Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Boicotăm referendumul din 29 iulie (declarații de presă)

Considerăm demiterea lui Băsescu drept un act antieuropean şi unul care este îndreptat nu numai împotriva României, ci şi împotriva Republicii Moldova din două motive: Republica Moldova în calea sa de integrare europeană va miza în continuare pe sprijinul României, pe sprijinul natural al unui stat care a devenit european și s-a conformat normelor europene și, doi, pentru că susținem acţiunile lui Băsescu de demafiotizare a României, de construire a unor instituţii viabile în România, instituţii libere de factorul politic care să acţioneze în interesul european al României.

Venirea lui Ponta la Chişinău poate fi comparată doar cu o altă situaţie istorică în care, de exemplu GKCP-ul din Uniunea Sovietică a încercat să răstoarne atunci puterea legitimă a Uniunii Sovietice şi închipuiţi-vă că atunci cineva dintre liderii europeni s-ar fi hazardat să primească un GKCP-ist în vizită undeva într-o ţară europeană. Uitaţi-vă că în Republica Moldova, după 20 de ani, a fost posibil aşa ceva. După o lovitură de stat pe care a dat-o Ponta împreună cu Guvernul lui împotriva preşedintelui ales, el este primit de toţi liderii de la Chişinău, inclusiv Mihai Ghimpu, care cred eu, trebuia să aibă o opinie separată, însă a trecut împreună cu Chirtoacă de partea mafiei nu numai din Republica Moldova, dar şi din România. Filat şi cu Plahotniuc alias Lupu erau cointeresaţi direct să sprijine USL-ul şi această aventură care s-a produs în România. Timofti nu depinde de el, ci depinde de situaţia în care este pus de către aceştia.

Atît Traian Băsescu, dar şi PDL-ul din România, au avut în decursul acestui răstimp o anumită reţinere în ceea ce ţine de boicotarea referendumului, pentru că Băsescu este un personaj care întotdeauna a luptat şi aceste calităţi i-au fost apreciate. Slavă Domnului, se pare că la aceeaşi oră la care fac eu această conferinţă de presă, PDL-ul va lua o decizie singura valabilă în această situaţie, prin care vor alege să boicoteze referendumul. Şi cred că este o decizie foarte şi foarte bună, iar îndoielile lui Băsescu privind legitimitatea întoarcerii lui la Cotroceni nu sunt acoperite absolut de nimic pentru că statul de drept este deasupra democraţiei interpretative. Dacă legea şi statul de drept îi permite o asemenea reîntoarcere, Băsescu trebuie să revină la Cotroceni şi să acţioneze în continuare în interesul României, dar şi în interesul românilor de pretutindeni care aşteaptă ca România să devină un stat civilizat şi european.

În acest context, adresarea noastră a Mișcării Populare Antimafie, ca lider al acestei mişcări, ca cetăţean român, mă adresez pe această cale, dar şi prin toate căile posibile pînă în data de 29 iulie, către concetăţenii mei români din Republica Moldova să stea acasă şi să nu meargă la referendumul din 29 iulie. Acesta va fi răspunsul pe care îl vor da basarabenii unei aventuri pe care a făcut-o USL împotriva României, împotriva mersului românilor spre civilizaţia europeană şi împotriva, dacă vreţi, şi a Republicii Moldova, pentru că speranţa acestei mafii de la Chişinău ar fi ca USL-ul să se înscăuneze foarte bine la Bucureşti pentru că ei, Filat-Plahotniuc, seamănă exact cu ceea ce este Ponta-Antonescu în România, iar aceste două grupări de sorginte mafiot ar putea să ducă România și Republica Moldova într-o zonă gri a Europei.

Conferinţa noastră de presă de astăzi şi chemarea de a nu se prezenta moldovenii la referendum este dictată anume de acest lucru, să zădărnicim revenirea în România a unei forţe de sorginte mafiot ca pe această cale să reuşim să învingem şi în Republica Moldova. Începînd cu ziua de astăzi şi pînă în ziua de 29 iulie, vom transmite filialelor noastre din republică, mă refer acum la Soroca, Călăraşi, Ungheni, Cahul, Căuşeni, Cantemir să fie foarte activi şi să încerce să găsească cetăţenii români şi să vorbească cu ei, vom face grupuri pe facebook şi pe alte reţele de socializare pentru a chema nu numai cetăţenii din Republica Moldova, ci şi cetăţenii români originari din Republica Moldova aflaţi peste hotarele republicii noastre, să nu meargă la secţiile de votare şi să nu dea prin participare gir acestei aventuri pe care au pus-o la cale doi aventurieri – Ponta şi Antonescu. Regretăm, în acelaşi timp, că nici unul din partidele din Republica Moldova nu că nu au acordat sprijin statului de drept român prin a spune o voce tare şi clară despre ilegalitățile săvîrşite de USL, ba chiar le-au sprijinit prin a-l invita pe Ponta la Chişinău şi prin a se afişa alături de el pe la conferinţe de presă. Acest lucru, l-au făcut Filat, Lupu, Plahotniuc, l-a făcut Mihai Ghimpu şi l-a făcut Nicolae Timofti. Toţi au devenit complici la această aventură care se numeşte lovitură dată statului de drept în România și au făcut-o în speranţa că atunci cînd USL-ul vine la conducere în România, vor avea şi ei mai multe posibilităţi să-şi construiască istoria lor de „succes” mafiot.

