Răspuns la o reacţie întârziată

octombrie 2007

După câteva zile de travaliu analitic, instituţia prezidenţială reacţionează, în sfârşit, la îndemnul pe care l-am adresat societăţii şi clasei politice din Republica Moldova de a recurge la metode mai eficiente de gestionare a crizei transnistrene.

Reacţia, asumată de Mark Tkaciuk, seamnă mai mult cu o criză de nervi decât cu o replică pertinentă, demnă de un consilier prezidenţial. Astfel, într-o jelanie înregistrată şi difuzată de agenţia de presă “Novosti – Moldova”, fostul meu coleg îmi dă de înţeles că doar nişte complimente îndoielnice, pe care, cică, i le-aş fi făcut preşedintelui, nu mă vor scuti de o clarificare critică (în rusă, “razbor” ţine mai degrabă de lexicul lumii interlope). Constat că d-lui Tkaciuk i s-a făcut o traducere imperfectă a mesajului meu, de aceea mă văd silit să precizez că nu i-am adresat preşedintelui niciun compliment. Am spus tranşant că Voronin este o frână în calea noastră spre UE şi că Republica Moldova se poate integra în Uniunea Europeană fără Voronin. Nu e un compliment, ci o realitate.

Dl Tkaciuk mă probozeşte spunând că dacă as fi urmărit să provoc o reacţie serioasă, trebuia să mă pregătesc mai bine. Nu aştept de la preşedinţie o reacţie serioasă. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Eu de ce aş face-o? Interlocutorul meu nu este preşedinţia, ci opinia publică, oamenii de rând care îşi doresc un viitor european. Dacă preşedintele Voronin ţine cu tot dinadinsul să se stropşească la mine, s-o facă direct, nu prin intermediari.

Trec peste celelalte inadvertenţe comise de dl Tkaciuk şi constat încă o dată cu amărăciune că nu e lucru uşor să-l consiliezi pe şeful unui stat, făra a cunoaşte limba acestui stat.

De dragul Republicii Moldova, eu sunt disponibil să discut cu dl Tkaciuk, în limba pe care dânsul o vorbeşte, atât cât ar fi necesar ca să mă fac înţeles. Cine ştie? Poate câştig un adept în persoana fostului meu coleg sau chiar un prieten.