Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Conferinţă de presă privind atacul poliţienesc împotriva dreptului la asociere

Astăzi, 2 iulie, am organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia am adus la cunoştinţa opiniei publice despre provocarea efectuată cu premeditare de către organele de poliţie de la Ungheni împotriva cetăţenilor din satul Corneşti, cu scopul de a-i intimida şi descuraja pe aceştia să se mai asocieze vreo dată în vederea promovării unor idei, doctrine sau acţiuni politice.

Totodată, am adresat şi un Memoriu către ambasadele şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate la Chişinău, pe care vi-l prezint mai jos, dragi vizitatori. Tot mai jos, vedeţi şi înregistrarea video a conferinţei.

Memoriu

02 07 2008

La data de 27 iunie 2008, în jurul orelor 16:00, în satul Corneşti, raionul Ungheni, un efectiv de peste 40 de poliţişti ai Comisariatului de poliţie a efectuat o acţiune poliţienească fără precedent.

Poliţiştii aveau asupra lor câte o anchetă pregătită din timp, la care cetăţenii aderenţi ai Mişcării Acţiunea Populară trebuiau să răspundă. Poliţiştii deţineau date personale ale cetăţenilor interogaţi, pe care le-au folosit în calitate de element de presiune psihologică (un truc din arsenalul fostului KGB, care trebuie să-i sugereze celui vizat, că nu are nici un rost să se apere pentru că, oricum, despre el se cunoaşte totul).

Datele personale ale cetăţenilor au fost extrase parţial din dosarele Acţiunii Populare, depuse pentru înregistrare la Ministerul Justiţiei în data de 17 ianuarie curent. Ministerul Justiţiei a refuzat atunci înregistrarea Acţiunii Populare pe motivul „neautenticităţii” semnăturilor membrilor înscrişi în listă.

Noi deţinem toate probele, care demonstrează că expertiza Ministerului Justiţiei este un fals fabricat cu premeditare şi suntem siguri că o instanţă de judecată independentă ar recunoaşte cu uşurinţă greutatea probelor noastre.

Ce ştim noi este că Ministerul Justiţiei s-a adresat Procuraturii Generale să intenteze împotriva membrilor mişcării un dosar penal, care, judecând după acţiunile poliţiei, a fost pornit.

Acţiunea poliţiştilor comisariatului Ungheni, o calificăm ca pe o provocare întreprinsă cu scopul intimidării şi descurajării cetăţenilor, care ar dori să se asocieze în vederea promovării unor idei, doctrine şi acţiuni politice.

Aşadar:

1. La interogarea membrilor formaţiunii politice Acţiunea Populară, reprezentanţii organelor de poliţie nu s-au legitimat. Au pus un set de întrebări neprecizând în baza cărei cauze pun aceste întrebări. Cetăţenilor nu li s-a spus că sunt anchetaţi în cadrul unui dosar penal. Nu au propus interogaţilor să declare despre faptele ce le cunosc şi care se referă la cauză, ci au pus întrebări sugestive, care au condus la intimidare. Nu li s-a spus în ce calitate sunt anchetaţi;

2. Persoanelor interogate nu le-au fost explicate drepturile şi obligaţiunile lor, în special, nu li s-a spus că au dreptul la avocat. Au fost puse întrebări provocatoare, făcându-se referire la calitatea de membru al Acţiunii Populare a acestora;

3. Au fost întrebaţi de ce au aderat la Acţiunea Populară;

4. Cel mai grav, însă, este faptul că majoritatea celor care au refuzat să colaboreze cu ei au fost ameninţaţi şi intimidaţi.

În legătură cu acest caz extrem de grav, atenţionăm opinia publică internaţională asupra derapajului antidemocratic fără precedent şi facem apel către ambasadele străine şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate la Chişinău să informeze guvernele, autorităţile ţărilor lor, precum şi opinia publică internaţională despre încălcarea flagrantă a drepturilor omului în Republica Moldova.

În numele Acţiunii Populare
îmi exprim înalta mea consideraţiune,

Sergiu Mocanu
Liderul Mişcării Acţiunea Populară

Galerie foto

Inregistrarea video

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*