Jurnal de Chişinău, 5 octombrie 2007
Ex-consilierul prezidenţial, Sergiu Mocanu, crede că va reuşi să adune multă lume în jurul proiectului pe care l-a lansat recent şi care a fost criticat de către consilierul prezidenţial Mark Tkaciuk într-un ziar de expresie rusă. Mocanu susţine că nu-l interesează dacă ideile lui coincid cu „ale cuiva” de la Moscova sau ce spun despre ele oficialii de la Bruxelles. Potrivit ex-consilierului „cu misiuni speciale”, el a fost cel care a plecat de la Preşedinţie, deşi recunoaşte că, acum câţiva ani, s-a dus la Voronin, propunându-şi serviciile.
– Dle Mocanu, de ce aţi lansat proiectul după ce aţi plecat de la Preşedinţie, deşi această idee este mai veche, aproape în aceeaşi cheie cu planul lui Belkovski?
– Nu, planul lui Belkovski nu este în aceeaşi cheie. Este cu totul altceva. În primul rând, planul Belkovski presupune separarea R. Moldova în două entităţi statale diferite, una care trebuie să meargă către Rusia şi alta – către România. Or, planul meu este altul – un proiect politic prin care R. Moldova ar renunţa temporar la acţiuni de natură să determine Transnistria să devină parte componentă a R. Moldova, urmând ca într-o concurenţă economică, împreună cu UE împotriva Rusiei şi Transnistriei, să reuşească în timp să recupereze acest teritoriu.
– De ce aţi lansat proiectul, totuşi, după ce aţi plecat de la Preşedinţie?
– În primul rând, pentru că la Preşedinţie, fiind funcţionar public, n-aş fi putut să promovez o asemenea idee şi, doi, pentru că n-ar fi fost corect să fac lucrul ăsta atâta timp cât eram consilier prezidenţial. Funcţia mea nu era una politică. Mai înainte n-a fost nici momentul şi n-am avut nici posibilităţile s-o fac. În 2005, Voronin încă avea şansa să schimbe politica R. Moldova spre o reală integrare în UE. Dar în 2005 el a ratat această şansă.
– Care sunt afinităţile şi deosebirile între planul Belkovski şi proiectul Dvs.? Consilierul prezidenţial Mark Tkaciuk l-a numit „planul Belkovski-Mocanu”…
– Aşa le convine lor să-l numească. Ei încearcă să facă băşcălie din ce am spus eu, pentru că nu au un răspuns serios la provocarea pe care am făcut-o. Eu o să văd ce o să spună ei cu toate planurile pe care le au privind reglementarea conflictului transnistrean, planuri care deja au eşuat. Proiectul propus de Voronin prin Tkaciuk împreună cu Zubakov este unul desuet la ora actuală. Şi este foarte clar – să încerci să discuţi cu ruşii acum un plan de reglementare a conflictului transnistrean, când Rusia devine un actor destul de serios pe arena internaţională, este cel puţin o miopie politică. Cu Rusia se mai putea discuta când aceasta era slabă şi nu-şi putea permite în anumite zone să-şi impună punctul de vedere. Or, politicienii din ţara asta, începând cu Voronin şi terminând cu liderii de opoziţie, încearcă să-i convingă pe ruşi să nu mai fie imperialişti. Noi, cu moldovenismul nostru, încercăm să fim originali. Asta e ca şi cum l-ai convinge pe lup să nu mai mănânce carne.
– De ce nu recunoaşteţi că proiectul Dvs. seamănă, totuşi, cu cel al lui Belkovski?…
– Faptul că punctul meu de vedere coincide cu al cuiva din Rusia pe mine nu mă interesează. Sau că ceea ce propun eu acum poate să-i convină şi Rusiei, iarăşi nu mă interesează. Ceea ce am propus eu este ca noi să reuşim să ne afirmăm economic prin deschidere către Occident, prin a ne integra în UE, pentru a aduce investiţii în R. Moldova şi pentru a deveni atractivi pentru cetăţenii noştri din Transnistria pe care nu-i lăsăm de izbelişte. Noi ne vom ocupa de ei în continuare. Aşa cum la ora actuală România manifestă, dintr-un instinct sănătos, atitudini aproape părinteşti pentru cetăţenii din R. Moldova pe care ea îi consideră români, aşa şi noi vom acţiona în raport cu transnistrenii pe care îi vom considera concetăţenii noştri.
– Dvs. aţi spus că hotarul urmează a fi instalat pe Nistru. Cum rămâne cu localităţile din stânga Nistrului aflate sub jurisdicţia Chişinăului?
