Sunt mândru că am scris acest articol, acum patru ani!
Pe 29 iulie 2010, publicam articolul de mai jos. Totul, dar absolut totul s-a adeverit pe parcurs. Sungurul lucru care s-a schimbat este situația lui Filat și Ghimpu, care atunci încă mai aveau un cuvânt de spus. Acum Filat este frate siamez cu Plahotniuk și complice la mai toate crimele săvârșite de acesta, iar Ghimpu, de fiecare dată când este întrebat de relația lui cu Plahotniuk, eșuiază ca o „târfă banală recent familiarizată cu tehnici cama-sutra”. Mă voi mândri întotdeauna cu acest articol pentru că nimic nu este la fel ca atunci. Când privim din perspectiva unei alegeri politice, după patru ani, datorită acelui început, avem sute de mii de concetățeni conștienți de pericolul mafiot și dornici de a-l extermina.
REPUBLICA PLAHOTNIUC MOLDOVA
După 29 iulie 2009, când oamenii liberi din această țară triumfau victoria asupra RĂULUI, care de mai mult timp purta numele lui Voronin, el, adică RĂUL, chicotea sardonic într-o creatură (oarecum) umană pe nume Plahotniuc.
Există, din păcate, o lege a conservării și transformării Răului, care presupune că atunci când noi jubilăm victoria asupra unui împelițat, un altul ne lucrează deja pe la spate. Altfel zis, acum, când majoritatea dintre noi este convinsă că a rămas doar să îi facem o bleandă lui Voronin și bășinoșilor lui ca lucrurile să intre pe făgașul normalității, tocmai acum suntem mai vulnerabili ca niciodată. Pentru că, Voronin nu mai reprezintă Răul propriuzis. Voronin este mai degrabă un spațiu cu aer bâhlit de la care își cârnește pe furiș nasul oricine din anturajul lui. Voronin și comunismul „cui îl are” este, în acelaș timp, un alibi perfect pentru actuala conspirație împotriva societății.
Auzim că Voronin a decis să intervină prin telefon în cadrul unei emisiuni televizate
Întâi că Voronin demult nu mai decide nimic, în locul lui o fac niște năluci, care coboară direct din cosmos și îi șoptesc ceva la ureche. Le vede și le aude doar el, dar asta este suficient ca Voronin să fie fericit cu inițiative și cu reacții fulgerătoare.
Doi că telefonatul la televiziune este doar începutul, după asta el va da busna în studiouri, îi va scuipa pe cei aflați acolo, va răsturna mesele și se va urina pe pereți. Nimic neobișnuit pentru oameni aflați în situația lui, toți fac la fel, în cazul lui Voronin este grav doar faptul că el rămâne persoană publică și le face pe toate “on line”.
Există voci care spun că Voronin, atunci când avea discernământ și a aflat că va fi vizitat de extratereștri, ar fi lăsat un testament în care îi cerea lui Oleg să-l izoleze de societate la prima bănuială că s-a dus … Oleg – fiul, în complicitate cu Plahotniuk, au dosit testamentul, și îl folosesc acum pe rol de “Făt Frumos” în luptă cu balaurul Antifa. Balaur cu trei capete: Tkaciuk, Petrenco și Mnteanu și cu o coadă lungă, lungă ce ajunge tocmai la Moskova. De coada aia trag toți inamicii viitorului european al țării lui Plahotniuk: Platon, Ciornîi, Curtoglo și alți “dușmani renumiți “și cunoscuți fiecărui moldovean care își dorește o viață plină de plăceri lumești în brațele celui mai iubit proxinet.
Presa lui Plahotniuk muncește la greu, în nopți albe, pentru a-l înzestra pe Voronin cu toate armele necesare, de la paloșe idiologice până la buzdugane euroconforme, doar de ar reuși sărmanul să le asigure un viitor fără griji, și lui Plahotniuk, și lui Oleg, și tuturor blogherilor și jurnaliștilor de companie. Doar de ar reuși pănă va trebui pus în cămașă de forță.
Al Vostru, al lui Plahotniuc și Al Oricui nu i-i Lene, Vlad Filat, BEM-ul cui îi are, „otkatul” și Ilan Off…Shore
Veste proastă pentru un ratat!
Adevarata aventură a tranzacției BEM abia începe, iar Al Vostru Al Lui Plahotniuk, și Al Cui nu i-i Lene, Vlad Filat – acesta este numele complet și de mariaj civil al lui Filat cu Pahotniuk, care nu este nici zgârcit și nici gelos să-l dea în curând „po rukam”, după ce a uzat de el cum i-a pohtit mușchiul lui de proxinet – va trăi degrabă cea mai mare catastrofă financiară a vieții lui.
