Ileana la noi le știa pe toate încă până să ajungă hoașcă. Cum să stai înțepenit în biserică, câți lei să pui în mâna popei, câți colaci să pui de podișoare, ce descântece sunt de deochi, care blesteme au efect creștinesc, care legi sunt constituționale, cum să faci relații internaționale și diplomație – la toate se pricepe baba, iar pentru fiecare situație are câte o frază înțeleaptă, bună de citat ca reper ideologic pentru activiști din toate domeniile vieții sociale. Nimeni nu știe ce școli a făcut Ileana, ce experiență are sau ce competențe i-au fost confirmate oficial. De asemenea detalii nici nu este nevoie, pentru că „Mătușa Ileana” este brand național, etalon de înțelepciune și reper de civilizație pentru orice decizie științifică, literară, economică sau cu precădere, politică. Occidentalii pot să-și fundamenteze cât vor ei faptele pe teoriile unor gânditori ca Platon, Socrate, Hegel sau Kant, la noi, „la Moldova” e altfel și nimeni dintre deștepții lumii, ca și cum consacrați, nu vor putea concura niciodată cu universul axiologic al Mătușii Ileana.
Orice elan nesăbuit, deplasat, daca vreți, de ordin științific, literar, economic sau, Doamne ferește, politic al vreunui naiv–entuziast poate fi curmat, în aceeași clipă și fără drept de apel, atunci când cineva va pronunța fermecătoarea frază: „Cum spune Mătușa Ileana… ”. După această „împușcătură”, nimeni nu va mai îndrăzni să zică nici “cârc” fără riscul de a fi trecut imediat în categoria proștilor, nesocotiților sau chiar a dușmanilor poporului (oropsit, desigur).
Panaceul nostru național cel mai bine își face efectul in activitățile de interes public. Un politician care ignoră opinia Mătușii Ileana nu are nici o șansă de afirmare publică, pentru că indiferent de unde răsună vocea baborniței – tribune, radio sau televiziune – emanația este divină, asta pentru că… „ce vrea Ileana, vrea Dumnezeu!”, iar sursa își are originea la talpa țării, la „firul ierbii” (zic, mai nou cretinii, cu evlavie) și te doboară cu universalitatea ei.
“Ei, nici chiar așa!”, zice de undeva necredinciosul (mai recent și… frustratul) Toma, “Dar Moș Ion nu-i brand, el nu are de spus nimic?!”
Moș Ion, băieți, avea de spus câte ceva când făcea armată la ruși, când putea să-i suduie de pe tanc, în accese furioase de patriotism sovietic, pe americani, când mânuia „combain”-ul colhozului, când își făcea casă și era gospodar în sat. Acum, de când Ileana îi pune fusta în cap tocmai de „la Italia”, Prostul să tacă îmbrobodit pe „lejankă” de nu vrea să-i taie „badanta” porția zilnică de „spagheti” și „panettone”, de nu vrea să se înece, în doi cu cumătru, în aburi de alcool și fără „zakuskă” suduind, în accese sufocante de gelozie, de la vrana butoiul, italieni.
Acum Ileana zice hotărât – “Maia(!) și anticipate!”, așa cum spunea pe timpuri – “Filat și povestea de succes!”. Acest lucru poate să nu-ți placă, poți să te bați cu capul de pereți, să strigi în urlete la stele, dar nu ai ce face, aici cuvântul babei e lege, pentru că Ileana-internaționala și prostul ei de acasă sunt cu desăvârșire – poporul. (Remarcă: În această clipă sunt sigur că am încurcat-o rău cu Ilenele de pe toate meridianele – aprige „inchizitoare de pe făisbuci” care îmi zgârie fața și îmi scot ochii din orbite de la sute de kilometri că nu i-am zis Maei Sandu, “Excelența sa, Doamna Președinte”).