– Cred că aici este nevoie de o clarificare. Când am spus Nistru, am folosit un generic pe care-l spune toată lumea. În declaraţia pe care am făcut-o eu este scris: teritoriile pe care le controlăm noi astăzi. Eu sunt unul dintre luptătorii din Transnistria, sunt Cavaler al ordinului „Ştefan cel Mare”. Am luptat pe platoul de la Coşniţa. Pentru mine, sentimental şi emotiv, ar fi grav acum să accept ca teritoriile pentru care am luptat, de unde am fost scos pe targă şi unde au căzut camarazii mei de arme, să le cedăm acum Transnistriei. Cred că teritoriul controlat de noi, atunci când se va ajunge la o discuţie serioasă asupra acestui subiect, va rămâne controlat de noi în continuare. Transnistria urmează să devină un protectorat internaţional. La momentul actual, Transnistria este un protectorat rusesc.
– Cu ce experţi străini de la Bruxelles, Bucureşti sau Moscova v-aţi consultat înainte de a lansa acest proiect?
– N-aş vrea acum să anticipez lucrurile, dar sper că cel mult într-o lună şi jumătate voi reuşi să organizez la Chişinău o conferinţă internaţională la care voi invita experţi din UE să discute această problemă. Dar întrebarea dvs. sună la fel ca şi altele de genul: domnule, da’ cine v-a dat un mandat? Pe mine, ca cetăţean al R. Moldova, nu mă interesează la ora actuală părerea Bruxelles-ului. Ăsta este un atavism al trecutului când se întrebau ce-o să spună Moscova. Dacă cetăţeanul meu vrea astăzi să ducă o viaţă decentă în UE, pe mine mă interesează ce spun funcţionarii de la Bruxelles? Dacă Bruxelles-ul are interesul să aibă aici o zonă decriminalizată, în care se respectă drepturile omului, nu o zonă de răzmeriţă la frontiera sa, de ce Bruxelles-ul n-ar respecta şi interesul nostru de a fi în UE? Bruxelles-ul oficial deocamdată n-o să zică nimic, dar acolo sunt foarte mulţi oameni care înţeleg foarte bine năzuinţele noastre. Dar, dacă comunitatea europeană şi americanii ajung în scurt timp să recunoască Kosovo ca stat independent, vă asigur că ruşii vor recunoaşte în 24 de ore Transnistria, Osetia de Nord şi Abhazia. Atunci vreau să-i văd ce-o să facă ăştia toţi care încearcă să numească neserios acest proiect al meu.
– Nu este naiv să credeţi că o să dispară interesul Rusiei pentru Transnistria?
– Rusia întotdeauna va ţine acest teritoriu pe care noi l-am pierdut acum 17 ani. Noi nu-l dăm, el este luat deja. Noi nu facem decât să recunoaştem o frontieră care există de fapt. Dar, împreună cu UE, vrem să impunem regulile europene acolo.
Un hotar între noi şi Transnistria nu înseamnă recunoaşterea independenţei acesteia. Ba mai mult, R. Moldova va fi gata să rupă relaţiile cu orice ţară care va recunoaşte Transnistria ca stat independent. Hong-Kong-ul a fost 50 de ani protectorat englezesc şi până la urmă tot a revenit la ţara lui, dacă a fost de acolo. Dacă proiectul meu este numit utopie, apoi cel al ăstora în genere ţine de domeniul science fiction. Cum îşi închipuie ei că este posibil într-o noapte să uneşti Transnistria cu R. Moldova prin anihilarea acelui hotar? Vă asigur că asta ar atrage după sine revolte sociale nemaipomenite.
– La Preşedinţie există un asemenea plan de a uni într-o noapte cele două teritorii? Vă referiţi la cei de la Preşedinţie când spuneţi „ei”?
– Nu, mă refer la toată clasa politică de la noi. Ei nu au nicio soluţie viabilă pentru Transnistria. O atacă pe asta, dar nu propun nimic în schimb.
– Dle Mocanu, la conferinţa de presă nu aţi vrut să daţi nume. Cine stă, totuşi, în spatele proiectului Dvs.?
– Nu stă o forţă în spatele meu. Eu, cetăţeanul Sergiu Mocanu, am pornit o acţiune populară. Acesta este gândul meu pe care l-am frământat foarte mult timp.
– Şi, înţeleg, nu prea aveţi idee cine o să facă parte din partidul pe care intenţionaţi să-l creaţi…
– Cum nu am idee? La acest proiect va adera tineretul, cei care lucrează astăzi la munci peste hotare şi vor să aibă o relaţie normală cu familiile lor. Foarte degrabă o să vedeţi un grup de tineri foarte bătăioşi care vor ieşi şi-şi vor spune punctul lor de vedere, fiindcă ei nu mai au nimic cu generaţia asta care le încurcă viaţa.
