CONSĂTENII MEI N-AU CEDAT NICIODATĂ ÎN FAŢA GREUTĂŢILOR

De acest lucru m-am convins ieri, 3 iunie, după ce am asistat la hramul satului în care m-am născut – Ciobalaccia. O să vă puteţi convinge şi dumneavoastră de acest fapt din puţinele secvenţe pe care le plasez aici, pe blog.

În timp ce atâta lume face pradă disperării, ciobalaccienii găsesc în ei forţe să muncească, să-şi educe copiii, să danseze, să cânte şi să se bucure de viaţă. Aici, toată lumea mă ştie de Sergiu Mocanu şi foarte puţini sunt cei care mai fac vreo legătură cu faptul că fostul preşedinte al sovetului sătesc, Ivan Nicolaevici Mocanu şi soţia sa Nina Filipovna, învăţătoare, aveau un fecior pe nume Serioja.

Mormântul părinţilor mei, Dumnezeu să-i odihnească, este, după cum era şi firesc, la Cahul, acolo unde şi-au petrecut copilăria şi tinereţea –  la început, la casa de copii, iar mai târziu la şcoala pedagogică.

Rude apropiate, aici, în sat, nu am şi în aparenţă nu mă mai leagă nimic temeinic de aceste meleaguri. În acelaşi timp, revin ori de câte ori am ocazia plătind tribut nostalgiilor, dar şi din motivul că aici am cei mai sinceri prieteni.

 Vezi aici