Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

O PROPUNERE PENTRU TUDOR DARIE

Tudor, pentru început, te felicit pentru performanţa, mai rar întâlnită pe aceste meleaguri, de a obţine o reacţie promptă a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene la „donosul” tău ziaristic asupra revistei americane „Marie Claire”, care a defăimat mult prea feciorelnica patrie a noastră – Republica Moldova. Noi demult îi bănuiam pe americani de atitudini anti-moldoveneşti, dar să ajungă ei să le numească curve mai pe toate femeile, care au ajuns „cu chiu cu vai” fete la vârsta pubertăţii, asta-i prea de tot!

Tudor, nu te da! Nu te opri aici! Deoarece lupţi pentru o cauză nobilă, iar zelul tău cetăţenesc ar fi demn de invidia lui Pavlik Morozov (dacă nu ştii cine o fost, mucosul, întreabă-i pe confraţii tăi de condei ceva mai în vârstă, ei ştiu). Următorul pas ar trebui să fie unul şi mai „fair-play” (ca să mă exprim cumva mai „cool” pentru generaţia voastră neîmpovărată de ticuri bolşevice). Mai „fair-play”, ziceam,  în raport cu troglodiţii  ăştia de americani, care nu cunosc lucruri elementare, spre exemplu, că un ziarist modern trebuie să se informeze din cel puţin trei surse masculine, înainte de a afirma aşa ceva despre o femeie, dar mite despre 750 000 de doamne.

Sugerează-i, te rog, aceluiaşi ministru să nu mizeze în această acţiune doar pe experienţa de spion sovietic al Ambasadorului RM la Washington, Nicolae Chirtoacă, care, recunosc, ar putea afla multe, dar insuficient pentru o acţiune de mare succes. Mult mai cu cale ar fi ca Stratan să-l antreneze în această acţiune şi pe ministrul de interne Papuc, care ar putea să trimită în state un grup operativ cu un „Plan de acţiuni RM – SUA”. Patru „operativnici”, Tudore, înarmaţi cu câte un recipient cu apă gazoasă, într-o noapte le scot jurnaliştilor de la belicoasa publicaţie, prin acelaşi orificiu, şi rinichii dezbătuţi şi mărturiile adevărate despre cum a ajuns la ei această informaţie. Pun mâna în foc, stimabile, că este vorba despre vreun duşman misogin al statalităţii moldoveneşti.
 
Apropo, ai putea să te adresez către deputaţii PPCD, Ştefan Secăreanu şi Iurie Roşca să se autosesizeze şi să facă o interpelare. Nu care cumva adevăratul proprietar al  revistei „Marie Clair” să fie şi al Pro TV!
 
Mă ierţi, te rog, dar mai am un apropo. Mi-ar părea rău, dacă ar trece pe  neobservate o declaraţie, pe care a făcut-o ieri carismaticul director al SA „Termocom”, Antocel, precum că ProTV-ul ar fi un post ţigănesc. Aminteşte-ţi despre o declaraţie mai veche a domnului Diacov, cum că „bani au şi ţiganii”.
 
Ei…, Tudore…? Nu te duce gândul spre…? Ai văzut! Aşa-i! Corect! Spre arborele genealogic al lui Filat, Pasat, Lucinschi şi, poate, să am pardon, Tănase, tatăl şi fiul? Aici, trebuie să ne aducă investigaţiile patriotice! Şi cum se spune pe la noi – “A m   a j u n s …” Opoziţia noastră este misogină şi, pe deasupra, încă şi nomadă. Numai asta ne-ar mai lipsi nouă la guvernare în 2009, vorba regretatului maestru Loteanu, „O şatră care urcă în cer”.

Până aici, parcă am lămurit lucrurile.
 