Nu a fost ușor să luptăm cu mafiotul Plahotniuc, cu hoțul Filat sau cu o coadă de topor și expresia celei mai josnice condiții omenești, Igor Dodon. Luptele date în trecut au avut totuși niște cauze naturale și repere perceptibile de organele noastre de simț. Cred că am știut întotdeauna la ce ne putem aștepta de la fiecare dintre ei. Știam că vor să se ghiftuiască și să se pișe cu dispreț peste capetele noastre, să-și sărbătorească în fiecare zi propria existență și să râdă zgomotos de disperarea noastră. În rezultat, chiar asta se întâmpla, dar instinctele noastre funcționau și știam ce metode naturale putem aplica ca odată și odată să scăpam de ei.
Cu Maia Sandu nu putem nici lupta, nici colabora, pentru că ea este absurdul întruchipat. Absurdul nu este mult sau puțin, nu este mare sau mic, rău sau bun, util sau contraproductiv. Absurdul nu-ți dă senzația că ești prădat, jignit sau escrocat. Absurdul stă la celălalt capăt al adevărului. Acolo ajungi prin lipsa logicii elementare. În fața absurdului îți stă mintea în loc, rămâi dezarmat și neputincios.
Lucrurile erau clare cam de pe când ea a pus filtre în calea hoției, incompetenței și parvenirii, iar la celălalt capăt a ieși o pleiadă de indivizi absurzi: cu diplome în loc de cunoștințe, cu ifose în loc de competențe și cu aroganță oarbă în loc de comunicare cat de cât firească. Tot ce a ieșit din filtrul Maei Sandu este după chipul și asemănarea dânsei, nu-i clar doar ce a trebuit să bage ea într-un capăt al „instalației ei morale” ca la celălalt capăt să iasă Alaiba, Litvinenco, Păpușoi și Grosu? Absurditățile astea, oarecum umane, formele astea de viță de nicăieri, omniprezente acum în toate mijloacele de informare spun, scriu și fac lucruri trăsnite care pot deregla orice mecanism social, politic sau statal. Este bine că judecătorii Curții Constituționale au așa un instrument „în dotare” cum este procedura de inadmisibilitate și un asemenea scut de sănătate psihică individuală cu care să respingă o sesizare în care sunt întrebați „dacă poate să se autodizolve Parlamentul pentru că… ceea ce nu interzice Constituția este permis”. Dar dacă nu ar fi avut această unealtă instituțională ce făceau oamenii ceia, care sunt oameni și ei, au familii, au rude și prieteni? Ce să facă alți funcționari, care nu au asemenea mecanisme și care pot fi întrebați într-o bună zi de Maia Sandu, spre exemplu: Care vor fi economiile Bugetului public al Republicii Moldova pentru călătorii în spațiul intergalactic când ea, “Excelența sa, Doamna Președintă”, va utiliza un microbuz în loc de rachetă și dacă în plus va staționa la toate semafoarele trecerilor pietonale interstelare?
Chiar dacă Absurdul nu are grade de comparație – el de aia și este Absurd, filologic vorbind, ca să i se întâmple tot felul de lucruri absurde – în acest context, Absurdul Maia capătă dimensiuni abisale când ne gândim la faptul că toate deșeurile politice naturale, molfăite și scuipate de ea la coș în prezidențiale, de la Năstase până la Țîcu și Chirtoacă, care în mod sigur nu sunt absurzi, proști – da, ipocriți – fără îndoială, dar absurzi – în nici un caz, acum se bâlbâie, fac fețe, fețe doar de ar prinde și ei un loc lângă Maia, la culoarea verde a absurdului politic moldovenesc pentru parlamentare.
Ceea ce nu înțeleg eu în toată istoria asta halucinantă este cum a putut baba Ileana, natură funciară și fire pragmatică până în a cincea generație să ajungă s-o traficheze Maia în neant? Baba asta știe de sute de ani când să se nască, când să meargă la horă să-și prindă un bărbat, când să-i facă copii, când să-și mărite fetele, cum să-și dădăcească nepoții, când să îmbătrânească și să moară.
Eu înțeleg de ce și cum a ajuns Ileana să-i placă pe rând pe Lucinschi, Urecheanu și Filat, însă cum a ajuns ea s-o aduleze pe Maia, adică, cum a ajuns ea să fie absurdă, să mă tai că nu înțeleg.