Clava era „zvenavoaie” într-o brigadă de culturi agricole multianuale. Nu fusese, însă, întotdeauna „nacealnik”: până a ajuns să facă o „carieră de succes” pe câmpurile kolhozului „Pravda”, o trecut prin toate încercările realismului socialist. O numărat cu mare greu și necaz opt ani de școlarizare sovietică. Clasa a opta o chinuit-o într-un hal fără de hal, mai ales spre primăvară, când Ionel „a lu’ Șeara Măsâi” s-o întors acasă „di la armatî” și răspundea cu o întârziere misterioasă doar la numele Vanea.
După trei ani de marină la „Baltiiskii Flot”, Vanea purta „bezkazîrkî” și avea probleme grave de respirație din cauza atmosferei neobișnuit de aride pentru un marinar care o tras voinicește în piept atâta amar de vreme doar aer umed de mare. În plin sezon agricol, când țăranii mergeau dis-de-dimineață la arat, „moreaku lu Feștiloaia” striga cât îl ținea gura de pe prispa casei: „Mamă, blea, mă-năduș!”, de alerga sărmana vădană cu „taziku” plin și își stropea cu apă progenitura aidoma valurilor Mării Baltice pe timp de furtună – „doar de nu s-o sufoca băietu mamii!”. Pe măsură ce se deprindea cu uscatul, Vanea o început să hoinărească serile – flăcău, prin sat.
În una din acele nopți o prins-o pi Clava obraznic de-o bucă chiar pe ulița care, în mod normal, îi ducea fete-i pașii șovăielnici spre școală. De la acel moment, mersul lu’ Clava o căpătat brusc coerență militărească spre un șopron dosit de ochii lumii – în hărman la Târșî . Din șopronul lu’ Târșî, sclava iubirii precoce cu iz sărat de mare nordică o ieșit pe la sfârșitul lunii mai groasă … cu Mikișor. Și cum anul de învățământ era spre sfârșite, nunta s-o jucat prin iunie, după examenele de studii medii incomplete trecute de școlăriță prin complicitate cu Marea Petrovna, care şi-o dat seama la timp de situația delicată a Clavei. Până babele din sat și inspectorii de la „RaiONO” s-o dezmeticit să numere până la nouă, Mikișor, în postul Crășiun-ului, „sî kișă”, deja, „pi lejanka” lu’ Feștiloaia.
Acum, dacă revenim la momentul de glorie al carierei lu Clava, trebuie să spunem că ea avea o viață de familie oarecum fericită pentru rigorile satului moldovenesc din acea vreme. Vanea nu era nici tare bețivan și nici tare harnic – exact așa cum îi ședea bine unui kolhoznik în perioada socialismului dezvoltat. Pe Clava o bătea regulat, dar cu măsură, singura deosebire de alți bărbați fiind faptul că „moreaku” își „cioplea” muierea dimineața, pe capul treaz și nu seara, la beție, așa cum obișnuiau s-o facă gospodarii din partea locului. Consătenii Clavei numesc asemenea apucături – „huiuri”. Și „hui”- ul lui Vanea de a o bate treaz mai n-o costat-o cariera de „zvenavoie”. Situația o fost lămurită de Larisa – moașă satului, „cilen pravleinia” și psiholog rustic , un fel de analist politic din timpurile noastre trăite după meniul mediatic al „akușercilor” de la Publika. „Medsestrița Larisa” o explicat devierile lui Vanea prin defularea din subconștientul lui de „corsar neîmplinit” a frustrărilor acumulate în perioada când Feștiloea, Dumnezeu s-o ierte, muncea in loc de Mare Baltică la umezit atmosfera de pe prispa casei. În sfârșit, problema s-o rezolvat: cariera Clavei o plecat pe traiectorie ascendentă, iar apucătura lui Vanea a fost dată uitării ca și toate celelalte „hui”- uri latente din sat până… într-o zi.
