Singura problemă majoră de integrare europeană este maniacul Plahotniuc

La 30 decembrie au fost depășite limitele termenului rezonabil de creare a unei alianțe de guvernare ca urmare a alegerilor parlamentare din anul trecut. Dată fiind lipsa unor experți nepărtinitori sau lipsa mijloacelor de exprimare pentru puținii dintre cei care refuză, cel puțin deocamdată, să facă partizanat politic în favoarea lui Plahotniuc și Filat, lumea nu a observat, spre exemplu, că deja și prim-ministrul în exercițiu se află în incompatibilitate de funcție.

Aceste fapte, dar și declarațiile pe care le fac liderii de partide după fiecare „confruntare de idei” în cadrul unor runde de așa zise negocieri, ne dau dreptul să afirmăm cu maximă precizie că ne aflăm în plină criză politică – o criză profundă pe care nu o poate rezolva un document cum ar fi un acord de constituire a unei alianțe de guvernare, o criză politică de durată care va aprofunda criza morală a unei societăți aflată de două decenii în derivă pe spațiul dintre barbaria post-totalitară și civilizația occidentală.

Criza politică nu va genera revolte populare sau alegeri anticipate imediate deoarece, în Republica Moldova, forțele proeuropene au demonstrat că având sprijinul CEC-ului și al judecătorilor pot număra voturile în așa fel, încât să găsească, în orice situație, „formula de succes” a unui câștig electoral incontestabil pentru factori locali sau internaționali, din cauza că aceste forțe sunt învingătorii scrutinului parlamentar, iar forțele de stânga, pro-ruse nu au suficienți oameni activi pentru o revoltă de stradă. Cele două decenii de independență ne-au demonstrat că în stradă se pot produce doar revoluții anticomuniste sau anti-imperiale. Dacă te declari proeuropean, dacă mai ai și inspirația să gâdili urechile intelectualității, din când în când, cu câte un „vorbim românește„ sau „suntem români”, poți face orice, dar chiar orice în țara asta, fără nici o teamă că o revoltă populară te-ar putea „sufla” într-o bună zi de la guvernare.

Dacă ai indulgența sau asentimentul oamenilor activi ai societății pentru controlul deplin asupra sistemului judecătoresc, pentru preluarea frauduloasă a averilor publice, pentru furturi directe din bănci, poți frauda fără frică orice scrutin electoral. Oamenii activi, mai evoluați, cu școală, parte dintre ei intelectuali, îi vor aplauda, îi vor adula, chiar pe Plahotniuk și Filat că au știut să valorifice frauda electorală și abuzul judecătoresc în interesul parcursului nostru european și punerea la respect a partidei rusești. Plahotniuc este pentru ei adevăratul erou al ultimii confruntări electorale, pentru că el a știut cum să facă ca o minoritate de „personalități evoluate” să învingă o majoritate de „indivizi primitivi”, a știut să găsească formula miraculoasă prin care calitatea intelectuală a „deștepților proeuropeni” să tragă la cântar mai mult decât cantitatea sau, altfel zis, numărul mai mare al „proștilor pro-ruși”. Apropo, Europa are o experiență istorică recentă, când un maniac a decimat milioane de „indivizi subdezvoltați” în numele unei „rase superioare” – crema acelei societăți l-a aplaudat frenetic, iar când le-a mirosit a carne de om arsă, au suportat un șoc psihic din care nu-și poate reveni nici după 70 de ani. Paralela nu-i perfectă, dar valabilă pentru cretinii care au un singur argument pentru orice încercare de a-i scoate din mrejele unui pro-europenism „religios” și imbecil: „Dar ce vreți să vină comuniștii? Vreți să câștige Dodon sau Usatîi?” Intenționat am adus aici un exemplu din spațiul civilizației europene a Angelei Merkel și nu din lumea medievală a lui Putin, căreia fatalmente îi aparținem și căreia îi plătesc tribut de mentalitate deficitară deopotrivă atât „rasa superioară a deștepților proeuropeni” ai lui Filat, Plahotniuc, Ghimpu, cât și „liotele de subdezvoltați pro-ruși” ale lui Dodon – Usatîi sau Voronin.

