Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

UN VIS DE ZILE MARI!

Să visezi și să tot visezi, să te trezești și visul să fie realitate…

Se făcea că stăteam pe Piața Roșie, în partea opusă a tribunei oficiale, pe panglici „de colorado” era scris 9 mai, prin fața mea treceau coloane de blindate, iar în aer zburau avioane. Brusc blindatele au întors  turelele asupra tribunelor și au început să împuște, avioanele, au întrat în picaj și din cer au început să cadă bombe. Zidurile Kremlinului se desfăceau, se ruinau și aruncau cărămizi în toate părțile. Totul în jur ardea și sărea în aer.

La un moment dat mumia lui Lenin o zbughește din Mauzoleu și fuge de-a lungul peții spre catedrala Sfântul Vasile. Statuile lui Minin și Pojarski sar de pe soclul din fața Catedralei, îl doboară pe Lenin la pământ și prind a-l bate cu picioarele. Lenin răcnește cât îl ține gura: „Ya vaș, ya vojdi proletarita, iob vașu mati!”.

La câțiva metri de mardeala asta, o droaie de „pochi” cu poalele în brâu adună pietre de pe jos și le aruncă în cer. Srigă toți, dar aud doar vocea lui Kiril: „Boje, citoj tî suka tvoriș! Ya tibea, bleadi, ubiu!”.

Se aude gălăgie mare în regiunea tribunelor. Merg încolo și văd militari, fotografi, reporteri căutând pe cineva printre cadavrele lui Șaigu, Lavrov, Medvedev… La un moment dat cineva strigă:  „Ne șukaite evo tam, vin shovavsea v Mavzolei!” Toată lumea aleargă spre Mauzoleu.  Intrarea este îngrădită de o scară, pe frontispiciu e șters deja numele LENIN, iar Boris Jonson, urcat pe scară termină de scris HUILO.  Întrăm buluc în interior, acolo se aud strigăte disperate, într-un colț întunecat cadavrul lui Stalin, îl bate pe cineva cu o scândură ruptă din sicriul lui Lenin, acela, plin de sânge, căcat pe el, tremură și plânge în hohote. Printre lovituri, Stalin strigă: „Valodea, gde yadernaia knopka, svoloci?” „Ya knopku poterial …”, se omoară  de plâns Putin! „Zasraneț …! – Stalin scoate un pistolet și îi trage lui Putin un glonț în cap – “Poșli ot siuda, Adolif” – zice el cuiva. Tocmai atunci îl văd pe Hitler înghemuit lângă perete, se întorc cu spatele și dispar în întuneric.

De undeva se aude muzică lină și plăcută. Ies afară, nici urme de ruine, blindate sau explozii. E soare, multă lumină, un parc frumos, copaci, havuzuri, alei cu multe flori, epurași albi și păsări de multe culori, copii veseli aleargă și râd zglobiu…

M-am trezit, am deschis ochii dar parcă încă, visez…

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*