Acţiunea bunului simţ

Am certitudinea că iarăşi înţelegem greşit nişte chestiuni, după mine, foarte importante, de care, depinde viitorul nostru într-o lume nouă cum este Europa. Generaţii întregi de moldoveni au acţionat adeseori cu zel de prozelit în faţa noilor conducători care veneau pe capetele lor îndeplinindu-le mofturi pe care aceştea câte odată nici nu le aveau. Acum, însă, cred că este momentul să discutăm sincer, deschis şi fără supărare anumite metehne naţionale care trădează, în cele mai dese cazuri, o fire colectivă laşă.

A plecat dintre noi, pe neobservate, o generaţie strivită altădată de greutatea idiologică a unui stat totalitar. Complexele şi frustrăle acelei generaţii le-am urmărit pe la începutul anilor 90, pe chipul unor bătrâni agresivi şi crispaţi de ură împotriva Occidentului, imperialiştilor americanilor, jugului burghezo – moşieresc român şi împotriva noastră, a „trădătorilor”, „spionilor”, „vânduţilor”, „unioniştilor” şi „duşmanilor poporului”. Întrucât pe acei bătrîni, epave ale unei bătălii geopolitice pierdute, i-a prins vremea într-o vârstă înaintată, scurt le-a fost sorocul în această lume nouă, majoritatea dintre ei plecând în lumea celor drepţi, fără a mai apuca să înţelegă că duc cu ei în mormânt o întreagă epocă de ură vrajbă şi ruină.

În urma lor a venit generaţia „socialismului dezvoltat” care, fie la guvernare, fie în opoziţie, domină viaţa publică de la noi aproape de două decenii. Pe aceştia îi vom numi, convenţional, căldicei. Feţele acestora nu mai sunt crispate, ba din contra unii dintre ei zâmbesc larg, aproape ca şi occidentalii, zimbete, care, însă, exprimă mai degrabă o stare de beatitudine idioată decât starea de optimizm a semenilor lor europeni. Căldiceii noştri şe-au pierdut demnitatea umană încă prin anii 70 pe undeva între porţile Kremlinului şi Mauzoleu lui Lenin, iar acum o caută la Bruxelles. Mulţi dintre noi au admirat şi încă mai adimiră aceste pesonaje groteşti care îşi zic, de la caz la caz şi în funcţie de conjunctură, liberali, social – democraţi, creştini democraţi sau comunişti, crezându-i pe cuvânt că rătăcirile lor prin politica moldovenească ar fi un fel de preocupare pentru viitorul european al ţării noastre.

De cîţiva ani urmărim cum îşi face loc în viaţa publică o nouă generaţie de tineri şcoliţi destul de bine aici acasă ori „în afară”. Nimic mai salutabil decît acestă nobilă şi necesară intenţie! Aceşti tineri îşi leagă noduri moderne la cravate de culori ţipătoare, miroase de la ei a parfumuri alese, în virtutea bunei cunoşteri a cîtorva limbi de circulaţie internaţională unii grasiază sau nazalizează, alţii adeseori nu găsesc (voit sau întâmlător) un cuvânt potrivit în limba română şi apelează cu uşurininţa unei dudui cochete la vocabularul limbii engleze sau franceze. Dacă facem abstracţie de un anumit soi de teribilism juvenil în comportamentul lor, aceşti tineri sunt simpatici şi reprezintă tendinţa de schimbare la faţă a societăţii noastre, bântuită de atâtea himere ale trecutului nu prea îndepărtat. Până nu demult eram convins că aceşti tineri ambiţioşi vor da în politica moldovenească lovitura de graţie troglodiţilor cu iz de „şirpotreb” şi „obşepit”. N-a fost să fie. Vorba marelui poet: „alte măşti aceiaşi piesă”. În spiritul tradiţiei strămoşeşti, în virtutea unei firi colective laşe, cu acelaşi zel de prozelit, moldoveneii cu „caş la gură şi cheş în buzunare” vor proceda la fel ca şi predecesorii lor, îndeplinind slugarnic şi obedient mofturile pe care intuiesc ei că le-ar avea noii noştri aliaţi din occident. Nimic mai respingător decât această josnică şi inutilă ocupaţie.

Comunitatea Europeană are la ora actuală cele mai bune standarte de viaţă şi conveţuire, acesta este motivul primordial al interesului nostru sporit pentru spaţiul european. Societatea occidentală, însă, se confruntă, la fel ca şi toată lumea, cu tot felul de probleme şi vicii pe care nu ni le impune şi nici măcar nu ni le recomandă. Cel mai vulgar exemplu, în acest sens, care stă la îndemâna oricui pentru a defini vechi şi ancestrale rătăciri sovietice prin noile laberinturi vest – europene, ar fi, să zicem, pederastia, care idiferent de ce ar spune prospeţii convertiţi la europenism, este un viciu şi un păcat împotriva firii. Stimaţii mei, tineri concetăţeni, europenii nu ne-au cerut niciodată să practicăm nici fiziologic, şi nici politic un asemenea viciu. Dânşii ne îndeamnă doar să le tolerăm.