– Mark Tkaciuk v-a atacat dur, marţi, într-un ziar, afirmând că l-aţi linguşit pe Voronin în emisiunea de la Pro TV. Cum comentaţi acest lucru?
– Nu, el a spus că eu aş fi încercat să-i aduc nişte laude lui Voronin în emisiunea de la Pro TV. Or, ceea ce am spus eu acolo nu erau nişte laude. Prin ceea ce spuneam de Voronin, i-am recunoscut nişte calităţi. N-au fost nici linguşeli, nici laude. Am încercat, de fapt, să critic liderii opoziţiei. Deocamdată, nu există niciunul care i-ar putea sta stavilă unui politician atât de puternic cum este Voronin.
– De ce a fost nevoie să faceţi nişte complimente, în opinia noastră gratuite, preşedintelui?
– Eu nu i-am făcut complimente lui Voronin, eu am criticat liderii din opoziţie şi am încercat să vă prezint un alt punct de vedere, pentru că, din păcate, situaţia la care s-a ajuns este şi din cauză că presa a fost dispusă să facă cancan, să vulgarizeze politica, într-un mod în care Voronin era doar înjurat. Dar foarte puţini s-au apucat să analizeze fenomenul Voronin care a fost ales şi mai are un rating destul de bun în rândul populaţiei.
– Cum aţi ajuns la Preşedinţie şi de ce aţi plecat? Sau aţi fost plecat?
– Încă în anul 2003, în toamnă, m-am dus la preşedintele Voronin şi i-am propus o ameliorare a relaţiilor cu România prin numirea mea în funcţia de Ambasador la Bucureşti. A durat mult timp chestia asta, după care Voronin a venit cu o propunere să fiu consilier prezidenţial cu misiuni speciale. Am acceptat.
– În ce au constat „misiunile speciale” ale Dvs. la Preşedinţie?
– La început, a fost relaţia cu România şi politica transfrontalieră promovată de UE ca politică de nouă vecinătate, iar mai târziu am preluat toată politica externă şi dimensiunea integrării europene.
– Să înţelegem că la ce s-a ajuns astăzi în domeniul politicii externe şi, în particular, în relaţiile cu România, este şi „meritul” Dvs.?
– Nu este şi contribuţia mea, pentru că eu am avut doar misiunea să-l consiliez pe preşedinte. Deciziile le ia doar preşedintele.
– Chiar e aşa astăzi la Preşedinţie?
– Aşa a fost întotdeauna şi asta, într-un fel, e şi normal.
– Apropo de afirmaţiile lui Tkaciuk, ce relaţie aţi avut şi mai aveţi cu acest consilier?
– Cu Tkaciuk n-am niciun fel de relaţie. El şi-a asumat o declaraţie, dar, de fapt, prin vocea lui s-a stropşit la mine Voronin. Dar nu accept acest lucru. Eu am fost un funcţionar public care mi-am făcut datoria. La ora actuală, am revenit în politică şi Voronin îmi este un adversar politic.
– Mulţi vă consideră un transfug politic…
– Ce înseamnă transfug politic?
– V-aţi plimbat de la o formaţiune politică la alta…
– Prima dată aud termenul de transfug politic. Eu am auzit de trădător.- Eu am încercat să găsesc o formulă mai puţin jignitoare, dar dacă tot aţi amintit-o…- Dar nu este jignitoare. Pe mine chiar este foarte greu să mă jigniţi. Pentru că eu am foarte multă motivaţie interioară să mă ocup de politică. Este dreptul fiecăruia să considere cum vrea. Cred că faptul că eu am fost la mai multe formaţiuni politice este un atu al meu. Dacă am plecat de la Voronin, pe cine am trădat eu? Acum, am revenit într-o acţiune proprie.
– De ce aţi plecat de la Preşedinţie?
– Voronin nu mai avea motive să mă ţină la Preşedinţie şi eu nu mai aveam motive pentru care aş fi rămas în continuare loial politicii lui Voronin.
– Şi v-aţi dat demisia, nu aţi fost demis?
– Am scris o cerere şi am plecat. Este adevărat că în momentul în care am plecat a fost o disensiune puternică între mine şi preşedinte în care el mi-a făcut o observaţie pentru că nu am acţionat într-o situaţie anume aşa cum ar fi trebuit să acţionez. Dar lucrul ăsta nu are relevanţă.
