Dor de Cubreacov

noiembrie 2007

Nici după cinci ani de la dispariţie nu se cunoaşte nimic despre soarta deputatului creştin democrat Vlad Cubreacov, răpit în noaptea de 22 martie 2002. În pofida unei certitudini general recunoscute ca fiind validă, cum că Vlad Cubreacov ar fi revenit (în carne şi oase) în noaptea de 25 mai a aceluiaşi an, Cubreacov nu-i, şi speranţele că va reveni vreodată se topesc pe măsură ce lumea se întăreşte în convingerea că el ar fi printre noi.

Paradoxul este cu atât mai mare cu cât tot mai multă lume afirmă că l-ar vedea pe Vlad zilnic la televizor, în Parlament, pe stradă. Oamenii, zice-se, îl văd vorbind, râzând, bucurându-se de viaţă; îl văd mâncând, bând, transpirând. Isteria publică pe acest subiect este atât de mare încât şi nouă, celor care nu suntem în măsură să percepem fantoma cu nici unul dintre organele noastre de simţ, ni se pare uneori că îl vedem. Ne revenim însă brusc, ca dintr-un coşmar, ştiind sigur că o simplă încarnare de elementare apetituri, orgolii şi ifose, bine ambalate filologic şi exprimate plastic prin înjurături, minciuni şi ameninţări la
adresa oamenilor, Cubreacov nu este şi nici nu se poate numi om.

Totodată, pentru noi este evident faptul că cel puţin trei persoane cunosc, la fel ca şi noi, adevărul, aceştia fiind Iurie Roşca, soţia lui Vlad, Natalia şi Duhovnicul acestuia. De ce tace Roşca este clar: în războiul istovitor pe care îl poartă dânsul de aproape două decenii, pe de o parte, împotriva intereselor imperiale ruseşti, iar pe de altă parte, împotriva ocultei internaţionale, mai are nevoie câteodată omul şi de compromisuri, şi de răgaz, iar Cubreacov, raportat la tragedia seculară a poporului roman, trăită la proporţiile ei adevărate doar de un singur român în persoana lui Roşca, fiţi de acord, nu este un tribut chiar atât de mare.

Mai puţin clar este de ce tace Natalia. Una dintre presupuneri ar fi că ea şi-a pierdut speranţa că Vlad ar mai fi viu şi atunci, ca orice mamă, încearcă să le dea copiilor măcar iluzia că n-ar fi orfani de tată. A doua presupunere ar fi că ea mai are speranţa că adevăratul Cubreacov este încă în viaţă şi, mai devreme sau mai târziu, va reveni, iar ea, astfel, va reuşi printr-un miracol să substituie această stafie blazată cu tatăl lor adevărat.

Aşa o fi sau altfel, noi credem că riscul la care expune Natalia sufletele nevinovate ale copiilor săi este o aventură curată pe care Vlad, dacă ar fi în stare, nu i-ar ierta-o.

Şi doar tăcerea Duhovnicului nu este clară deloc. Cum poţi, părinte, sărut dreapta, cine-i fi Dumitale, să nu dai cu tămâie pe la gura acestei clone publice să nu mai spurce cu injurii diavoleşti lucrurile sfinte. Fă-o, părinte, în numele lui Dumnezeu, că dacă nu am reuşit cumva să-l salvăm pe CUBREACOV, poate reuşim să-i salvăm măcar sufletul de chinurile cele veşnice.

În numele prietenilor lui Vlad Cubreacov,
unul dintre ei