.

  15. tudor_petrosani

    Bravo pentru articol,d-nule MOCANU ! Se vede sorgintea razesilor liberi,cu neamuri de sange in Ardeal ! Bravo !

  16. nita

    D-le Mocanu! Toata stima si respectul, dar era de asteptat asa o reactie din partea lui Ghimpu. Este clar din spusele lui ca nu are putere in beata noastra Moldova si ca cel mai mult retraeste pentru AIE, ca sa nu se intoarca kOMII LA PUTERE. Nu CRED in alt rezultat palpabil, dar in esenta este nevoie de consolidarea fortelor impotriva MAFIEI. Nu vom obtine rezultate azi, dar maine orcum lucrurile se vor schimba. Ma mir ca nici un jurnalist nu i-a pus intrebarea lui Ghimpu: de ce o luna in urma a facut declaratia, precum ca daca devine plahotniuc prim – ministru, el va pleca la pensie…

  17. palade

    Dupa comportamentul lui Ghimpu si Filat este evident ca au avut(poate au si azi) legaturi cu Plahotniuk.
    Acest individ a aruncat oua in cos la toate 4 partide din AIE. La cineva mai multe, la altcineva mai putine. E posibil ca la moment s-a facut discret, ca sa nu banuiasca cei patru ca au un singur sponsor. Azi se stie. Diacov a scapat-o intr-o emisiune ca toate partidele au fost finantate si el stie de cine.
    Eu cred ca trebuie sa se solidarizeze o a treia forta politica. PCRM si AIE sunt compromisi si santajabili. La gunoi cu ei!

  18. Veaceslav Iordachi

    Multa sănătate Domnule Mocanu!
    Băieți sa fim alături de acest om, care se lupta cu forțele negre. Lui ii este foarte greu acum! Sa-l susținem!
    L-au trădat toți inclusiv și alianța… Il ataca toți inclusiv și cu acordul alianței…

    Domnule Mocanu, spuneți cum putem să dam o mana de ajutor? Cum putem să arătam la “liderii politici” și mafiei ca suntem o forța și ca aveți susținerea maselor largi?

    P.S. E timpul să fie înregistrat Partidul ” Acțiunea Populara”! E timpul să fie lansata o alta forța pe arena politica!

  19. tatiana

    Noi cei din afara desigur nu ma refer la toti,avem tot respectul pentru D-stra d Mocanu, daca in tara aceasta am avea mai muliti curajosi ca D-stra nu am fi ajuns la ce am ajuns.Aici toata lumea care poseda internet si ce -i care doresc sa se informeze,tin discutii in jurul lupei dintre D -stra si Plohotniuc. Parerile sunt diferite,una este clar ca trebue de pus punct pe toate acestea ca nu ne face cinste.Asteptam cu speranta rezultatul deciziei d Gimpu.

  20. ion

    Iaca si Gimpu v-a poreclit vorbaret.De la cine cel mai mult nu m-asteptam asa replica.

  21. ion

    Pasarea pe limba ei pere. 🙂

  22. ion

    Daca v-a mai comenteaza in asa fel,cred ca-l ajunge pe Urecheanu din urma. Deja multi se dezamagesc in D-l presedinte ascultind comentariile din ultimele zile si comportamentul de cioban.

  23. blackt

    pacat ca nu s-a gasit nimeni din alianta de guvernare sa va sustina sau macar sa va protejeze ! macar ca dumneavoastra de repetate ori vati pronuntat ca sustineti alianta si aveti simpatie si sperante in aceasta guvernare ! vedeti ca nu merita ! e dificil de colaborat cu conducere care umbla cu nasul pe sus !!! si cind mai astepti sa vezi mai apare ca sunt unii chiar complice in scheme feriner Dumnezeu de acest cuvint – mafiote

  24. ion a spus:
    23 august 2010 la 22:16

    combinatele de vin il afecteaza ! ce aburi respira pe acolo nici nu ma mira ca conferintele vin ca din butoi ! ala din roospotrebnadzor de aia si se teme sa vina in vizita la vinarie ca nu cumva sal imbete si sa divulge vreun secret de stat!

  25. Vladimir

    D-le Mocanu, ati spus lucrurilor pe nume in cazul mafiei corupte din Moldova, dar mai adaug un paragraf in completarea a ceea ce ati spus: “In spatele mafiei predominante din Moldova din ultimii 10 ani se afla interesele si jocurile rusesti, care urmaresc distrugerea statalitatii RM pentru a pune mana pe ea, pe nesimtite in urmatorii ani. In ce priveste lupta noastra impotriva mafiei, va trebui sa avem in vedere posibilele scenarii pe care le vor pune in aplicare pentru a-si proteja mafiotii din tara noastra. Pentru asta am inceput si voi continua sa depistez cele o suta de mii de scenarii pe care le vor folosi rusii impotriva noastra, respectiv pentru protejarea mafiotilor sai, urmand a construi un plan de lupta si de actiuni impotriva acestor scenarii inainte de referendum si continuand dupa referendum inaintea alegerilor anticipate dar si dupa. In ce priveste formatiunea politica capabila sa lupte impotriva mafiei si a intereselor rusesti este PL. Pentru ei voi face tot ce-mi sta in putinta de a-i ajuta sa castige (desi nu sunt membrul lor, si mai mult nu sunt in RM unde voi veni doar in cadrul unor misiuni)”. Luptam pentru Moldova! Luptam pentru interesele tarii! Cu Dumnezeu inainte!

