Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

O “amenințare teroristă” la adresa României de Ziua Unirii

Pe 1 decembrie, la inaugurarea pomului de Crăciun, Primarul liberal al Municipiului Chișinău s-a adresat tinerilor moldoveni cu apelul: “Luați cu asalt Prutul, zdrobiți granițele!”. Din context putem lesne deduce că nu este vorba de o glumă proastă sau de vreo criză accidentală de nervi, pentru că el a ținut să aduge, pe un ton grav și pretențios, că dacă au reușit sirienii, irakienii și afganezii să spargă toate frontierele UE de ce nu ar putea și moldovenii să facă aceiași ispravă!(?)

O atare “metaforă” nu ar fi potrivită nici pentru un om de rând adus la condiția de apatrid arab care î-și ia lumea în cap și escaladează frontierele Uniunii Europene doar ca să scape de iadul unui război fără de sfârșit. Handicapatul respectiv, pe numele lui de Dorin Chirtoacă este cultivat în pepeniera unui naționalism de peșteră care nu are nici o tangență cu România modernă dar nici cu românismul din toate timpurile. Sera despre care vă vorbesc este un spațiu populat de niște creaturi care au “cufurit” cu sentimentalismul lor medieval tot ce ar însemna pentru noi, valori ale civilizației occidentale: drepturile omului și al minorităților, nediscriminare, egalitate de șanse, capacitate de administrare, performanță.

Să spui: “Luați cu asalt Pritul și … procedați ca sirienii!” trebuie să ai sentimentul că le vorbești unor handicapați spirtuali și morali ca și tine. Trebuie să crezi că cei carora le-ai promis “schimbarea până la capat” au acceptat lozinca asta “la mișto” și că oamenii care sprijină liberalii au îmbrațișat strategia acestora de a ruina totul aici, iar pe urmă să meargă peste Prut și să le ceară conaționalilor noștri europeni locuri de muncă, salarii, pensii, drumuri, străzi luminate și pietonale pe gratis.

“Unire și integrare europeană “na șaru” – se numește pentru un grup sociopatic de “usatini” de dreapta această “religie obscură”, iar după declarațiile de ieri ale lui Chirtoacă, el le poate deveni Profet.

P. S. Sunt sigur că declarația de ieri a lui Dorin Chirtoacă nu a trecut neobservată de Ambasadorii țărilor UE acreditați la Chișinău, după cum am multe îndoieli că acest Renato Usatâi, “de Europa” va fi degrabă taxat de simpatizanții lui, ținuți de mai mulți ani ostatici într-un “gheto spiritual” îngrădit cu sărmă Ghip(u)-ată.

Sergiu Mocanu

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*