Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

O zână ne mână la vot!

Zânele din poveștile noastre românești sunt înzestrate cu puteri supranaturale și pot face lucruri pe care noi, oamenii, nu avem forță fizică sau spirituală să le săvârșim. Zânele fac minuni inimaginabile pentru noi, oamenii slabi. Bunele noastre zâne din povești sunt antipozi ai mumelor pădurii și întotdeauna le înving pe acestea în războaiele dintre bine și rău.

Dorin Chirtoacă, în mod normal și în orice țară cât decât civilizată, nu mai poate fi ales primar de Chișinău. Cel puțin eu, care am votat de două ori cu el, nu mai pot face acest lucru. Am încercat de mai multe ori să mă impun, am făcut exerciții de autosugestie, am apelat la rațiunea pură și am înăbușit resentimentele până la refuz pentru acest personaj și, oricum, n-am reușit să ajung la decizia de a merge pe 28 iunie și să votez pentru Chirtoacă.
Îi invidiez pe mulți concetățeni de-ai mei care nu văd mizeria din orașul acesta. Îi invidiez de moarte pe cei care îi pot ierta orice escrocului de sentimente românești , speculantului de termeni administrativi și economici (de care habar nu are!) și ultimului mizerabil în relațiile cu oamenii din jurul lui – Dorin Chirtoacă. Am cea mai neagră invidie pentru cei care pot călca prin gropi, pot adulmeca miresmele gunoiului supraetajat, pot sta înghesuiți ca vitele în transportul public, pot ajunge noaptea acasă pe dibuite și, în același timp, pot savura, ca pe un rar deliciu estetic, cântecul de campanie a lui Chir-toacă : „… da el face cum gândește nu la care cum se scoală…”. Sunt și oameni fericiți în țara asta! Sunt și oameni care îl pot vota pe Chirtoacă și, în același timp, să trăiască un puternic sentiment de împlinire patriotică. Eu nu pot!

Ce nu putem face noi, neputincioșii, poate face ea – Zâna PUTIN-cioasa, Zâna carabinelor și a roșului purpurio de Dodon! Doar Zâna cu puterile ei supranaturale ne poate căra cu sila la urnele de vot! Doar ea, Muma pădurii și a fricilor noastre, Zâna – înger păzitor al lui Chirtoacă, îl mai poate face pe nenorocitul acesta încă o dată primarul capitalei țarii noastre off-shorizate. Simt cum sunt mânat de o forță supranaturală la vot pe 28 iunie!

Necruțătoare sunt forțele tale, Zâna!

Nebănuite sunt cărările tale, Doamne!

P.S. Orhei-ul speranțelor noastre a devenit duminică zonă „off shore”. Mă simt bătut, scuipat și umilit de concetățenii mei care au decis că eroul negativ din „Raportul Kroll” să devină eroul visurilor lor.

3 comentarii

  1. Ion

    Fiti pe pace, cosurosul dela Colonita nu va mai deveni primar! A avut 8 ani la dispozitie si cu ce ne-am ales? Capitala europeana? Primarie fara coruptie? Di contra voi merge la vor si o voi alege pe zina-carabina! Vom avea doar de castigat! In primul rind nu-i vom mizerabilului de la Colonita sa-si bata joc de capitala inca un an de zile! In al doilea rind daca Zina face ceva bun pentru Chisinau suntem toti in castig, asta nu inseamna ca va fi votata pentru al doilea mandat, daca nu face nimic va fi taxata de chisinauieni si PSRM va pierde electoratul in Chisinau! Votam Zinaida Greceanai si credeti-ma mai rau decat cu Chirtoaca nu va fi! Acum principalul e sa scapam de mascariciul de Chirtoaca!

  2. opinie

    Bravo dl Mocanu

  3. samson

    Votul de la Orhei a demonstrat ca moldovenii nu au nicio sansa sa faca parte din civilizatia batranului continent. In hoarda tataro-mongola ne este locul.
    Sa alegi un hot Primar care te-a furat si violat inseamna sa fii un sclav cu acte in regula.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*