Tranzacția BEM a fost pusă la cale de Filat cu mult înainte de demiterea Guvernului pe care îl „drămăluia” și a fost gândită ca o afacere mai avansată decât proiectul IPTEH, realizat de el cu succes în Guvernul Sturza.
Prin declarația de război împotriva „Mafiei lui Plahotniuk” din 13 februarie 2013, Filat a crezut că reușește să nu se mai „dileaskă” cu nimeni, așa cum a făcut-o în raport cu Diacov, care nu și-a mai primit partea lui de 30% la parterul IPTEH-ului.
Acum Filat nu mai este Prim-ministru, acum Filat este un visător gratuit care (mai) stă în așteptarea unui „otkat” de 80 milioane Euro, bani ce nu o să-i mai vină niciodată, iar Plahotniuk o să-l devoreze până la ultima fărâmitură de demnitate umană în numele Mafiei, al Crimei organizate și desigur „al viitorului nostru euro – …
Din ce cauză a fost demis Șalaru?
Comunicatul spune că “din cauza restanţelor înregistrate în procesul de realizare a MATRICEI de politici de mediu”
Așa a formulat PLR-ul motivul pentru care l-a demis pe unul dintre cei mai banali hoți ai acestei guvernări. L-au demis, din câte vedem, nu pentru hoție, ci pentru neutilizarea în termeni stabiliți a unei MATRICE.
Dicționarul Explicativ al limbii române atestă două sensuri pentru cuvântul MATRICE și întrucât nici Ana Guțu, și nici Ion Hadârcă nu dau nici o explicație pe marginea acestei misterioase formulări de demitere a lui Șalaru, nouă nu ne rămâne decât să deducem adevăratul motiv al acestui “chiuretaj politic”.
Iată, mai jos, ce îseamnă cuvântul MATRICE:
MATRÍCE1 Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul. Uter.
MATRÍCE 2 Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri.
Al doilea sens nu prea are cum să se potrivească cu politicele de mediu. Nici primul nu pare să aibă vreo legătură cu domeniul în cauză, dar, cel puțin, este apropiat fiziologiei uneia dintre deputații PLR.
Ce a vrut să spună autoarea textului votat de Biroul Politic al “celui mai important partid din Coaliție”? Că (probabil) obiectul activității ministrului Șalaru era un “UTER euroconform, aidoma Coaliției de guvernare” care nu a fost “fecundat” la timp pentru a dezvolta un “embrion al politicilor de mediu” capabil să ridice Republica Moldova la standarde mondiale… Așa da! Așa e clar, lămurit și pe înțelesul tuturor.
DODON ȘI CONCHITA WURST – UN CUPLU FATAL
Conchita Wurst este cea care la „excitat” pe socialistul Dodon la o nouă producție televizată.
Cei doi apar într-un clip electoral despre cum Dodon o dorește „vrăjmășește” pe Conchita în calitate de argument erotic împotriva Uniunii Europene. Clipul exprimă, mai degrabă, o fantezie intimă a protagonistului și reprezintă un act de curaj inegalabil cu cel al Concitei Wurst la Eurovizion. Dodon ridică lupta moldovenilor pentru viitorul tataro-mongol al Republicii Moldova la cote halucinante ale paroxismului sentimental filorus. Deznodământul „operei dodoniene” este de o trăire emoțională aparte și cu totul neșteptat pentru omul neinițiat în subtiluitățile unor trăiri la limita fanteziei umane. Dodon îi îndeamnă pe toți susținătorii săi să facă dragoste la est, „pe barba lui Putin”, și, în aceeași clipă, s-o privească obraznic și provocator pe Conchita (a se citi Europa) în ochii ei dulci și plini de suferiți.
Serviciul Hibrido-Politic de stat anunță cod roșu de ipocrizie pentru următoarele șase luni!
Prognozele politice pentru următoarea jumătate de an arată tot mai îngrijorătoare. Astfel, se așteaptă ploi abundente de vorbe mieroase pe placul omului simplu, năucit de viața grea, însoțite de gesturi ipocrite de simplitate țărănească a golanului cu “maniere aristocratice” pe nume Al Vostru Vlad Filat. Vântul va sufla puternic din direcția caselor de lux din cartierul Valea Morilor și va învălui săracia lucie a alegătorilor cu parfumuri franțuzești alese pe gustul rafinat al Angelei Gonța. Temperatura prostiei omenești va crește alarmant și va atinge cote ale fuduliei neomenești, mai mari ca atunci când începătorul contrabandist de țigări ieftine „Doina”, își înțolise „fundul gol de Lăpușna” pe la bazarul rusesc din Iași. Sunt posibile descărcări electorale de camioane cu orez și macaroane.