Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Viitura, pragul electoral şi (pro)”sinistrarea” în public a politicienilor

 

Singura explicaţie plauzibilă a faptului că unii politicieni îşi trepădă vacanţa parlamentară prin satele inundate de apă, ar fi că aceştia merg să privească îngroziţi la feţele sinistraţilor şi să-şi potrivească pe propria figură câte un chip, la fel de necăjit, pentru clipa în care  vor auzi rezultatele scrutinului din martie 2009.

Altfel, de ce te-ar purta mama ’Nica în fiecare zi cu camerele de luat vederi după tine, ba în amonte, ba în aval, distribuind pompe de apă celor cu paguba şi, totodată, împărţind pompe funebre celor care o mai au, pe lângă Voronin, cu guvernarea?

Este adevărat, că pentru omul nevoiaş mai puţin contează că ajutorul pe care îl primeşte, din mila lui Dumnezeu de la un creştin sau altul, este acoperit de anonimatul unuia sau este parfumat cu „PR”-ul altuia. Dar, care „image(ş)mecheri” vă aburesc vouă, bieţi, minţile că asemenea acţiuni sunt, în mod cert, filate de un nebun succes electoral? Cine v-o spus, că locul unde poate fi prins Voronin pe picior greşit sunt crizele?
 
Mai bun profitor al situaţiilor de criză decât Voronin nu există.

Criza socială de la sfârşitul anilor 90, criza de voinţă a lui Snegur şi criza de idei a lui Lucinschi au creat acest personaj de criză – Voronin. Criza de personalitate a lui Urechan l-a menţinut la putere în 2005, iar criza voastră de orgolii aristocrate neîmplinite în copilărie sau poate în adolescenţă, o se ne aducă în 2009 realizarea cu succes a proiectului „Moldova cu Voronin, Moldova cu comunişti”.

Nu dea Domnul încă  două-trei calamităţi şi Voronin poate să-şi prelungească liniştit vacanţa până după alegeri, când va trebui, totuşi, să revină pentru a împărţi funcţiile.
 
Singura greşeală, care a făcut-o Voronin în această situaţie, este faptul că nu v-a dat posibilitatea să faceţi o şedinţă extraordinară a Parlamentului. Ia atunci, să vedeţi circ! Ia atunci, să vedeţi amuzament:

Vitalia Pavlicenco cere mobilizare generală pentru a da lovitura de răspuns Rusiei, pentru războiul meteo declanşat mişeleşte şi pe neaşteptate împotriva teritoriilor româneşti dintre Nistru şi Prut. Râuri, care acum au năpustit asupra populaţiei paşnice cu furia apelor învolburate de agresivitatea rusească.

Vlad Filat apreciază cotele înalte înregistrate pe râul Prut, dar, implicit, şi inundaţiile, drept o acţiune a Partidului Comuniştilor împotriva PLDM-lui, pentru zădărnicirea campaniei de organizare a micului trafic la frontieră şi se adresează Comunităţii Europene să ne ajute în aceste condiţii cu şalupe şi poduri plutitoare. Anunţă, în acelaşi timp, că tinerii PLDM-işti deja umflă din toţi bojocii camere vechi de MTZ, pentru a le pune, până una alta, la dispoziţia populaţiei împătimită de micul trafic la frontieră.

Serfim Urechean anunţă că, din surse demne de încredere de la Moscova, a aflat că potopul a fost organizat de Voronin cu scopul de a îneca Transnistria şi de a rezolva, în felul acesta, problema separatismului. Urechean declară această acţiune drept crimă împotriva umanităţii şi ameninţă cu blocarea tribunei parlamentare până când comuniştii nu vor înceta să inunde populaţia.
 
Greşeala lui Voronin nu-i fatală. Iar în toamnă, mai aproape de alegeri, o s-o reparaţi chiar voi. Pentru că n-o să vă lipsiţi de plăcerea unui atare spectacol. Pentru că dacă nu a atins calamitatea cota de 6 la sută, poate măcar circul sare acest prag.

Cu profundă îngrijorare,
al vostru prieten sincer,

Sergiu Mocanu

11 comentarii

  1. Stalinus

    Foarte mult adevar stimabile dar ai uitat pe cineva ,unul care nu-i diferit deloc de cei enumerati ,unul care deh mai smecher a ajutat sinistratii din……avion pe muzica din “codul lui da Vinci”…usurel stimabile cu pianul pe scari ca nu suntem chiar toti dusi la biserica….

  2. Gicu Baevicu

    Stiti, fiecare politician se da mare si destept aratand cu degetul la altul. Pavlicenco … (bate) capul cu arma meteo, Filat umbla hai-hui prin Moldova, Urechean la fel cu treburile lui, iar S.Mocanu s-a gasit mare filosof care sa ne ofere unele explicatii cu privire la actiunile celor enumerati mai sus. …in ce tara traiesc?

  3. asha e bre mocane, asha e politica vazuta din avion. ca de obicei, tu esti la inaltime. sinistratii numai pe tine te-au vazut zburind deasupra lor si pe tatuka voronin

  4. Gavril

    Nu s-a mentionat un mare liocik care a zburat cu kukuruzniku in skopul maretse.