A mai rămas un singur detaliu, asupra căruia trebuie să te atenţionez, stimate Tudore. Americanii sunt foarte şmecheri. Te rog, să spui celor de la externe, dar, în special, celor de la interne, să nu se lase duşi cu „zăhărelul” pe urmele Monicăi Lewinsky. Tovarăşii americani vor încerca să spună că este vorba doar de o chestiune de percepţie, că aşa cum se machiază, cum se îmbracă şi cum îşi poartă fesele pe tocuri înalte femeile la noi, la ei, în America, o fac numai femeile care „fuck” trotuarul. Tudore, crede-mă pe cuvânt, te rog, astea sunt poveşti de adormit teroriştii lui Bin Laden.

Noi respingem, din start, ca nefondate asemenea insinuări şi afirmăm cu mâna pe Constituţia femeilor ţării noastre: Moldovencele au cele mai rafinate gusturi din lume!

Să ne auzim de bine, prietene,
Sergiu Mocanu

28 comentarii

  1. Yes, we can!

    “Apropo, ai putea să te adresez către deputaţii PPCD, Ştefan Secăreanu şi Iurie Roşca să se autosesizeze şi să facă o interpelare. Nu care cumva adevăratul proprietar al revistei „Marie Clair” să fie şi al Pro TV!”

    “Spre arborele genealogic al lui Filat, Pasat, Lucinschi şi, poate, să am pardon, Tănase, tatăl şi fiul? Aici, trebuie să ne aducă investigaţiile patriotice! Şi cum se spune pe la noi – ”A m a j u n s …” Opoziţia noastră este misogină şi, pe deasupra, încă şi nomadă. Numai asta ne-ar mai lipsi nouă la guvernare în 2009, vorba regretatului maestru Loteanu, „O şatră care urcă în cer”.”

    Dle Mocanu sunteti doar un alt moldovean care crede ca face politica, cu asa declaratii. Totusi Voronin fa dresat bine pina la urma, eh?

    Apropo, pentru adresari catre persoane concrete (n-r Tudor Darie), exista email, telefon etc.

  2. Nu numai americanii sunt smecheri, ci si cel care detine acest blog 😉

  3. Vasea

    Domnu’ Mocan!

    Domnu’, va pierdeti timpul, domnu’.
    T. Darie nu stie nici romana.
    Ce, credeti ca el stie ce-i aia “belicoasa”, sau “misogin”, sau “nomada”?
    Nu-l mai luati la 3 parale, ca nu are DEX-ul la el.
    Va pupati intre voi in MS-DOS si va credeti “cool”.
    Tanase tatal si fiul sunt ok. Problema e in dumneavoastra.

  4. interesant

    Interesant, cine a scris aceasta ‘scrisoare’ ???

  5. scont

    “Apropo, ai putea să te adresez către deputaţii PPCD, Ştefan Secăreanu şi Iurie Roşca să se autosesizeze şi să facă o interpelare. Nu care cumva adevăratul proprietar al revistei „Marie Clair” să fie şi al Pro TV!”

    Stilul e destul de kool, dle Mocanu, dar poate prea artistic, prea pepecedist.

    Sa fie oare astea textele dvs ori ale lui Rosca?

  6. tusca

    In primul rand mi se pare foarte marginal evenimentul evocat si anume ca o revista americana de dat sfaturi adolescentelor in domenii de manichiura si baieti- cum e ‘marie claire’, ‘glamour’, ‘cosmopolitan’ si altele , a relatat intr-un patratel o cifra a moldovencelor care se prostitueaza peste hotare.

    De ce mi se pare marginal? Deoarece revista costa 2 dolari si o citesc mandre glamouroase care nici nu stiu si nici nu le intereseaza unde si ce e moldova. Deci faptul ca prototipul ‘paris hilton’ a citit intro revista o chestie ca asta, nu ma afecteaza personal nici ca femeie , nici ca moldoveanca, nici ca nimic altceva. Pentru ca pe-o ureche i-a intrat si pe alta i-a iesit.

