… este iminentă și lovitura va fi fatală, pentru că rușii le-au găsit moldovenilor Călcâiul lui Ahile!
Chiar dacă distrații Vremurilor Bune au aflat despre inevitabilul sfârșit „la Mustață”, oricum, este prea târziu! Nimic nu mai poate salva Pearl Harbor-ul speranțelor lor europene de la un final îngrozitor! După lovitura pe care le vor aplica-o rușii direct în inimă, drept în „natura lor intimă”, mioriticii își vor pierde rostul de a mai exista, iar puținii supraviețuitori vor regreta că nu au pierit în clipa atacului!
Cel mai important Gărgăun al singurei instituții inteligente de pe acest Picior de Plai al Planetei Pământ – SIS, a spus ieri că deja nu se mai pune problema dacă va ataca sau nu Federația Rusă – Republica Moldova, singura întrebare la care el nu are un răspuns exact este – Când?!
Neuronul are totuși un răspuns aproximativ – în ianuarie sau martie! Trebuie să recunoaștem, Glaciarul a procedat omenește în acest caz, că dacă zicea „pe la Sfântul Vasile sau în Postul cel Mare”, din acel moment ne puteam confrunta cu sinucideri în masă!
Acum, odată ce dispariția moldovenilor nu mai ieste o taină, de vreme ce Piscul inteligenței noastre instituționalizate a decis să vă spună adevărul crud, eu cred că este cinstit ca moldovenii să cunoască și anumite detalii ale implacabilului lor sfârșit. Amănuntele sunt pe sursă, iar eu mă voi strădui să vi le prezint onest și cu maximă rigurozitate.
Așadar, rușii au două planuri foarte diferite de atac asupra Republicii Moldova, unul este fantasmagoric (apropo, așa îl consideră și rușii, deja), al doilea este realist și în desfășurare.
Conform planului fantezist, Rusia ar fi trebuit să învingă armata ucraineană pe câmpul de luptă, să treacă toată Ucraina prin foc și sabie, iar la desert, din plăcere, într-un moment de relaxare, să invadeze Gura Asta de Rai. Când ucrainenii au spulberat visul acesta din capetele rușilor, ei au trecut imediat la realizarea variantei realiste.
Armata rusă sapă acum un tunel pe sub Ucraina și în timpul cel mai apropiat vor sparge prin subterană beciurile de la Cricova și Mileștii Mici. Republica Moldova va muri de hemoragie!
Eu nu știu ce tehnologie au rușii, dar mai mulți ganglioni ai inteligenței noastre ancestrale, lipiți acum strâns de nervul actualei puteri politice, secretă abundent lichid informațional prețios. Conținutul acestor secreții sugerează că de îndată ce rușii vor scurge seva noastră aflată, până nu demult într-un loc sigur, în cisterne cu vin și zeci de sticle de spumant, în aceeași clipă va țâșni licoarea vieții printre doagele butoaielor din beciurile moldovenilor, iar rămășițele de prin ulcioare se vor oțeti instantaneu. Imaginați-vă că urgia asta se întâmplă de Crăciun sau de Sfântul Vasile și o să vedeți cu ochii Armaghedonul!
Iar la final, o veste optimistă: Moldoveni, voi plecați în altă lume așa cum ați trăit, la grămadă ca în colhoz, vă petreceți fără dureri, sugrumați omenește în îmbrățișarea rușilor voștri buni, la urma urmei nu ați ajuns pe mâna (vorba vine) americanilor să vă spurce „gomosexualiștii” drept în poarta raiului, vă duceți pe Vremuri Bune cu fruntea lipită de moaștele preacuvioasei Maiei Sandu și, dacă aveți puțin noroc, poate vă înțelegeți cu băieții lui Putin să trageți și o beție înainte să dați ochii cu Sfântu Petru!