  26. .BIOGRAF.

    Pentruca rusia se joaca de-a pisica si soarecele cu MOLDOVA. Rusia nu are nici in clin nici in maneca cu MOLDOVA. RUSIA VREA TRANSNISTRIA. OCCIDENTUL i-a si dat-o. RAMANE SA CONVINGEM PE moldoveni. Dar politicienii moldoveni au bune intentii sa pastreze transnistria, in sensul ca rusia sa retrocedeze teritoriile luate de stalin dela romania , RUSIA nu vrea pentruca nici occidentul nu vrea.

    Atunci pentru a iesi din acest cerc vicios rusii adopta o alta tactica :::::::::::: SA-I STRANGEM de C……..E pe MOLDOVENI , din timp in timp, ii mai lasam un timp, iar ii strangem si pana la urma o sa aiba lehamite si ne vor lasa transnistria. Si cum sa-i strangem ????????? Prin metode care si-au dovedit eficacitatea, in vazul lumii ::::::: Azi le blocam vinul dar de fapt nu-l prea blocam. Maine facem TAM-TAM cu ceapa. POIMANE aducem pe tapet mobilele, astazi sunt merele la MODA. IAR raspoimane o luam dela inceput.

    Este un nou tip de RAZBOI, razboiul NERVILOR. Cine va rezista va castiga . Dezavantajul este ca rusia are TIMP pentru acest joc dar MOLDOVA, NU. DIN cauza ocupatiei transnistriei MOLDOVA saraceste si mai mult pe zi ce trece, caci nici un investitor nu se incumeta sa piarda banii aici

    Solutia :::::::: Moldova sa pastreze TRANsnistria si sa faca imediat UNIREA DE FACTO CU ROMANIA caci pentru acest ACT MOLDOVA si ROMANIA vor avea sprijinul AMERICII. Transnistria va intra in componenta Romaniei caci MADAME MERKEL ne sustine cerand rusiei sa paraseasca transnistria.

  27. ETERN

    Dece vorbesc in PUSTIU ????????????

    Nimeni nu vorbeste decat de CIUMA fascista dar absolut nimeni de CIUMA NAZISTA care a separat MOLDOVA de ROMANIA ?????????

    Cine poate sa-mi raspunda in mod SERIOS si documentat ??????????

    POATE TOVARICI DODON ??????????

  28. MELO-GRAF

    SE face mult sgomot pentru NIMIC.

    Uniunea Interstatala a DOAMNEI VITALIA-PNL pe care nu am prea inteles-o ce inseamna, vrea sa zica, cred EU, un fel de BALAUR cu 2 capete , un fel de ROMANIE cu 2 conduceri una in MOLDOVA si alta la BUCURESTI.

    Daca asta este, dela inceput sunt in conflict total cu PNL-ul. Pentru ca cunoscand caracterul APATRID al politicienilor dela CHISINAU si ajutati de forte potrivnice din RUSIA si din OCCIDENT, aceasta asa zisa uniune va muri foarte repede prin lupte INTESTINE.

    Numai UNIREA TOTALA a acestor doa grupari ::::::: REPUBLICA FANTOMA MULDUVA si ROMANIA poate da o tara puternica si VIABILA in EUROPA.

    ACUZAM pe NEDREPT rusia de toate relele din ROMANIA si MULDUVA. RUSIA nu este decat un paravan COMOD pentru occident si pentru AMERICA pentru a pune in CARCA rusiei refuzurile ACESTORA fata de ROMANIA, MULDUVA, GEORGIA, UCRAINA, ETC.

    MOLDOVA SI ROMANIA TREBUE sa-si ia SOARTA in propriile maini.

    Cat priveste DOAMNA VITALIA-PNL , DOMNIA SA ramane o personalitate de prim ordin caci aceasta UNIUNE INTERSTATALA poate fi discutata cu ALIANTA, cu ROMANIA si se poate gasi o forma care sa fie absolut ACCEPTABILA.

  29. 12041955

    Mîne, 26 august 2010 la ora 5-00 (dimineaţa) va fi demontată sculptura “Lupoaica cu Romulus şi Remus” din Chişinău.

  30. burebista

    D-le Mocanu cu toată stima de dumneta care lupţi contra mafiei şi corupţiei statale din Moldova…iată ază am auzit că vine ,lazăr ,ministru lui Filat desiară la ora 19.15 la jurneîal TV, VREAU SĂ SPUN PRIN UNELE SURSE -LAZĂR , pe secret privatiziază uzina VIBROPRIBOR, vizavi de vokzal, de trei ori mai eftin decât preţul care costă documental…..i-a controlaţi ce fel de privatizare face tipul ăsta ???

  31. La fel ca si evenimentele fotografiate pe 6 aprilie plasate anterior aceste fotografii nu au fost plasate nicaieri pina acum. 7 aprilie 2009 a fost o zi mai fierbinte de cit cea din 6 aprilie si aici puteti vedea desfasurare evenimentelor din acea zi cruciala in istoria republicii Moldova. http://dgfotostudio.com/blog/?p=329

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*