Context:
Grosu zice că motivul pentru care a fost majorat salariul judecătorilor Curții Constituționale este că “….umblau unii cu sacii de bani în jurul Curții …”. Pretextul acesta este o așa neghiobie încât singura armă eficientă împotriva „cretinilor instituționalizați” este să-ți bați joc de ei, adică să-i ridiculizezi până să-i lași cu puța goală, la margine de drum, iertați-mă!
Cuvânt înainte:
Domnica Manole către Maia Sandu: “Doamnă Președintă, Maia Grigorevna, fașiț șeva, nu mai pot țâni chept… la sașii cu bani!”
Așadar:
Anul prezidențialelor 1996 îi aducea pe toloaca satului Chișinău, pentru o încleștare de moarte, pe cei mai grei politicieni din istoria acestei îmbârligături de țară, Snegur și Lucinschi. Vânturi năprasnice tăvăleau târtanii elitelor intelectuale moldovenești spre o tabără sau alta. În îmbulzeala aia nemiloasă Nicolae Sulac a fost înghesuit, și el naivul, în tabăra lui Snegur. Gheorghe Marin, bărbat chipeș, fost „nacealnik” sovietic, deputat și apropiat de a lui Lucinschi, la acea vreme, fiind cu vreo douăzeci de ani mai tânăr ca Sulac, îi era naș de cununie în cea de a treia căsătorie a maestrului. În una dintre nopțile alea de nesomn electoral, pe la miezul nopții bate la ușa „finului rătăcitor” – Nașul – impunător, durabil și cu un litru de „Ruskii Standart” subțioară (argument politic imbatabil, așa cum s-a dovedit puțin mai târziu).
Păhar după pahar, vorbă după vorbă: „Bai, finule, ai obraz. Ți-am ținut cununia, lasă-te de Snegur, treci cu Lucunschi”, „Sărut mâna, Nașule, nu pot, am dat cuvântul, și apoi Snegur îi om de-al nostru …” „Băi finule, n-o fă pe nebunul, Lucinschi îi om dintr-o bucată, iar Snegur al tău e–un trădător”… Așa cum ziceam, paharele, unul după altul, și vorbele, una câte una, l-au mânat pe sărmanul Sulac pe un teren mlăștinos la fel ca și toate compromisele politice de pretutindeni și din orice vremuri. Turmentat și confuz, străin ipocriziilor politice, Sulac prinde un moment, merge în camera vecină și îl sună pe Strâmbeanu (Andrei Strâmbeanu era un fel de lider ideologic al campaniei prezidențiale a lui Snegur): „Andriuha, ia un taxi și vină, cât de repede poți, la mine!”, „Îi ora patru dimineața, Colea, ce-i cu tine, ai înnebunit!?”, „Vină, Andriuha, vină mai repede că eu … că eu … „îs na grani predatelistva, Andriuha..!”
Au apus acele vremuri. Au plecat de printre noi și protagoniștii acestei istorii – Sulac, Marin și Strambeanu, Dumnezeu să-i ierte, dar ei erau totuși personaje simpatice în comparație cu lăcustele astea, cu mâncăi de ieri ai granturilor europene, înfulecătorii de azi ai bugetului celui mai sărac stat din Europa. Deci, Domnica era „na grani predatelstva”… Domnica nu mai putea „țâni chept kulioșilor…”. Pe Domnica nu o mai ținea constituția „pi chișioari” și exista pericolul să plece „pi brânși” pe poteca bătătorită altădată de Tănase spre Plahotniuc!
Moldovenii realmente au făcut o schimbare la ultimele alegeri: au schimbat un hârb p-o oală spartă, au schimbat un Dodon pe-o Maie Chioambă. Au mai schimbat niște borfași crescuți pe bani furați pe alți găinari crescuți pe bani de haram! Or banii de haram tot ochiul dracului sunt. Mama voastră de golani!
Unirea partidului de guvernământ este solidaritatea găştii în jurul treucii umplute cu lături de borfaşul şef.
Demenţa unui individ poate fi înţeleasă; mai greu de înţeles este demenţa unui grup organizat.
Problema cea mai gravă este că pas este total dezinteresat de lume, că nu este interesat de semnalele care îi vin din societate ….