Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

MEMORIU

În atenţia Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe, E.S. dl Petr KYPR;
În atenţia Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze, E.S. dl Pierre ANDRIEU;
În atenţia Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania, E.S. dl Nicolaus von der Wenge Graf LAMBSDORFF;
În atenţia Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, E.S. dl John BEYER;
În atenţia Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii, E.S. dl Asif J. CHAUDHRY;
În atenţia Ambasadorului, Şef al Delegaţiei Comunităţilor Europene — E.S. dl Cesare de MONTIS;
În atenţia Reprezentantului Special al Secretarului General al Consiliului Europei, dl Vladimir RISTOVSKI

Pe data de 8 aprilie 2009, liderul Mişcării Acţiunea Populară, Sergiu Mocanu, a fost luat cu forţa din stradă în timp ce se îndrepta spre maşina de serviciu pentru a veni la birou, de către 10 persoane îmbrăcate în civil, care nu s-au legitimat, dar au spus că sunt de la poliţie şi dus la Departamentul Servicii Operative al Ministerului Afacerilor Interne, unde a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind acuzat de uzurparea puterii în stat şi organizarea dezordinii în masă. Doua zile mai tarziu, pe 10 aprilie 2009, Judecătoria sectorului Buiucani din mun. Chişinău a dispus aplicarea în privinţa lui Sergiu Mocanu măsurii de arest preventiv pe un termen de 25 zile, fiind pus sub învinuire pentru comiterea infracţiunii de organizare a dezordinii în masă, art. 285, alin.2, Cod penal al Republicii Moldova.

Sergiu Mocanu este o persoană publică şi politician bine cunoscut în Republica Moldova. Născut în 1961, Cantemir, Republica Moldova, într-o familie de intelectuali şi absolvent al facultăţii de fizică şi matematică a Universităţii Pedagogice din oraşul Tiraspol. A activat în calitate de profesor şcolar, director de şcoală, şef al Direcţiei raionale cultură, vicepreşedinte al Comitetului executiv raional, redactor al săptămânalului “Ţara”, deputat al Parlamentului Republicii Moldova în două legislaturi. Ultima funcţie publică deţinută a fost cea de consilier cu misiuni speciale al preşedintelui Vladimir Voronin, pe care a abandonat-o din proprie iniţiativă în iunie 2007. În 1992 a fost comandant – adjunct de companie în trupele de carabinieri şi a luptat pentru integritatea, suveranitatea şi independenţa RM. A fost rănit, este decorat cu cea mai înaltă distincţie militară a Republicii Moldova – Ordinul Ştefan cel Mare. Pe lângă cetăţenia Republicii Moldova, mai deţine, din 2002, şi cetăţenia României. Actualmente, este liderul Acţiunii Populare. Căsătorit, doi copii. Nu a avut antecedente penale.

Am rămas profund surprinşi şi indignaţi de învinuirile care i se aduc lui Sergiu Mocanu şi calificăm arestarea sa drept un abuz poliţienesc exercitat la comanda preşedintelui Vladimir Voronin. Considerăm acest act drept o verigă din lanţul de abuzuri săvârşite de Voronin împotriva politicianului Sergiu Mocanu şi a familiei sale în ultimii doi ani.

Astfel:

1. În februarie 2008, Ministerul Justiţiei al RM a dispus neîntemeiat neînregistrarea Mişcarii Acţiunea Populară, lider al căreia este Sergiu Mocanu;

2. Fiii lui Sergiu Mocanu sunt luaţi cu forţa din stradă şi arestaţi abuziv pe 23 septembrie 2008, fiind bănuiţi că ar fi participat într-o altercaţie de la o discotecă din Chişinău maltratând un tânăr. Adrian şi Roman Mocanu, care au şi cetăţenia României, s-au refugiat pe teritoriul Ambasadei României de la Chişinău solicitând protecţia statului român pentru a se apăra de abuzurile poliţiei şi justiţiei moldoveneşti. Ei se află pe teritoriul Ambasadei de mai bine de 7 luni, termen în care statul român a refuzat extrădarea lor, iar RM a refuzat transmiterea procedurii penale către instanţele din România, încălcand Acordurile bilaterale şi internaţionale în materie de asistenşă juridică la care este parte;

3. Pe 8 aprilie 2009, Sergiu Mocanu este luat cu forţa din stradă şi arestat.

Sergiu Mocanu a fost reţinut doar pentru simplul fapt că, în zilele de 7 şi 8 aprilie, de rând cu alţi politicieni din opoziţie şi 30 000 de protestatari, se afla în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Mai mult decât atât, avem dovezi elocvente care demonstrează că Sergiu Mocanu a încercat să stopeze recurgerea la acţiuni de violenţă şi chema protestatarii la calm şi discuţie. Tentativele avocatului Ion Dron de a prezenta aceste probe au fost refuzate atât de procuror, cât şi de instanţa de judecată. Judecătorul de instrucţiune a dispus arestarea „…în vederea acordării posibilităţii organului de urmărire penală pentru a acumula probe privind vinovăţia sau nevinovăţia lui S.Mocanu în comiterea acestor fraude”.

Condamnăm orice act de violenţă sau vandalism, însă, totodată, considerăm drept nejustificată abordarea tuturor acţiunilor de protest din aceste zile prin prisma unor acţiuni de violenţă. Dezaprobăm orice îngrădire a cetăţenilor la întruniri şi la libera exprimare.

Cerem susţinerea organismelor internaţionale şi a misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, pentru eliberarea necondiţionată a lui Sergiu Mocanu şi tuturor persoanelor arestate neîntemeiat în zilele de 7-11 aprilie, precum şi luarea unei atitudini eficiente întru soluţionarea acestor cazuri în baza principiului Supremaţiei Legii şi al Respectării Drepturilor Omului.

13 aprilie 2009                                                                      Mişcarea social-politică Acţiunea Populară

Realizat: Daniela Bodrug

3 comentarii

  1. ANA CORINA si NITA

    In aceste clipe de grea incercare suntem alaturi de familia Mocanu si ne rugam pentru voi.
    Speram ca Sergiu si cei doi feciori sa fie liberi cat mai curand.
    Nu putem sa fim indiferenti la ce se petrece in Chisinau si nadajduim ca opinia internationala va reactiona la abuzurile care au avut si au loc in Basarabia.
    Din pacate conjunctura politica si economica este defavorabila si probabil comunisti vor mai fi la putere .
    Aceasta situatie va duce populatia Moldovei la disperare si poate vor fi mai atenti cand voteaza ( desi sunt convinsa ca alegeri falsificate vor mai fi)!!!!

  2. frate sunt alaturi de tine

  3. Sergiu, ai dat dovada tot timpul de discernamint, curaj si clarviziune. Ai stiut sa te ridici atunci cind ai cazut, ai facut-o cu demnitate. Suntem alaturi de tine. Regimul asta putreficat si spoit pe deasupra va cadea. Gratie unor oameni ca si tine. Capul sus, nu dispera!!

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*