POLITICA MOLDOVENEASCĂ – PEISAJ BACOVIAN

Scrisoare deschisă ca răspuns la câteva chestiuni abordate de un cineva (probabil, un tânăr) într-un comentariu la materialul ”În atenţia opiniei publice şi a mijloacelor de informare în masă”

„Domnule”  „Ed_____”,

Vă răspund, încălcând principiul de a nu discuta cu personaje anonime, doar pentru faptul că, prin  problemele pe care le abordaţi, aţi devenit un personaj colectiv, deci, şi reprezentativ. 

Punctul Dumneavoastră de vedere îl împărtăşeşte sincer o bună parte din intelectualii şi tinerii de la noi, irelevanţi ca număr sub aspect electoral şi, deci, tocmai buni de ignorat la apropiatele alegeri parlamenare de vânzătorii de surogat politic fabricat în Moldova.

Părerea Dumneavoastră mă interesează, întâi, pentru că acest mod de gândire îmi este apropiat, doi, pentru că eu nu vreau să parvin cu orice preţ, iar, trei, pentru că ţinta mea politică nu este scrutinul electoral din 2009. Iată de ce, îmi repugnă scâncetele tradiţionale preelectorale precum că rostul unora (şi al meu, în primul rând) în politica moldovenească ar fi să „smulgă pe furiş” voturi puţine, dar de mare preţ, de la frumoşii, deştepţii, incoruptibilii şi irezistibilii democraţi, gen Urechean & Co şi să le dăruiască, în atmosferă de sărbătoare, comuniştilor. După cum mi-e silă şi de infirmitatea „artistică” a unor „arhitecţi” de opinie publică de la noi, care se exaltează ca nişte druşte bete la orice zvâcnire pragmatică de mădular juvenil a  personajelor, adeseori groteşti, „înglobate” recent în peisajul politic autohton, distribuindu-le acestora, cu generozitatea unui Pepelea Prepeleac, roluri mesianice. Dacă aruncaţi o privire atentă şi neînceţoşată de cromatica neguţătorească a unor constantini tănaşi, vali butnari sau duduiţe protv-iste, o să observaţi că – fie o dau cu filologia, fie o dau cu banul – nimeni dintre răsfăţaţii bâlciului ziaristic chişinăuian nu împrăştie cât de cât atmosfera caragialică de la noi şi nici nu face gaură în peisajul nostru bacovian.

Dar să trecem la treabă. Mă întrebaţi – vă răspund:

1. Ţara noastră, Republica Moldova, merge într-o direcţie corectă, numai că mersul îi este strâmb. Comuniştii l-au strâmbat şi mai mult. Ceea ce face societatea noastră acum, seamănă mai mult cu o horă moldovenească, gălăgioasă, veselă, dar fără semne vizibile de deplasare în spaţiu;

2. Un om politic poate să schimbe această stare de lucruri, dacă are personalitate puternică, motivaţie productivă, viziune clară şi sprijin electoral. Nimeni dintre liderii politici actuali nu întruneşte aceste calităţi;

3. Acţiunea Populară, forţă politică în devenire, nu a fost organizată cu scopul de  a crea o platformă de negocieri cu alte partide sub ameninţarea că le va fura voturi. Eu, Sergiu Mocanu, am un mesaj public distinct, împărtăşit, la ora actuală, de un grup restrâns de oameni. Eu voi munci ca acest grup să se lărgească treptat. Într-o ţară unde politicienii nu se  lansează în dueluri politice cu victorii productive ori înfrângeri de onoare, într-o ţară unde liderii politici se fofilează la putere prin îtunericul neştirii şi ignoranţei unei populaţii lăsată la voia întâmplării de propria intelectualitate, este nevoie de o revoluţie împotriva „handicapului ancestral”(voi dezvolta acest subiect cu altă ocazie). Fără această revoluţie nu ne va fi de folos nici răsturnarea acestor comunişti şi nici a celor care vin după ei la putere în 2009;

4. Nu intenţionez să creez un partid, care să se zbată ani de zile sub pragul electoral în agonia orgoliilor mele personale. În activitate mea politică de mai bine de 15 ani, eu învăţ în fiecare zi să fac bine un lucru foarte important pentru oricine dintre noi: să-mi armonizez interesul personal cu interesul general. Cred că aşa este corect, cinstit şi mult mai onorabil decât a te bate cu lacătul de la visteria statului în piept strigând, să zicem, „Eu de grija ţării mele abia pot a mai zâmbi!”;

5. „Niciodată” este prerogativa proştilor şi bucuria nebunilor, sper să nu mă găsiţi niciodată la aceste adrese. În rest, vă mulţumesc sincer pentru încurajare.

Să ne auzim de bine şi cu alte ocazii,
Sergiu Mocanu