Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Continuă epopeea Leancă – PPE – PLDM

Streleții lui Filat vânează substantive românești și posibilele sintagme ale acestora, care ar putea fi utilizate de Leancă pentru denumirea unei adunături de oameni care se va numi partid.

Leancă a vrut să-și orneze adunătura cu denumirea Partidul Popular European (PPE). Nici mai mult nici mai puțin! Doar nu poate Leancă – mondialul să se joace de-a simbolurile, nu poate Leancă – cosmicul să coboare în colbul țarii în care a fost “doar un Simplu Prim-ministru” și să-și denumească făcătura cu careva sintagme provinciale. Multă lume a considerat gestul lui Leancă unul arogant, pentru că a pretins la denumirea pe care o poartă o mare familie de partide europene. Cei care cred așa sunt ignoranți, prost intențonați ori total inconștienți de valoarea universală a contemporanului nostru, Leancă. Eu cred că Leancă, cel puțin de data asta, a fost prea modest. La valoarea lui, la dimensiunile lui de personalitate titanică a vremurilor noastre, el putea pretinde la denumiri cum ar fi: ONU, NATO sau, cel puțin, UE.

Notă: Descifrarea acestor abrevieri o lăsăm pe seama fiecărui moldovean preocupat de viitorul politic al lui Leancă mai mult decât de furturile lui, în complicitate cu Shor, de la BEM.

2 comentarii

  1. Mihai

    PPE – partidul pacalitilor europeni.

  2. Rugamintea noastra. Dle Mocanu, canalizati-va toata energia intr-o sinura directie: Capul pestelui mare, Plahatniuk. Cade el, cad toate capetele, unul cate unul.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*