TENTAŢIA STRANGULĂRII – BOALA SENILITĂŢII FRONTISMULUI sau cum Roşca prin vocea lui Secă(u)reanu securizează securitatea Statului Contra ProTv

Într-un articol, oarecum belicos, publicat de mine pe blog acum mai bine o lună şi întitulat „Iurie Roşca, pragul electoral, gheşeftul şi nevroza”, încercam să sugerez, într-o formă cât se poate de sugestivă, că lucrurile sunt foarte rar aşa cum par a fi sau cum ni le prezintă unii directori de opinii, adeseori dintr-un interes „lesne de înţeles” sau dintr-o eroare de calcul provocată de colbul politicianist din târgul provincialismului supraetajat moldovenesc.

Ţara, în care supravieţuiesc cu eforturi supraomeneşti doar unii dintre noi şi pe care o numim, doar dintr-un snobism civilizaţionist – Republică, dacă o judecăm din perspectiva unei „însănătoşiri” democratice, trebuie să recunoaştem că suferă de o boală „congenitală” gravă.

Aici evaluarea şi aprecierea oricărui produs juridic, economic, politic sau sociologic, importat pentru uzul intern din occident, se face cu un cântar autohton falsificat, dar care are cea mai originală gradaţie din lume – „scara de valori moldoveneşti”. Dacă raportăm totul de pe lume la această „scară de valori” este normal ca gruparea lui Voronin să se numească partid, iar „poniatiile” (acest termen, Slavă Domnului, nu are echivalent românesc), „poniatiile” lor despre lumea înconjurătoare este normal să se numească ideologie comunistă, după cum este normal ca gaşca lui Roşca să se numească la fel de răsunător – partid, iar „terciul ideologic” din capul unui „paţan” de cartier preparat din complexele unei copilării huliganice, din halucinaţii legionare juvenile şi din închipuiri fundamentaliste mature despre Lumea de Apoi, să se numească „creştin – democraţie”, la fel de normal este ca Tarlev să fie politician, Mark Takaciuk – patriot moldovean sau Lenuţa Burghilă – simbol al culturii naţionale.

În orice ţară situată mai la vest de Prut, actul de barbarie săvârşit de Iurie Roşca săptămâna trecută în Parlament prin vocea de crainic a unei scule mute, în raport cu Roşca, dar foarte volubilă şi agresivă în raport cu „duşmanii” interni şi externi ai statalităţii moldoveneşti, ar fi avut efectul unei explozii cu reacţie în lanţ. ProTv-ul, după mine, a avut o reacţie de ţărăncuţă recent urbanizată care, înşfăcată bădărăneşte de-o bucă de nebunul satului în toiul unei sârbe săltăreţe şi în văzul mahalagioaicelor de temperament, i-a zis sfioasă: „Stiopa, tu vrei sî mă ei sau sî mă faşi di rîsul lumii?”

Lorena Bogza poate proceda cum doreşte atunci când Roşca o ameninţă în public făcând aluzii înţelese, poate, numai de ei doi că telefonul acesteia nimereşte, adeseori, în tot felul de situaţii. Este dreptul fiecărui să-şi ia o poziţie de legitimă apărare, să leşine de ruşine sau să se facă că plouă. Mihai Şambra, care a trecut pentru câteva zile din spatele camerei de luat vederi în faţa obiectivului, iarăşi, are dreptul să fie stăpânul adevărat al cuvântului spus public: a vrut să zică că l-a bătut poliţia, a zis, a vrut să spună că nu l-a bătut, a spus, şi dacă voi, colegii lui, v-aţi dat în spectacol, speculând un subiect pe care el, un băiat simplu de la un cămin studenţesc, nu dă nici două parale, este problema voastră.

ProTv-ul, însă, ca şi instituţie media, nu poate avea reacţii leşinate, în doi peri sau şăgalnice, atunci când este somată public o colaboratoare de către un lider politic, nu poate lăsa spectatorii cu ochii în ceaţă, după ce o săptămână le-a perforat creierii pe un subiect de maltratare fizică de către poliţie a unui operator, numai pentru motivul că acesta ori a fost beat într-o seară, ori a fost şantajabil peste o săptămână.

Cu atât mai mult, ProTv, iarăşi, ca şi instituţie publică, atunci când îi este ameninţată existenţa, nu poate să-i permită aceleiaşi Lorena Bogza să organizeze în cadrul singurei emisiuni de dezbateri publice, „ca pe timp de pace”, o şuetă cu iz dulceag de pearjă coaptă pe teme agricole, chiar dacă unul dintre invitaţi este filat de obsesia micului trafic la frontiera de trecere a pragului electoral, iar altul se complace în starea de beatitudine idioată consumând nesăţios produse fabricate în Moldova.

ProTv-ul, fără voia patronilor se află, cel puţin de vineri, 24 octombrie, în stare de război cu un regim cinic, perfid şi gata de orice numai să nu piardă puterea. Dacă Cătălin Giosan nu înţelege acest lucru, postul de televiziune pe care îl administrează, îşi va pierde licenţa de emisie, spectatorii vor pierde cel mai important mijloc de informare imparţială, iar Republica Moldova se va lipsi de cea mai fertilă oază de democraţie occidentală.

Zelul pe care l-aţi manifestat, voi, extraordinara echipă de la ProTv, pe subiecte mult mai neimportante ar fi demn de cauza supravieţuirii voastre pe piaţa media de la noi. Pentru acest război chiar se merită sacrificii mari, pe care multă lume este gata să le facă. Printre aceştia sunt şi eu.

Al vostru prieten sincer,
Sergiu Mocanu