– Puteţi da un exemplu de „misiune specială” pe care aţi îndeplinit-o fiind la Preşedinţie?
– Da. Când am venit la Preşedinţie, prima acţiune pe care am întreprins-o a fost să restabilesc o relaţie cât de cât normală cu România. Am găsit la Preşedinţie un teanc de hârtii care inculpau România de tot ce există rău pe lumea asta. Am aruncat la coş aceste hârtii şi am pornit altfel discuţia cu cei de la Bucureşti. Am încercat să restabilesc relaţia dintre R. Moldova şi România într-o manieră europeană, pornind acţiunile dintre R. Moldova şi UE prin politica de nouă vecinătate. Este adevărat că pe urmă toate lucrurile astea s-au răsturnat dintr-o reacţie brutală a lui Voronin la manifestările lui Băsescu. Dar eu cu asta nu am avut nimic. Nu puteam să schimb motivaţiile interioare ale lui Voronin din care el acţiona peste noapte.
– Deci, nu Tkaciuk e eminenţa cenuşie de la Preşedinţie, aşa cum se vorbeşte, ci Voronin ia deciziile personal…
– Am impresia că voi, ziariştii, vreţi să-l faceţi pe Tkaciuk preşedintele acestei ţări la câtă importanţă-i daţi. Tkaciuk nu este atât de important, aşa cum vrea el să afirme, şi nici rolul lui de la Preşedinţie nu este atât de important.
– Tkaciuk susţine că Voronin a fost cel care v-a adus la Preşedinţie şi tot el v-a dat afară…
– Eu cred că lui Tkaciuk, care nu cunoaşte limba română, i s-a tradus greşit ce-am spus. Iar încercarea lui de a spune că asta a fost decizia lui Voronin, este părerea lui. Într-adevăr, m-am dus şi mi-am propus serviciile. Nu ştiu dacă cunoaşte asta Tkaciuk, dar Voronin ştie destul de bine. Funcţia pe care am deţinut-o a fost instituită odată cu venirea mea la Preşedinţie. Venirea mea la Preşedinţie a avut conotaţie politică. Voronin a avut interesul cu un an înainte de alegerile din 2005 să-şi dreagă imaginea, încercând să demonstreze că îl acceptă şi oameni care i-au fost altădată adversari politici. Gestul pe care l-am făcut eu în 2004, l-au făcut pe urmă mai mulţi – şi Băsescu, şi Saakashvili, şi Serebrian, şi Diacov, ultimii când l-au votat pe Voronin preşedinte.
– Involuntar, am auzit discuţia Dvs. de la telefon înainte de a începe acest interviu în care spuneaţi că Tkaciuk i-ar fi cerut procurorului general, Valeriu Gurbulea, să găsească o componentă criminală în acţiunile Dvs. vizavi de lansarea proiectului şi să fiţi tras la răspunde, iar Gurbulea nu găseşte. Chiar aşa?
– Este un zvon care a ajuns la urechile mele şi căruia nu vreau să-i dau curs. De fapt, dacă aţi ascultat atent interviul lui Tarlev, aţi remarcat că premierul a zis că „integritatea şi suveranitatea R. Moldova nu se pun în discuţie”. De parcă le pun eu în discuţie! Eu chiar am luptat cu arma în mână pentru integritatea R. Moldova şi n-am renunţat pentru nicio clipă la visul meu de a trăi într-un stat unitar care se numeşte R. Moldova.
– Din punct de vedere cronologic, aţi lansat proiectul la Pro TV şi abia peste două zile aţi făcut o conferinţă de presă la acest subiect. De ce şi a cui a fost ideea să ajungeţi acolo?
– Eu am sunat-o pe Lorena Bogza şi i-am spus că vreau să vin într-o emisiune la Pro TV. Am crezut că prin emisiunea Lorenei Bogza voi trezi mai mult interesul ziariştilor ca să vină la conferinţa de presă.
– În 2009, participaţi la alegeri?
– Sigur că da! Votul din alegerile locale a fost unul de blam dat întregii clase politice din R. Moldova care a avut o prestaţie proastă în ultimul timp. Vreau să văd care dintre ei va supravieţui după marele cutremur din 2009. Cu cei care vor supravieţui politic voi discuta. Pentru mine este o axiomă faptul că comuniştii vor pierde alegerile din 2009, însă eu nu am siguranţa că opoziţia din R. Moldova va reuşi să se consolideze şi să instituţionalizeze o formaţiune politică care să-şi asume responsabilitatea pentru guvernarea de după 2009.
– Vă mulţumim!
Interviu realizat de Raisa LOZINSCHI