Chem sus și tare pe toți oamenii să boicoteze acest referendum, reținerea și timiditatea cu care a fost abordată aceasta problemă în România, eu înțeleg de unde vine, ea vine din faptul că asta ar fi o normă antidemocratică, de fapt asta au și început să strige sprijinătorii USL-ului, dar atunci cînd ei deschid secții de votare pînă și la ștranduri, pînă și pe plaja de la Mamaia, atunci cînd au pregătit tone de vin și bucate să-i aducă pe oameni la un fel de horă românească pe tot spațiul Românesc, este inadmisibil ca oamenii de bună credință să participe într-o asemenea aventură. Tocmai acest lucru ne-a determinat să spunem hotărît „nu” acestui referendum, nu mergeți, oameni buni, la acest referendum căci este o capcană, fiecare om care a venit la vot idiferent că votează „nu” sau „pentru„ poate fi un vot pentru înscăunarea acestor mafioți pentru cîțiva ani de zile la Cotroceni și în toate structurile puterii de stat din România și prin asta dăm posibilitate lor să răstoarne tot ceea ce a fost construit în acești ani.

Atunci cînd vii la guvernare nu ai voie să guvernezi legea într-un stat, trebuie să guvernezi statul în baza legii care ți se dă. Democrația este imperfectă, democrația este interpretativă și doar statul de drept, instalat de democrație, pune toate normele în regulă, deci deasupra proceselor democratice stau normele statului de drept și dacă în România exista deja instituții de drept care servesc statului de drept și care au ieșit de sub papucul politic de altă dată a PSD-ului asta înseamnă că această normă, neparticiparea la vot a 50%, va însemna că Băsescu se întoarce legal în funcția de președinte și aceasta este o șansă ca România să-și consolideze instituțiile.

Declarații de presă din 24 iulie 2012 făcute de Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Populare Antimafie

3 comentarii

  1. TITIREZ

    O declaratie politica extrem de importanta pentru Romania si R.Moldova!! De o mare perspicacitate ,ea este de la un capat la altul de exactitatea si proprietatea termenilor, ba chiar si de consecventa faptica a demersurilor anticoruptie.
    Bravo, pentru Miscarea Populara Antimafie!!
    JOS COMUNISMUL IN ROMANIA SI BASARABIA !!!!!!!

  2. MONTREAL

    EU VOI BOICOTA REFERENDUMUL DE LA 29 IULIE 2012, CHIAR DE ASTAZI VOI VORBI CU TOTI BASARABENII SI ROMANII DE LA MONTREAL, CU CARE AM VORBIT ANTERIOR SA BOICOTEZE ACEST REFERENDUM:

    1) http://www.b1.ro/stiri/politica/vasile-blaga-pdl-spune-nu-referendumului-nu-putem-accepta-abuzurile-usl-33808.html ***** Vasile
    Blaga: PDL spune NU referendumului! Nu putem accepta abuzurile USL

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/pdl-nu-participa-la-referendum-blaga-facem-apel-la-toti-oamenii-sa-nu-participe-la-vot-993292.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=b12 *****PDL nu participă la referendum. Vasile Blaga: Facem apel la toţi oamenii să nu participe la această mascaradă

    3)Citiţi mai mult: PDL nu participă la referendum. Vasile Blaga: Facem apel la toţi oamenii să nu participe la această mascaradă – Referendum pentru demiterea preşedintelui 2012 > EVZ.ro
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/pdl-nu-participa-la-referendum-blaga-facem-apel-la-toti-oamenii-sa-nu-participe-la-vot-993292.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=b12#ixzz21YBTXkKs
    EVZ.ro

    http://www.b1.ro/stiri/politica/colegiul-director-al-pdl-a-decis-boicotarea-referendumului-basescu-pdl-va-avea-reprezentan-i-in-toate-sec-iile-de-votare-33794.html – Colegiul Director al PDL a decis boicotarea referendumului. Băsescu: PDL va avea reprezentanți în toate secțiile de votare

  3. Paul Z.

    Bravo, domnule Mocanu! Sunteţi un exemplu şi pentru habotnicii noştri, adică cei din dreapta Prutului! Aşa trebuie procedat!

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*