În dimineața acelei zile, Vanea, într-un acces de frustrare Freidistă, i-a administrat Clavei o lovitură psihanalitică cu piciorul în fund. Clava, o căzut secerată de pe prispă în bătătura casei chiar în clipa când femeile din „zvenou” o strigau la poartă să meargă „la deal”. Când o ridicat privirea și-o văzut cum se topește reputația ei ca grindina de vară în ochii malițioși ai „zvenoului”, Clava o sărit ca o felină-n în picioare, o răsturnat podoaba capilară pe spate, o împins provocator un șold îndărăt, o aruncat o privire șăgalnică pe prispă, unde stătea „moreacu„ ei și-o zis galeș: „Șădz mai Vanea, c-a mai crede lumea că ne batem…”
Filat este Prim-ministrul celei mai de lux guvernări din cel mai sărac stat din Europa. Filat este mirele și mireasa celei mai vesele și prelungite nunți care s-a jucat vreo dată în Moldova, de la țara aia medievală și până la această îmbârligătură independentă. Dincolo de Carpați, în capitalele europene din direcția beciurilor de la Cricova, situate pe undeva prin stepele tătaro-mongole din Est-ul sălbatic, se aud de câțiva ani ecourile unei nedeslușite gălăgii provocată de factor uman. Factorii humanoizi care ajung la Bruxelles din peșterile de la Cricova să cerșească bani vorbesc într-un limbaj aristocratic – arogant, coboară din avioane private, poartă pe ei piese scumpe de-ți vine să plângi de mila grecilor și se hlizesc ca ultimii golani prin budoare.
Culmea stupidității este că europenii chiar le dau banii ceruți. Ai impresia că oficialii de la Bruxelles sunt familiarizați în amănunte cu obiceiurile de nuntă moldovenești care îi obligă pe nuntași, prin tradiții seculare, să scoată ultimul ban din buzunar pentru fericirea tinerilor. Nu cunoaștem ce știu europenii despre hore, în general, și despre această tananică politico-diplomatică poreclită de AIE „proces de integrare europeană”, în particular. Știu ei oare că horele moldovenești, deși sunt foarte dinamice și gălăgioase, n-au înregistrat niciodată vreo deplasare a masei transpirate de indivizi chercheliți în spațiu. O declarație pe care a făcut-o Barroso în ultima lui vizită la Chișinău mă face să cred că știu ei câte ceva despre caracterul staționar al țopăitului la moldoveni, altfel de ce ar fi pronunțat el acea frază misterioasă: „Și călătoria este interesantă pentru Dumneavoastră, nu numai destinația”.
Băi, moldoveni! Nu vi se pare, acum, că Barroso ne-a urat călătorie eternă spre nicăieri? Nu vi s-a părut că Barroso ne-a sugerat să ne pupăm pe bot cu Filat și Plahotniuk în ritmuri de peliniță acum și pururi și în vecii vecilor, Amin? Așa s-au altfel, Barroso s-a întors la Bruxeless din ultima călătorie a unui oficial european la Chișinău, iar nunta noastră continuă şi-o s-o țină aşa încă mult timp. Nunțile moldovenești se termină cu dezbrăcatul miresei, iar a doua zi tânăra muierușcă își pune poalele în brâu, se pune pe treabă și pe făcut copii. Mireasa noastră, de trei ani, se distrează la toate televiziunile și prin toate saloanele societății civile cu un alai întreg de druște bete de tărie anticomunistă. Pentru că mireasă noastră nu este numai mireasă, așa cum vă spuneam, ci și mire, după caz, dar și un fel de sclava Izaura pe plantațiile de bănci, hoteluri, judecătorii, procuraturi și alte bordeluri ale lui Plahotniuk. Întâi, pentru că unui politician pragmatic moldovean îi stă bine dedublat, prefăcut în serie până la douăsprezece fețe diferite. Doi, pentru că în dimineața aia, unde s-o rupt istoria despre Clava, s-o sfârșit și cariera ei de „zvenavoie”, iar satul nu i-o mai zis altfel decât „rabânea Izaura”.
În cariera lui Filat au fost de toate ca și în viața cuplului din bătătura lu’ Feștiloaia: şi niște clase de învățătură românească prinsă lăutărește, după ureche, între vama Leușeni și bazarul rusesc din Iași; şi sufocare „aristocratică” în îmbâcseala asta provincială de nu reușesc „politiconii” să-l stropească cu agheasmă „PR-ică” din „tazikul” imaginației lor euroconforme; și niște camere de filmat plasate subversiv de Plahotniuk în șopronul lu’ Târșî, dar și un picior în fund ca să-i treacă dorul de a mai da jos ”procuroru gheneral” de aruncă până acum priviri galeșe Izaura numărul unu a politicii moldovenești spre Nobil club zicând: „ Șădz măi Raiderule c-a mai crede poporul „cî ni batim…” Șădz mâi Vladik c-a mai crede Barroso că ne integrăm chiar în ochii lumii și di ochii civilizaţiei occidentale… Șădz, măi…”