Mirosul de sânge proaspăt, sudoarea și fumul de praf de pușcă, sudălmile și rugăciunile, strigătele de durere și disperare și … frica …, frica asta de proporțiile unei calamități naturale îți sugrumă, în îmbrățișarea ei, rațiunea și tu, ticălosule, vreai să scapi de carne, de carnea ta care se tăvălește acum în țărnă. Dacă scoți cuiul de la grenadă, totul se va sfârși peste 4 secunde. Ce-a urmat – te depășește, dar acest fapt tu n-o să-l împărtășești degrabă nimănui. Lacrimile de recunoștință ale camarazilor tăi, cărora le-ai dat pumni în gură și i-ai înjurat de mamă pentru ca să-i scoți din paralizie, te măgulesc și tu te complaci în starea de erou – un nou statut social atribuit ție de acea clipă divină în care, printr-un miracol, n-ai devenit laș.
Peste două nopți, în fața unei ambuscade trase la indigo, Filea n-a avut norocul tău, a celui care, din mila Domnului, și după 18 ani, îți porți numele propriu ca pe un loz câștigător. Numele lui îl poartă acum o stradelă de la Petricani, ferită de ochii veteranilor celui de-al II-lea Război Mondial, ca să nu le traumăm psihicul exploziv de eroi născuţi legitim dintr-o glorie militară intangibilă pentru bastarzii unui „război de rahat”. Țara lor nu mai este, iar ei, se mai nasc și astăzi prin clone de ostași internaționaliști. Țara ta există, dar eroii tăi încă nu s-au născut în psihologia colectivă, rămânînd „embrioni” indezirabili pentru o societate în derivă, care doar în virtutea unui instinct ancestral, va reveni odată „subliminal” la matcă.
Dacă scoteai cuiul, totul s-ar fi sfârșit în 4 secunde. Nu l-ai scos. Şi filmul se va tiraja într-un număr infinit de exemplare, iar tu de milioane de ori vei fi ba laș, ba erou, ca și atunci, în acea noapte. Eroii căzuți atunci au șansa să se nască prin a se acoperi de glorie în sânul unui popor măreț, care vrea să revină la matcă, sau… să moară în pântecul unei societăți de consum, ce va rămâne în derivă până la ultimul soldat, care mai luptă în tranșeele acelui război. Tu ești unul dintre ei, și tu, „Comandiriule”, vorba lui Lioha, „nu ai voie să mori”, până nu reușești, adaug eu, care te cunosc mai bine decât toți prietenii și dușmanii tăi.
Publicat pe 2 martie 2010
Nu fa mai fi aşa până la nesfârşit, domnule Mocanu! Oligarhii ruşi pe lângă la faptul că sunt “mega-importanţi” mai sunt şi proşti, din simplul motiv că nu-şi protejează business-ul cu armată din gros cum fac cei americani. Iar în secolul crizei energetice asta contează foarte mult. Aşa că mai devreme sau mai târziu Rusia va pica, şi chiar fără ajutorul forţelor occidentale… iar după asta jugul velikorus va cădea de pe spatele şi aşa osândit al Moldovei!
Glorie Eternă Martirilor!
Respect!