    Cu alte cuvinte, daca o astfel de informatie- intradevar FALSA si usor contestabila, aparea in paginile unor reviste sau ziare SERIOASE de genul: New York Times, Washington post, Sunday Times et etc etc – adica ziare cu IMPACT! – atunci mai zic si eu DEZINFORMARE SI ATENTAT LA IMAGINEA FEMEILOR DIN MOLDOVA. Cu toate ca ipoteza asta e din start inlaturata pentru publicatiile cu un anumit renume si statut – acestea din urma – stai fara grija- verifica informatia.

    Pe de alta parte, scandalul (intre ghilimele) pe care l-a provocat Darie pe la Ambasada Americii si Ministerul de Externe e unul cat se poate de lamentabil. In ce sens? IN sensul ca dupa ce statul nostru- comunist si puturos, dupa ce societatea noastra- inapoiata si sclifosita de prejudecati si ortodoxisme- NU FACE NIMIC pentru contracararea fenomenului traficului de femei din moldova, NU FACE NIMIC pentru imbunatatirea SITUATIEI social-economice in tara ca sa nu mai avem noi ‘PROBLEME DE IMAGINE’ peste hotare, se mai imbatoseaza sa ceara unei reviste americane de doi bani dezmintirea unei cifre PE JUMATATE ADEVARATA si nu stiu ce dezbagubiri…

    Nu 750.000 da 10.000 de moldovence precis au patit-o prin balcani si prin italia, asa ca mai putin conteaza cifra cat problema! Sa ne uitam sub nasul nostru si sa nu mai cautam pretexte si scuze. Ca nu s-a luat din pod ‘imaginea’ pe care o au moldovencele peste hotare. Si imaginea asta negativa trebuie s-o contracaram prin actiuni care sa aduca rezultate nu prin interpelari pe la ministere si ambasade. Pentru ca, ce vrei sa faca revista, Tudore? Sa dezminteasca zicand:’ a oops, nu 750.000 da 100.000… vai de mine, ne scuzati stimate moldovence’…

    hai noroc

  7. Vasea

    Domnu’ Mocan!

    “Un fost consilier prezidenţial mi-a dedicat un pamflet”.
    asta a scris azi Daria, iubirea mea.

    V-am spus ca-i prost de-l iau astia la armata.
    Asa-i ca nu a inteles nimic din ce i-ati scris?
    Ati dactilografiat degeaba…

  8. Cutezatorul

    @Tusca iti d-au dreptate. Foarte bine ai scris, de mult nu am mai intalnit asa comentari obiecteve pe meleagurile net-ului moldovenesc, la subiect si precis, nu am ce sa adaug.
    @Vanea ai si tu mare dreptate, poate dm Mocanu nu ar trebuie sa scrie in felul asta (seamana un pic cu stilul lui Dinescu, pe cand era la gandul), ca iar inteleg agramatii ca dm Mocanu le canta ode diferetor persoane publice din politichia moldoveneaca si nu vad subsanta. Plus multi din ei au sindromul conspiratiei. Peste tot numai spioni, de parca ar fi stalin.

  9. dle mocanu, nu prea este clar ce pozitie aveti in acest articol. vizati in articol un tinar care, prin felul de a fi, promite sa contribuie la schimbarea politica din moldova. asa ca in loc sa il ajutati, dvs ii puneti bete in roate. pacat. imi aduc aminte ce spuneati anterior ca veti sustine tinerii… dar acum… 🙁

  10. Aliona

    “Să ne auzim de bine, prietene…”
    ma indoiesc ca sunteti mari prieteni. Nu prea vad c ear avea de impartit un tinar de valoare ca Tudor cu un politician ca dvs. In rest, nu stiu cum o sa construiti o miscare populara cum vrei sa o faceti daca spuneti ca femeile din moldova ar fi curve. Eu una nu as vota pu un asa politician.

  11. Vasea

    Cum sa fiti prieten cu zeul numit “Daria, iubirea mea”?
    Daria e o izmana cu care te stergi la cour si dupa ce se termina campania, il trimiti la descarcat vagoane.