Astăzi, problema fundamentală a Republicii Moldova este nu doar înlăturarea comuniştior de la putere, care, în mod sigur, sunt frâna principală în cale spre normalitate şi integrare europeană, ci schimbarea întregii clase politice. Această schimbare nu se va putea efectua, aşa cum se crede, printr-un conflict de generaţii de polticieni şi nici prin unificarea forţelor democratice, dând curs proverbialului bocet modovenesc: „of, of of … de s-ar uni odată toţi democraţii”. Oamenii simpli de la noi se pot uni într-un efort social comun, avem multe exemple de acest fel în istoria recentă. Un singur lucru nu se va putea întâmpla în ţara cu denumirea, Republica Moldova: niciodată nu vor încăpea, în aceiaşi oală politică, două rînzi de moldovean. Pentru că mărimea rânzei de om politic întotdeauna este invers proporţională cu masa materiei cenuşii numită la noi în popor, „mintea moldov(e)anului cea de pe urmă”.

Priviţi atent pe aceşti cabotini cum repetă papagaliceşte fraze standard, însuşite după ureche şi ocazional de la occidentali! Uitaţi-vă şi o să vedeţi cum tasează pământul sub greutatea propriei persoane: „Noi ştim cum se face asta, noi am fost la guvernare opt luni, noi am avut cel mai bun guvern”. Ai impresia că au tras, câţiva ani în urmă, aer în piept şi n-au mai expirat, iar acum îmblă prin viaţa publică cu piepturile gravide de importanţă. Dezumflaţi-vă băieţi, poate naşteţi şi voi vreo idee, fie neghioabă, fie strâmbă, fie handicapată, dar a voastră. Credeţi-mă pe cuvânt, veţi fi de zeci de ori mai utili fără aere savante, or curcaniada voastră liberală semănă mai mult cu paradele militare din Piaţa Roşie decât cu o acţiune de interes public în spirit european.

Ţi-e ruşine şi scârbă să vezi cum tinerii noştri politicieni se erijază în postură de comisari europeni atunci când trebuie să răspundă unei dorinţe simple a alegătorului său: „Stai aşa, om bun, tu nu ai dreptul să spui că te doare sau că te simţi rău atâta timp cât nu se cunoşte punctul de vedere oficial al Bruxelles-ului ”. Dumnezeu i-a dat copilului nou-născut un glăscior strident până la enervare ca să-i scoată din minţi pe părinţi atunci când îi este foame ori atunci când a făcut pipi. Pe acestă fire plăpândă şi neajutorată n-o intereseză dacă părinţii au hrană sau primeneli, el îşi utilizeză cu maximă putere singura armă pe care o are în lupta pentru supraveţuire. De obicei, aceşti copii cresc fizic sănătoşi, iar copii oligofreni care din cauza handicapului mental au reacţii leşinate la dureri, foame sau incomodităţi, cresc fizic subdezvoltaţi. Ţările est-europene, care au avut clase politice sănătoase, sunt deja în Europa, iar cele reprezentate de politicieni oligofreni sunt subdezoltate şi izolate de Uniunea Europeană prin frontiere ermetice şi cordoane de securitate.

Slavă Domnului, trăim într-o lume în care politicienii, oricât de iresposabili ar fi, nu mai pot decide asupra destinelor umane. Ei pot doar accelera sau frâna anumite procese. Procesele care se produc la noi sunt aceleaşi care au adus ţările vecine în Uniunea Europeană. Procesele democratice şi reforma societăţii noastre se produc mai mult ca urmare a presiunilor din afară decât datorită efortului clasei politice moldoveneşti. Dar, inevitabil, ele vor aduce Republica Moldova în Europa. Cu un minim efort din partea noastră, putem deveni membri ai familiei europene foarte curând. Acest minim efort ar consta în a permite bunului simţ să între în politică. Fără o minimă doză de bun simţ tot în Europa vom fi, dar riscăm să fim papuaşii Europei.

Fiţi cu ochii pe noi şi nu rataţi alegerea. Schimbarea vine şi suntem siguri că din tumultul de de vorbe pustii şi acţiuni leşinate veţi desprinde cuvântul responsabil şi acţiunea veritabilă. Deschideţi larg uşile şi permiteţi bunului simţ să între în politică. Pentru că, oricât ar părea de straniu, şi în ţara numită Republica Moldova se poate reuşi.