Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

GRIGORE VIERU A AŢIPIT

Nu cred că Dumnezeu s-a temut să-i dea vigoare trupescă. Un corp firav, istovit de insomnie şi disfuncţii cardiace a fost mai degrabă o „stratagemă divină” menită să buimăcească legiunile prinţului acestei lumi făcându-le să rătâcească în disperare pe cărările bătătorite ale păcatului omenesc în speranţa că îl vor surprinde şi pe dânsul, neputinciosul, pe poteca strâmtă a greşelii trupeşti.

Vieru, în acel timp, stătea la pândă în ambuscada virtuţilor sale ca să doboare, cu harul unui mare conducător de oşti, legiunile ispitelor trupeşti şi păcatelor lumeşti ba cu un surâs naiv de copil, ba cu un dor atotcuprinzător de mamă, ba cu un act de iubire pentru oamenii dragi adunaţi de el cu greu „într-o singură icoană”.

Nu l-am crezut niciodată că este bolnav şi neputincios. Nu l-am crezut nici atunci când mi-a spus cu vocea stinsă că a făcut un atac de cord. Când mi-a zis că a mai făcut unul, am vrut să-i spun că nu-l cred, dar m-am oprit la timp cu gândul că dacă „s-ascultă” îi stric jocul şi îl fac vulnerabil în faţa neprietenilor, care ar fi bine să-l subestimeze şi în continuare.

Chiar dacă ştiam că nu mai doarme de un amar de ani, nu l-am crezut niciodată că a obosit, după cum nu l-am crezut niciodată că doarme atunci când aţipea câteodată pe neprins de veste.

Nu vreau să cred că a murit.

Grigore Vieru a aţipit pe o clipă şi cu acest somn scurt sfidează pe furiş, veşnicia tot aşa cum a sfidat pe parcursul întregii vieţi realităţile.

Sergiu Mocanu

Bucureşti, 2009

9 comentarii

  1. Maestru

    unde iti sunt vizitatorii, de altfel sobolani numiti de tine? tia cazut ratingul mai jos de laminat? ada acasa copiii, caci nu mai are rost sa stea dupa gratii in Ambasada

  2. Alt titlu nu ai gasit ?

  3. Vasea

    E scris frumos. Foarte frumos chiar.

    Pacat ca esti securist.

  4. viat

    Urat titlu. Dumnezeu sa-l aiba in paza pe al nostru Poet.

  5. maestre tot nu te lasi de prostii tu lai cunoscut pe maestru cum lam cunoscut noi pe pozitiile de la cosnita mise pare dar sunt convins ca tu esti sobolan si inca mare te ai invatat numai sa critici mai mult nu esti bun de nimic stai acolo in gaura ta daca nu cunosti pot sati spun vieru tinea foarte mult la sergiu crfed ca nu ai sal invinuesti ca alde rosca de tradare pe maestru cred ca el stia mai bine ca tine cine e mocanu

  6. Maestru

    in loc sa multumesti pu mentinerea aparentei de auditoriu a blog’uletului, ma faci sobolan 😉

  7. mai ce mam mai suparat tu mi se pare ca numai aici siti postezi operele

  8. Valera

    Maestru, nu cumva esti comunist? 🙂

  9. Maestru

    jics alias Valera, nu sunt comunist, dar atat cat imi pui asa intrebare nu il stii pe SM, el e comunistul

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*