Chiar și după toate care vi le-am spus acum, este firesc, pentru felul multora dintre Dumneavoastră de a fi, să mă întrebați, în acest moment, în ce constă criza politică dacă pro-europenii au câștigat, iar pro-rușii au pierdut alegerile și nu au nici cea mai mică șansă de revanșă? Este firesc să mă întrebați, chiar dacă exemplul de mai sus explică elocvent ce înseamnă să mergi la braț cu un maniac pentru o cauză pe care o crezi nobilă. Cauza nobilă, în cazul nostru, fiind o victorie „europeană” obținută de comandanții celei mai mari farse mafiote – Filat și Plahotniuc, prin mijloace care justifică scopul și vestită de goarnele lor mediatice ca „război geopolitic”. Criza constă în victoria frauduloasă, acceptată laș și ipocrit de „crema acestei societăți” de „elita intelectuală” cu nasul blocat pe 30 noiembrie și care răsuflă pe gură până astăzi de teamă că Filat și Plahotniuk nu-i vor ceda pârghii de control asupra viitoarei guvernări trogloditului cu viziuni europene, Ghimpu, sau că vor face alianță cu „europeanul” cu viziuni comuniste, Voronin. Criza constă în pactul cu minciuna în numele adevărului. Încercarea de a merge spre Europa pe „scurtătura fraudei de succes” decât pe adevărata direcție spre civilizație – drumul „Golgotei de sacrificiu”. Criza constă în faptul că direcția pe care a mers Republica Moldova, în ultimii ani, nu duce spre Europa, ci spre un stat încremenit în sărăcie pe mâini de clanuri mafiote. Criza constă în lipsa de discernământ intelectual al liderilor de opinie proeuropeni de a lupta doar cu armele adevărului, împotriva unui adversar geopolitic, chiar cu riscul de a pierde o bătălie de moment. Criza constă în lipsa de curaj intelectual pentru a rupe legământul cu maniacul „prooccidental” – Vladimir Plahotniuc.

O alianță de guvernare se va constitui în următoarele două săptămâni. Din ea va face parte și Mihai Ghimpu. Deznodământul firesc și planificat se va întâmpla după ce acest escroc sentimental va savura din plin toată plăcerea unui dans ritualic, lasciv și cochet pentru publicul lui naiv și credul până în „pânzele albe” ale prostiei de a trăi, în scurt timp, a doua dramă după divorțul cu Roșca. Fac această afirmație pentru că din conspirația ocultă pentru interesele lui Plahotniuc face parte și Voronin, nu numai Ghimpu, iar lupta pentru parcursul european al Republicii Moldova, la acest moment de cotitură istorică, este compromisă definitiv de recenta campanie electorală care a arătat că această țară nu are, încă, o mână de intelectuali cu viziune.

În foarte scurt timp totul va ieși la iveală, în câteva luni vom fi în plină „criză de asociere”, iar partenerii europeni vor trebui să recunoască că Republica Moldova nu are capacitate de implementare a angajamentelor asumate. Vor fi nevoiți să constate că societatea moldovenească a pierdut războiul cu structurile mafiote aflate la guvernare. Știți ce vor face partizanii integrării europene a mafiei moldovenești, călăuzele bete ale tranziției noastre post-totalitare? Vor scutura din cap în semn de nedumerire, vor da ochii peste cap în semn de șoc traumatic: „Noi de unde să fi știut că Plahotniuc și Filat sunt hoți!?”, „Ne-a prezentat cineva vreo probă? Ne-a arătat cineva vreun document? Sau ați vrut să ne conducem, ca niște neserioși, de declarații neconfirmate oficial!?” Următoarea fază va fi o stare de apatie însoțită de ifose savante: „Nu mai e nimic de făcut, totul e deșertăciune!”, „Adio Europa!”, „Noapte bună, moldoveni!”

După toate astea, peste vreun an, când adevărata bătălie pentru Europa va fi în toi, nu cumva credeți că se vor agăța de vreun car de luptă? Vor găsi ei vorbă de ocară pentru noi, indezirabilii, pentru noi care știm numai să criticăm, pentru noi neserioșii care ne conducem numai de zvonuri, pentru noi care nu am fost convingători să-i fi prins și pe ei de suflet, așa cum pot s-o facă atâția carismatici ce stau să vină pe aceleași caruri triumfale ca ale lui Filat și Plahotniuc. Pentru că intelectualii noștri, călăuzele noastre zeloase spre nicăieri nu se prind de carele de luptă, ci numai de cele triumfale, iar când carul nostru de luptă va purta steagul biruinței și va semăna cu unul triumfal, vor sări fără ezitare pe el, pentru că nu au nimic personal de împărțit cu noi – cultură, doar cultură, Domnilor, clasicism, postmodernism, și, desigur… lumină, cât mai multă lumină!