Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Dâra spre Europa

În Lunca Prutului, Puterea Sovietică a avut, cred, cea mai perversă inspirație din câte le-au avut bolșevicii vreo dată.

În opera lor de a le face bine, cu orice preț, maselor populare, în scurt timp, după ce „polnomoșnicii” (așa îi numeau moldovenii pe reprezentanții noii puteri, adică, ”upolnomocenîi”- ceea ce în traducere din rusă ar fi  „însărcinat cu o misiune importantă”), așa dar, după ce „polnomoșnicii” au scos de pe grumazul moldovenilor jugul burghezilor și moșierilor români, mai rămânea doar un fleac până să pășească cu toții, con anima, în comunism. Pentru asta era necesar doar să elimine, pe cât se putea mai urgent, „rămășițele trecutului” care stăteau plasate strategic în calea spre „fericirea colectivă”: două terminale de mărfuri de la Cotul Turcului, două restaurante grecești și Crâșma Doamnei de pe strada Regatului, douăsprezece ateliere de „Stuf și rogojini” și nu mai știu câte carteluri pescărești, care erau adevărate ambuscade de unde „trecutul întunecat” mitralia prezentul și viitorul luminos al noului om sovietic. 

Polnomoșniku’ Șumakov Ivan Fiodorovici, cu pantaloni „galife” băgați în cizme de „hrom”, cu tunică fără epoleți, chipiu militar și revolver la șold, venea în fiecare dimineață călare de la Cahul, trecea în goană prin sat ca pe timp de mare pojar, traversa în galop valea Răchitei, iar la finalul acelei curse, la limita unei fatalități grotești,  înfrâna vrăjmășește calul drept lângă Chiatra Acră – o lespede imensă unde de obicei se adunau sătenii la sfat, la horă ori pur și simplu la „gură cască”. Acum, aici, îl așteptau golanii satului, alde târâie brâu din neam de calici, recrutați de Puterea Sovietică la luptă anticapitalistă. În treacăt și anticipând evenimentele, voi spune că Șumakov își va găsi moartea peste un an și jumătate în acest loc, picat de pe cal cu capul de lespede, în starea lui obișnuită de comă alcoolică. Chiatra Acră va deveni, pe urmă, piatră comemorativă și monument pentru cel care a căzut cu moarte de erou în luptă cu dușmanii colectivizării, iar „kulaku” Costache Apărece, vrednic gospodar, om cuminte și așezat, va fi denunțat de activiști ca autor al crimei, va fi condamnat și nu se va mai auzi de el nimic, niciodată. 

La acest moment, însă, Polnomoșnik-ul Șumakov, înverșunat și nevrotic comisar, descalecă la Chiatra Acră, cu Dictatura proletariatului pe țeava revolverului, pentru a transforma un sat de meșteșugari și pescari din Lunca Prutului în colhoz. Colhozul „Calea spre comunism” se va așterne, în scurt timp, cu zarzavaturi chircite, tomate cât mazărea și castraveți fanați peste balta drenată barbar de bogățiile vegetale și piscicole de altă dată. Pescarii și meșteșugarii locului se vor chirci și ei în curând, sufocați de o condiție jalnică de țărani colhoznici, impusă lor prin forță brutală, iar copiii dânșilor, rupți de tradiție, se vor angaja la munci de oraș, în Cahul sau Odessa și vor fi purtați ca târtanii pe vânt, făcând naveta cu anii în vagoane de tren, în autobuse sau mașini de ocazie, până vor deveni haimanalele socialismului dezvoltat, fără vreo rădăcină etică, națională sau culturală.   

După instalarea Regimului comunist, sudul Basarabiei a ajuns să fie cea mai săracă zonă a Moldovei Sovietice, iar omul din Lunca Prutului, smuls cu tot cu radacina din traditia lui, încetul cu încetul a dispărut. În locul lui a apărut și a involuat o nevertebrată cu însușiri de cameleon – hoață, lașă și grobiană, care nu a mai păstrat vreo legătură genetică cu strămoșii ei, harnici meșteșugari, iscusiți pescari și ageri întreprinzători.

În colhozul „Calea spre comunism”, după ce au fost uscate bălțile, chiar la capătul străzii Regatului, redenumită în „ulița Lenina”, a apărut un șes salin pe care nu a mai putut fi cultivată vreo plantă cu rod. Șesul cu pricina a devenit, printr-un concurs „socialist” de împrejurări, o „noua miză economică” a foștilor „capitaliști”. Un loc a unei afaceri obscure a omului sovietic cu regimul comunist, locul unei fraude morale, ideologice și politice. Calea căruțelor, iar mai apoi și a camioanelor colhozului de la depozitul de cereale spre fermele de păsări, porcine și vite mari cornute trecea peste șes, iar dâra de cereale lăsată să curgă din caroserii a devenit cauza comună a tuturor colhoznicilor. 

Foștii proprietari de ateliere, pescari și meșteșugari au devenit tenebroși crescători de gâște, curci și rațe, asta pentru că întreținerea orătăniilor nu presupunea să ai spirit de întreprinzător, ci doar vocație … politică… Trebuia să faci și să desfaci, să construiești strategii și tactici, să faci alianțe, compromisuri și intrigi, iar cel mai important era să poți minți fără scrupule, să spui una, să faci alta și „să fumez a treia…”, toate cu o singură miză – dâra de cereale să fie cât mai lată.  

În numele acelei dâre de cereale, alcoolicul Șumakov a fost recunoscut erou-martir, cetățean de onoare al satului și colhoznic emerit, iar Costache Apărece a fost declarat drept un străin de pe aiurea care a atentat la fericirea „poporului truditor”. În numele acelei dâre, au fost demiși și instalați o duzină sau două de președinți de colhoz cariera cărora depindea doar de cât de pricepuți erau să întrevadă în spatele lozincilor patriotice și asigurărilor de devotament proletar pentru cauza lui Lenin, să întrevadă, ziceam, adevăratele interese ale colhoznicilor. Vorbind în termeni moderni, rating-ul aleșilor la funcții de răspundere în „Cârmuirea colhozului” era doar în funcție de capacitatea candidaților de a se pricepe cât de lată și șerpuită trebuie să fie dâra de cereale pentru un nou cincinal.  

Ar fi nedrept să nu spunem că au fost și din cei care nu au „cultivat orătănii socialiste”, nu au mers pe târâș în complicitate cu regimul și cu ochii în pământ, pe dâra lui de cereale. Ar fi nedrept pentru că anume lor le datorăm cea mai elocventă paradigmă despre frauda din Lunca Prutului poreclită de urmașii lui Costache Apărece – „Dâra spre comunism”. Această expresie ridiculizează și, în același timp, denunță nu numai regimul comunist din Moldova Sovietică, ci și regimul democratic al Republicii Moldova. Pentru că țara încropită la Estul României ne amintește cu lux de amănunte de Lunca Prutului cu români rupți de habitatul lor natural și transformați în frauduloși crescători de „orătănii democratice” pe dâra de granturi, credite și ajutoare umanitare, obținută prin șantaj de la cetățenii europeni de o liota de profitori politici, civici și mediatici, urmașii lui Ivan Fiodorovici Șumakov, lăsați aici să bea ceaiuri și să aibă grijă ca „Dâra spre Europa” să nu ducă niciodată spre civilizația europeană. 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*