  12. tusca

    http://tudordarie.md/2008/11/12/un-fost-consilier-prezidential-mi-a-dedicat-un-pamflet/

    cel mai interesant e ca guru presei tinere din moldova nu mi-a acceptat pe blog comentariul identic cu asta de pe blogu lui mocanu.

    daca asa inteleg tinerii nostri jurnalisti democratia si libertatea de exprimare, ap sa fim noi sanatosi si sa avem deste sa scriem si sa le semnalizam pacatele.

    Pentru ca dreptul la fitru de comentarii ti-l permiti in cazul unui blog personal, de care stiu numai ‘drujii’ si pe care nu vrei sa ti-l ‘mascaresti’ cu opinii contrare.

    Insa in conditiile unui blog care se vrea public- adica deschis tuturor parerilor, si in conditiile unui jurnalist care vrea sa fie apreciat ca atare- mi se pare jalnic gestul lui darie de a nu-mi accepta comentariu.

    Si acuma tudor pretinde credibilitate si maturitate jurnalistica daca e deranjat de o opinie nevinovata?
    ha?

  13. auzi, tusca, nu te fa de ris! ai plasat comentariul la alt articol. scrie si darie pe blog despre asta. nu te lega de chestii marunte, ci refera-te la subiectul articolului mai bine.

  14. unionistul

    Vasea, cooooool !

    …eu demult vedeam in Daria o femeie deranjata !
    d-le mocan, cum mai stati cu ‘victimologia’ ? … s-a sters asa repede cu buretele ? chiar nici o lacrima, cu baietii gata de puscarie !?

  15. Stim cu totii ca politica e ca o curva asa ca azi cu Comunistii maine cu ceilalti si asa mai departe.

  16. dv

    mda, vad ca mocanu are vizitatori pe masura lui… Vasea, John, unionistul, tare maladets mai sunteti, sa nu uitati sa scrieti acolo si adresa completa, poate va trimite Mocanu felicitari si bomboane de sarbatori, in semn de recunostinta. decat ati povesti aici telenovele faceti voi ce stiti mai bine, in afara de altii mai limitati, pe care numai la demersuri ii duce capul

  17. tusca

    john e un mare admirator al jurnalistilor angajati politic cum e darie,

    vezi sa nu starnesti vreun cult de personalitate in persoana lui

    cat despre comentariul meu pe blogul lui darie, omu ista are un regulament greu de respectat pentru oameni ca mine

    ce ma enerveaza pe mine idioti utili de-alde john

    eu pana amu n-am auzit nici o idee ca lumea de la tine in schimb ti-o promis darie vun priz pe la concursul anului de asa-i canti in struna??

  18. Vasea

    Unionistul, ai observat corect!

    Izmana asta darie e rupta in fund si se crede mare telectual!
    Ai observat ca toate articolele lui sfarsesc cu intrebarea “Tu ce crezi?” sau “Tu ce zici?”. De aici iti dai seama cat a citit omul asta la viata lui!

  19. Vasea

    Unionistul, da-mi ymess-ul tau sa punem la cale un blog in care sa-l cacam pe daria, iubirea mea.
    Desi mi-e greata de daria, nu pot rezista tentatiei sa nu-i zic vreo 2.

  20. e bine. real, interesant si picant formulat. apreciez.

  21. unionistul

    Vasea,

    ….lui Daria, nimeni nu-i rezista sa nu-i dea vreo 9, pe sub oua, de-amandoua. eu nici nu ma stradui sa dau clic pe articolele dumneaei si alelalte multe si proate care curg in dreapta stiritei,cu una-doua comentarii de papagali.dar sa lasam femeile cu tabieturile lor(“Tu ce crezi” sau Tu ce zici?”), si sa poposim oleaca la stana lui mocanu :

    d-le mocan, astept inca raspuns la intrebarea cu “victimologia” – ca obiect de studiu in ‘savarsirea suta la suta’ a faptelor cu caracter penal(neincriminate sau inca necondamnate penal) coroborand aceasta cu spusele lui ‘lupu’-cred ca stiti la cine ma refer.

