Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Ghimpu să renunțe la funcții în schimbul promisiunii electorale de aderare a RM la NATO

DECLARAȚIA partidului politic Mișcarea Populară Antimafie privind măsurile imediate pentru păstrarea Cursului European de Dezvoltare a Republicii Moldova
Alegerile Parlamentare din 30 noiembrie 2014 s-au desfășurat cu grave abateri de la principiile unui stat de drept și de la valorile democrației europene.

Finanțarea din mijloace obscure și netransparentă a concurenților electorali, utilizarea resurselor administrative, utilizarea presei subordonată politic peste orice limită a deontologiei profesionale, dar și a legislației electorale, folosirea Comisiei Electorale și a justiției în calitate de instrumente de presiune și eliminare a concurenților electorali din cursă – nu epuizează nici pe departe lista de derapaje antidemocratice ale partidelor aflate la putere.

Abaterile au fost atât de grave încât partenerii noștri europeni au tot dreptul să se îndoiască asupra capacității instituționale a Republicii Moldova de a face față sarcinilor asumate prin Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Rezultatele scrutinului electoral nu pot fi privite aparte de contextul în care s-au desfășurat alegerile, nu pot fi privite separat de complexitatea abuzurilor politice, administrative și etico-morale la care au recurs grupările politico-mafiote de a se menține la guvernare. Singura concluzie care se impune, după o analiză sumară a tuturor circumstanțelor în care s-au desfășurat alegerile din 30 noiembrie, este că:

Forțele proeuropene din Republica Moldova au învins forțele pro-ruse doar datorită faptului că au avut control deplin asupra Comisiei Electorale Centrale și doar pentru că o justiție coruptă și nereformată a răspuns prompt și fără ezitare la comenzi politice.

Întrebarea firească care trebuie să și-o pună fiecare dintre noi acum este dacă Republica Moldova, după un derapaj juridic atât de grav, a mai rămas pe vectorul european, dacă mai este eligibilă pentru Uniunea Europeană. Acum, societatea moldovenească are de lămurit cea mai mare dilemă de la declararea independenți încoace:

Dacă nu cumva încercarea noastră de a ne rupe din îmbrățișarea geostrategică a Federației Ruse prin abuzarea statului de drept și a valorilor europene ne-a angajat într-o manevră riscantă ce va aduce finalmente la izolarea internațională a Republicii Moldova, curmând orice șansă de integrare europeană în următorii 10-15 ani?

Răspunsul nostru este afirmativ, iar în legătură cu cele expuse, declarăm următoarele:

1. Alegerile ca și abuzurile sunt un fapt împlinit și situația creată nu poate fi schimbată prin repetarea scrutinului. Alegerile repetate pot genera aceleași abuzuri, iar rezultatul, de această dată, poate fi unul în favoarea forțelor pro-ruse. Mișcarea Populară Antimafie nu va contesta rezultatele alegerilor și face apel către alte partide proeuropene să procedeze la fel.

2. Mișcarea Populară Antimafie, ca partid politic ce a obținut cele mai mute voturi dintre forțele politice proeuropene rămase în afara Forului Legislativ, își vede rolul său în coagularea eforturilor oamenilor activi pentru menținerea parcursului european, pentru contracararea abuzurilor actualei guvernări dar și pentru neadmiterea revenirii la putere a forțelor antioccidentale.

3. Prin conjugarea eforturilor cu partenerii noștri europeni, vom cere și vom acționa prin toate mijloacele legale pentru implementarea neîntârziată a reformelor în toate sferele vieții sociale și politice. În acest sens, vom veni în cel mai apropiat timp cu propuneri politice și legislative pentru aducerea în Republica Moldova a unei Misiuni Europene de Supremație a Legii.

4. Cerem Partidului Liberal, care a avut în programul electoral angajamentul necondiționat de aderarea la Blocul Nord-Atlantic, să renunțe la partajarea funcțiilor guvernamentale în interes îngust de partid în schimbul garanțiilor de securitate colectivă pentru Republica Moldova.

5. Cerem organelor de drept încadrarea juridică, fără întârziere, a declarațiilor și acțiunilor liderului Partidului Socialiștilor, Dodon Igor, provocatoare de separatism teritorial și ură interetnică.

6. Vom cere Comisiei Europene o investigație asupra deturnării și furtului din asistența internațională destinată Republicii Moldova în ultimii ani. Vom cere de asemenea o anchetă internațională în cazul persoanelor cu funcții de răspundere din Republica Moldova asupra cărora există o bănuială rezonabilă de săvârșire a unor crime economice cu caracter transfrontalier.

Mișcarea Populară Antimafie va întreprinde toate măsurile pentru a deveni în scurt timp o forță politică viguroasă, deschisă unui dialog permanent și productiv cu toate forțele sănătoase ale societății în vederea asigurării unui parcurs european al Republicii Moldova.

Conferința de presă de astăzi poate fi urmărită mai jos:

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*