Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

ALZHEIMER A SALVAT REPUBLICA MOLDOVA

De o jumătate de an, perversul manipulator, Tkaciuk, se confruntă cu un adversar de la care încă nimeni nu a câștigat vreo luptă.

De jumătate de an, adversarul cu pricina a pus stăpânire asupra obiectului activității politice a lui Tkaciuk –  Vladimir Voronin.

Această istorie s-a început pe 26 septembrie trecut, în cadrul unui miting susținut de urmașii lui Che Guevara, în fața clădirii Parlamentului. Voronin, în acea zi, a fost mânat ca vita la abator în fața mulțimii exaltate și a fost obligat să vorbească de la un microfon improvizat pe marginea unui subiect pe care dânsul îl evită cum poate de mai mult timp. Subiectul este delicat, pentru că Voronin este pus în situația de a face o alegere definitivă între Plahotniuk și Che Guevara. Or, tocmai această decizie este una de viață și de moarte pentru familia îmbătrânitului intrigant.

Concurentul lui Tkaciuk, cunoscut în toată lumea cu numele de Alios Alzheimer, a apărut public, în acea zi, cu șoapte la urechea lui Voronin,  chiar în momentul când acesta își potrivea anevoios cuvintele pentru a satisface interesul mulțimii fără ca să-l supere, din întâmplare, pe Plahotniuk.   Întrucât momentul a fost surprins de camerele de luat vederi, putem urmări oricând scena în care Voronin a plecat cu Alzheimer la plimbare.  Promenada a durat doar câteva secunde, dar a fost suficient ca cinicul și necruțătorul „berbant” de origine arian pur sânge,  să-l seducă pe Voronin pentru tot restul vieții.

De atunci, spre disperarea lui Tkaciuk dar și a lui Oleg, Voronin petrece tot mai mult timp în compania oaspetelui nepoftit, iar în rarele clipe când rămâne singur, îi duce dorul.

Aventura lui Voronin s-a produs în cel mai nepotrivit moment pentru oamenii din jurului lui, care au sperat că le pică ceva din moștenirea de avere sau politică a acestuia. Dramatismul acestei situații se amplifică prin faptul că se apropie o campanie electorală complicată și, fără Voronin, șansele PCRM-ului sunt minime, iar Tkaciuk, care n-a știut cum să-l partajeze pe ramolit cu Plahotniuk, acum, va trebui sa-l împartă cu Alzheimer.

Aici, a venit momentul să vă spun câte ceva despre Alios Alzheimer. De fapt, nici nu atât despre el, cât despre peripețiile amicilor lui. Nimeni nu știe conform căror principii își alege neamțul prietenii. Este știut doar că  sunt eligibili oamenii cu vârstă foarte înaintată (apropo, mult mai înaintată ca a lui Voronin). De obicei, bătrânul care îi „cade tronc la inimă” lui Alzheimer, devine, în scurt timp, un om ciudat care „nu-și mai găsește cuvintele; nu-și mai amintește lucruri simple din trecutul apropiat; nu mai recunoaște fețe cunoscute sau se confruntă cu identificări eronate;  nu mai poate lua decizii și se orientează greu în spațiu. În faza inițială a unor atare tulburări, bătrânul poate dezvolta anumite strategii pentru a-și disimula disfuncțiile, un anumit timp își păstrează o „fațadă” înșelătoare, declinul însă se agravează progresiv”.

Mai mulți experți, care au analizat tulburările de comportament ale lui Voronin, spun că acesta întrunește toate condițiile pentru a fi considerat un drumeț din ce în ce mai vesel, plecat ferm pe drumul uitării de sine, neștirii pământești și descoperirilor cosmice. Tot ei susțin că drumul acesta are un singur sens și revenirea este imposibilă. Încercările furibunde ale fiului, bietului călător, și ale lui Tkaciuk de a-i reduce din viteza mișcării spre neantul galactic al cunoașterii transcendentale, este o acțiune nesăbuită și poate produce stări de depresie colectivă a maselor populare, care ar putea pierde încrederea în viitorul luminos al omenirii, dacă l-ar vedea pe Voronin plimbându-se fericit la braț cu Alzheimer.

Pornind de la aceste constatări, deja acum putem afirma cu certitudine  că războiul de posesiune asupra lui Voronin și moștenirii lui este pierdut definitiv, dar am greși cu certitudine dacă am considera că singurii perdanți ai acestei înfrângeri sunt doar Tkaciuk și Oleg.

Filat, Plahotniuk și chiar Ghimpu sunt victime directe ale acestei confruntări, pentru că ei au pierdut mult mai mult. Tkaciuk și fiul Oleg au pierdut numai „haleva”,  Filat, Plahotniuk și Ghimpu au pierdut rostul pentru care moldovenii ar mai trebui să-i mai suporte în viața publică.  Pentru că Voronin își pune în valiza de călătorie nu doar visul politic al lui Tkaciuk pentru un paradis velicorus și visul lui Oleg pentru un rai pământesc cu bani, fete și whisky, ci și cea mai mare sperietoare a celei mai conștiente părți a societății noastre, dar și a partenerilor noștri occidentali – PERICOLUL COMUNIST.

Pericolul Comunist este cel care a hrănit Republica Moldova cu credite, granturi, proiecte europene de reabilitare instituțională, ecologică, educațională și de infrastructură, a apropiat-o de Uniunea Europeană, a dat perspectivă cetățenilor ei de a beneficia de regim liberalizat de vize.

Pericolul Comunist a născut și a protejat doi monștri cu apucături maniacale pentru toate materialitățile din jurul lor: bănci, hoteluri, întreprinderi de stat sau particulare, finanțe publice sau private, dar și controlul generalizat asupra instituțiilor statului.

Plahotniuk și Filat sunt prețul inacceptabil de mare, pe care l-au plătit cetățenii moldoveni sub formă de tribut visului lor european, iar Ghimpu (un alt bastard al aceluiași pericol) este un fel de ciubuc sentimental plătit pe deasupra pentru dreptul unor moldoveni de a pretinde la un trecut disident și cu scânteieri de demnitate națională în gulaguri bolșevice.

Pericolul comunist a fost și singurul motiv pentru care moldovenii trebuiau să se organizeze la viitoarele alegeri în colhozuri politice pentru a stârpi dăunătorii ideologici ai gogoașelor noastre europene.

Alzheimer le-a rezolvat pe toate. Alzheimer a pus capăt istoriei. De mâine, moldovenii au șansa să-și trăiască propria istorie – nu pe a călăilor lor!

Sergiu Mocanu

1 comentariu

  1. Barghieru

    Sa speram la un Alzheimer fara remisie.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*