  22. petru

    il cunosc pe Tudor Darie inca din liceu. E un baiat foarte inteligent, bine pregatit, dar si descurcaret. Asa ca oricat ar incerca autorul acestui blog sa transmita apropo-uri sau comentatorii sa toarne gunoi, oricum nu imi schimbati cu nimic parerea.

    in timpce voi stati pe forum si il barfiti, Tudor se intalneste cu secretarul NATO, Putin (ieri) etc. asa ca o sa vedem cine va rade la urma.

  23. Cap de Şoim

    petru si dac se intalneste cu el, l-a vazut pe Mesiah, asta il face mai putin partinitor, asta il face mai inteligent??
    NU inteleg ce logica ai??Dar dac lumea vb pe net si nu iti place tie, inseamna ca e barfa?? Logica e de fier petru. Si rasul lui nu cred ca imi va face viata mai buna, dupa mine poate sa rada toata viata

  24. vasea

    Il cunosc pe Daria de cand era copila mica si era internata la spitalul de la Costiujeni, unde mergeam sa mancam prune din curtea acestuia. De atunci visa ea sa devina un mare politician, ca Cicciolina. Era foarte nebun, foarte debil, foarte senil si senin. Ii placeau pietricelele mici pe care le arunca in baltoacele formate dupa ploaie. Filat l-a smuls din sanul bolnavilor din Costiujeni si l-a pus sef peste unimedii. Asa a ajuns Sergiu Mocanu sa-i scrie unui inchipuit…

  25. zelea

    1.pentru Tusca si Cutezatorul doresc sa le spun ca sunt bravo.Au incercat din terciul de mesaje sa revina la subiectul pamfletului dar vizitatorii au un alt scop: sa-i beleasca pe Mocanu si pe Daria.
    Banuiesc ca aceste 2 persoane sunt tinere si asta i-mi da speranta ca se mai poate ceva de schimbat pe plaiurile mioritice in dimensiunea ce tine de cultura discutiilor, chiar si celor cu nume ascunse.
    2.Domnul Mocanu la varsta si experienta pe care o are a reusit sa-l beleasca pe Darie dar nu cred ca poate savura acesta placere.Placerea este cand reusesti sa belesti un rechin si nu pe un incepator chiar si putin poate arogant.
    3.Tot pentru Tusca si Cutezatorul si poate pentru ceilalti vizitatori————- o fi poate politica imorala dar dupa mine cei care o fac treuie sa fie neaparat cu morala, dealtfel plaiul acesta are sansa sa fie populat numai de <specii< biologice fara viitor si glorie

  26. Cutezatorul

    @ zelea
    Tot pentru Tusca si Cutezatorul si poate pentru ceilalti vizitatori————- o fi poate politica imorala dar dupa mine cei care o fac treuie sa fie neaparat cu morala, dealtfel plaiul acesta are sansa sa fie populat numai de <specii< biologice fara viitor si glorie

    eu niciodata nu am fost sentimental cand e vb de politica. dar replica mea ar fi urmatoare. Roosvelt a fost intrebat despre alianta cu Stalin, el a replicat : ,, In Romania (sau sa referit in general la Balcani, nu mai stiu exact) este o zicala, te faci frate cu dracu ca sa treci puntea”.
    mai trebuie comentarii eu cred ca nu

    zelea, foloseste mai bine numele Zelinski, ca asta a fost numele lui Corneliu 😉
    nu o lua ca pe o insulta, da-mi voie si eu sa fiu ironic

  27. Cutezatorul

    *s-a

  28. Maestru

    vai de mine ce dea prezenta pe bloguletul omului “poolitic” SM

    p.s. se invata ceva PR-istii matale Dom SM

    p.p.s. mai dati apa la moara 😉

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*