Asta o spune “Liderul Național al dreptului de proprietate (semi)intelectuală asupra Demnitații și Adevărulu din Republica Moldova”, Andrei Nastase, într-un bocet sfâșietor pe pagina sa de Facebook. Noua clasă politică, aflată în chinurile facerii de câteva luni la Chișinău, se remarcă prin umeditate sporită. Solul arid al politicii moldovenești pentru prima dată începe a întra la apă, iar Andrei Nastase are toate șansele să devină un fel de “Zeu al ploilor de lacrimi” – precipitații care vor anunța în curând o nouă era politică pentru acest stat frecat vrăjmășește, “pe uscat” de un alt Lider (anti)Național. Plahotniuc este numele Zeului uscăciuni, deșertului și pustiității, lider al Huntei!
Mulți temerari au cutezat să lupte până acum cu Plahotniuc, dar nimeni dintre ei nu s-a dumerit că Zeul pustiității și al “borsetcilor” se teme ca dracul de agheasmă de apa amară a durerilor noastre antioligarhice. Noi, poprul moldovenesc, întors brutal de la țâța civilizației europene, nu avem bogății subterane, metale prețioase, pietre scumpe sau țiței, în schimb subsolul suferințelor noastre naționale este doldora de lacrimi naturale. Andrei Nastase se pare că este singurul nostru concetățean care știe cum să pună pe picior industrial extracția de lacrimi din străfundurile sufletelor noastre. Exemplu ne stă acest text de o rară inspirație patriotică scris de contemporanul nostru Andrei Nastase, text lapidar dar mai excitant decât tone și tone de ceapă iute de pe lanurile muncite ale chinurilor noastre civice (sunt obligat să vă atenționez ca textul vă poate afecta emoțional):
“După mai mult timp – spune Nastase – în care nu ne-am văzut cu Alex Cozer, marți ne-am văzut la Anenii Noi. Era îngrijorat ca niciodată. La întrebarea ce s-a întâmplat mi-a răspuns: Tata, Tata suferă.
Am sunat și eu Mamei. Mi-a răspuns plângând. Mi-a spus că se zice la televizor ca am furat miliardul, mi-am făcut casa din el și că voi ajunge la închisoare. Azi merg acasă.
Știu suferințele lui Dinu Plangau, ale lui Liviu Vovc și ale familiilor lor.
Și mai știu ca părinții colegilor mei au crescut și educat niște Oameni.
Și mai știu ceva.”
Din câte obsevăm, Andrei Nastase intră fără ezitare în subiect si ne bagă ochii în teasc de la primele cuvinte – el nu s-a văzut cu colegul său de mai mult timp! Este clar din context că această înstrăinare nu a fost algerea lor și că suferința despărțirii este cauzată de circumstanțe ce nu au depins de ei, că persecuțiile, ascultarea telefoanelor, urmăririle pe care le operează Hunta îi țin la distanță pe acești doi prieteni cu afinități sentimentale. Nici localitatea unde se desfășoară acțiunea nu este aleasă întâmplător. Spre Anenii Noi curg tumultos la vale, spre lanurile firmei Caravita cele mai amare ape din istoria recentă a acestor meleaguri, izvorul lor este acum în penitenciarul numarul 13 unde își stoarce ochii plini de suferințe Vlad Filat. E o stratagemă bine chibzuită această întâlnire de taină, pentru că nu are cum să-și închipuie Plahotniuc că cei care nu sunt finanțați de Filat se întâlnesc pe malurile râului lui de lacrimi. Ca un om foarte sensibil și atent la suferințele camarazilor săi, Andrei îl întreabă direct, spontan și cu multă afecțiune: Ce s-a întâmplat Alex? Răspunsul este stupefiant și declanșator de șuvoaie lacrimogene zgomotoase: Tata, spune Alex și fără să ne lase să ne tragem răsuflarea mai pronunță încă o dată cuvântul, tata.
Expresia, “tata suferă” este una ce poartă în sine energiile noastre seculare! Puțini dintre dușmanii noștri știu ce putem noi face pentru suferințele lui tata. Andrei nu ezită o clipă să o sune pe mama sa. Numai el știe de ce nu a sunat-o până în clipa când a auzit de suferința tatălui lui Alex!
Trecând cu o anumită nedumerire peste acest eveniment, facem prima dscoperire fericită, o descoperire care explică talentele eroului nostru – mama i-a răspuns plângând, deci cu o oarecare doză de aproximație putem presupune că mama lui Andrei deja plâgea, ceea ce ne aduce la o concluzie fermă – bocetele îndelungate ale Liderului Național nu sunt o însușire dobândită, nu sunt un fenomen accidental și de scurtă durată, ci unul fundamental, de moștenire genetică și convingeri ancestrale. Anume acest fapt livrează către enoriașii noii religii civico – politice certitudinea temeiniciei convingerilor lui Andrei Nastase.
Ceea ce se produce în următoarea clipă este cu totul halucinant și reprezintă cea mai spectaculoasă lovitură de teatru – femeia este nedumerită, ea nu poate înțelege ce a facut Andrei cu banii despre care se spune ca i-ar fi furat, despre ce casă este vorba? Despre casa ei, pe care o are în proprietate la Chișinău, or Andrei mai are o casă. Sau poate Andrei a furat nu numai miliardul dar și casa dânsei? Confuzia este atât de mare încât cei doi decid să se întâlnească, probabil pentru clarificarea unor sentimente matrimoniale. Confuzia cea mare însă nu este a mamei lui Andrei ci a noastră, a cititorilor, pentru că fraza lui Andrei: “Azi merg acasă” ne bagă în ceață pe toți. Acasă, unde? La Chișinău? La Telenești? La Franckfut?
Planul se răstoarnă încă o dată în următoarea frază în care autorul ne spune că știe despre suferințele altor colegi de ai săi, ceea ce ni se pare absolut firesc, ne spune, ziceam, că … (fiți atenți, vă rog!): “Și mai știu – zice Nastase – că părinții colegilor mei au crescut și educat niște Oameni”
Și ai tăi, Andrei ce au educat?
“Și mai știu ceva” încheie el.
Și noi crezi că nu știm?