  5. Serj, tu erai prieten sincer si cu Voronin. Crezi ca ii trebuie cuiva prietenia ta nesincera?

  6. Gavril

    eu trebuie sa ma rog la voi ca sa-mi postati opinia sau sa alcatuiesc ceva de lauda?

    trebuie sa faceti o rubrica cu mesaje pregatite deagata, ca sa le pot copia si posta. sa fiu sigur macar ca va aparea…

  7. Ed___

    dle Mocanu credeti ca Actiunea Populara va intra in Parlamentul Rep.Moldova?
    EU CRED CA NU !

    si daca nu va intra inseamna ca degeaba trambitati de pe acest blog critici la adresa altor oameni politici care incearca cel putin sa rastoarne aceasta situatie din Rep.Moldova.

    mi se pare personal ca cam bateti apa in piua. pentru ca degeaba sunteti un om civilizat, bine intentionat, etc daca NU REUSITI SA AJUNGETI LA O FINALITATE.

    pentru ca POLITICA FARA EFECTE este un mare ZERO.

    sau sa inteleg ca Actiunea Populara este doar o miscare civica si atunci imi cer scuze,
    dar in acest caz nu ati treui sa vorbiti despre partide ci despre sistemul social
    si deci iar gresiti.

  8. unionistul

    …nu va mai zic nimic de data asta.destul cat au dat astia de sus cu flit.ma uit doar la poza si …. abia am sterz monitorul cu ceva italienesc, PRONTO !

    aaaaaaa, era sa uit !
    tradatorule,

  9. Sergiu Mocanu

    Pentru numitul Gavril si altii, care posteaza pentru prima data comentarii.
    Gavril, nu te enerva si nu te agita fara rost. Eu nu am cenzurat pe nimeni si nu am ingradit accesul nimanui pe blogul meu. Ba mai mult decat atit, eu i-am rugat pe toti colaboratorii si prietenii mei sa nu posteze comentarii laudative la adresa mea si, din cate vedeti, oamenii se tin de cuvant.
    Eu nu am nevoie de laude, pentru ca am suficienta vointa si motivatie sa-mi continui calea, pe care eu o consider dreapta. Ocara voastra, a anonimilor, nu ma deruteaza si nu ma poate abate nici cat de putin din drum. Priveste in aceiasi pagina, unul care nu-si da numele, ci doar meseria (unionistul), imi striga din grota lui tradator. Eu imi dau seama ce numeste el tradatre si mi-i mila de el, pentru ca eu voi face in continuare acte de ” tradare” , iar el sarmanul va trai toata viata lui cu sentimentul de avorton socilal si politic, uitat de “tradatori” ca mine inca in 1989 in Piata Marii Adunari Nationale.
    Gavril, calmeaza-te, numai cand intri prima data pe acest blog, comentariul apare cu o anumita intarziere, in rest, poti injura cat vrei si de cite ori vrei. Eu chiar ma bucur pentru fiecare dintre voi, daca dupa ce spuneti, vi se face mai usor pe suflet.
    Gavril, ia-te in maini. Fii barbat si injura cit poti “lioccii” si avioanele daca asta iti face placere.

  10. Gavril

    Stimate domn Mocanu,
    cand am zis de cenzurare – m-am referit la faptul ca comentariile postate mai tarziu decat al meu – au fost publicate mai devreme, iar al meu inca mai astepta o verificare minutioasa.

    Ceea ce am scris eu nu a avut ca scop sa va insulte. Am vrut sa zic ca modul in care ati abordat tema calamitatilor si ajutoarelor va plaseaza aproape de nivelul celor care nu au facut nimic dar au depus eforturi pentru a critica actiunile altora.

  11. unionistul

    – Eminenta, ……. omul ce este desemnat cu-n Nume si Prenume sau persoana umana care are un Nume Propriu ori raspunde la Numele …….., nu reprezinta decat un ansamblu de litere care lipite prin vointa inteligenta a omului desemnat cu Nume Propriu sa semnifice o idee, o sclipire de IQ ce poate lua forma abstracta ori concreta a obiectului in cauza. Uite mie imi place numele asta : Musthar Vahtangovici.E un nume de principiu cu apartenenta etnica dar mai ales picant in sosuri, de preferinta boabe dar si sub forma de pasta la borcane.Bun de pus la conserve de gogosari si gogonele.Gandesc in sensul marketingului daca s-ar fi transformat intr-un brend renumit, imi inchipui cum ar sta crenvustiu infipt in pasta galbuie cu aroma de hrean.

    ….intre timp rasfoesc si dictionarul si caut sensul cuvantului T R A D A T O R. Si gasesc explicatia atat in arhaica cat si in neologica si inseamna tot tradator.Chiar si in Paleontologie se numea tot tradare.Si-n Preistorie,Antichitate numai in epoca nostra moderna nu-i mai intelegem SENSUL !!!

    S.M.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*