Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Apel către Deputaţii Parlamentului RM

Stimaţi deputaţi,

Dumneavoastră aţi ajuns în Parlament pe liste de partid şi, până în prezent, percepţia publică este că faceţi, în exclusivitate, disciplină de partid. Or, interesul liderilor de partid nu coincide întotdeauna cu necesităţile legitime ale cetăţenilor, care v-au delegat în Forul Legislativ pentru ca să acţionaţi în interesul fiecăruia dintre noi şi al Republicii Moldova. Iată de ce, considerăm necesar să vă amintim că:

1. Mandatul deputatului în Parlament nu este imperativ, iar responsabilitatea pentru deciziile Dumneavoastră este strict personală.

2. Alegerile parlamentare anticipate din punct de vedere politic sunt deja inevitabile, chiar dacă formal ar mai exista căi legale de depăşire a actualei crize.

3. Reformele, pentru care aveţi un angajament public, au eşuat ireversibil, iar un şir întreg de decizii adoptate prin votul fiecăruia dintre Dumneavoastră au adus satisfacţie personală unui cerc îngust de profitori şi suferinţe multor oameni. Printre aceste decizii sunt numirea Procurorului General şi a Preşedintelui Curţii de Apel.

În scurt timp, până la dizolvarea Parlamentului, veţi fi invitaţi să votaţi pentru candidatura lui Mihai Poalelungi la funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Alegerea numitului în fruntea acestei instituţii va asigura pe deplin interesul cercurilor mafiote din Ţara noastră pentru supremaţia intereselor lor asupra intereselor legitime ale fiecăruia dintre noi. Mihai Poalelungi are obligaţiuni personale doar în faţa unui singur om în ţara asta şi, în pofida unor aparenţe, va acţiona doar la ordinul lui Vlad Plahotniuc.

Faptul, pe care vreau sa-l fac public, ţine de relaţia dintre cei doi şi are la bază o datorie morală şi materială a lui Poalelungi faţă de Plahotniuc, lucru lesne de verificat dacă lăsaţi la o parte falsa cumsecădenie de a nu vă atinge de chestiuni delicate cum ar fi sănătatea unui om şi dacă faceţi uz de instrumentele legale pe care vi le oferă funcţia.

Mihai Poalelungi a avut o problemă de sănătate pe care a depăşit-o cu sprijinul lui Plahotniuc. În rezolvarea acelei situaţii de criză a fost folosit avionul personal al lui Vlad Plahotniuc, lucru verificabil sub toate aspectele.

Stimaţi Domnilor Deputaţi,
Înainte de a vota pentru Mihai Poalelungi la funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, vă rog, să clarificaţi relaţia dintre el şi Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc.

În numele Mişcării Populare Antimafie,
Sergiu Mocanu
9 februarie 2012

Candidatul la preşedinţia CSJ are poale mai lungi decât cred cei care aşteaptă reforme în Justiţie

Ieri, 7 februarie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, după un travaliu de doi ani, a decis desemnarea lui Mihai Poalelungi în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Tot ieri, mai mulţi jurişti, dar şi analişti politici s-au grăbit să anunţe opinia publică despre faptul că ceea ce am aşteptat atât amar de vreme s-a săvârşit – în scurt timp se va da startul reformei în justiţie.

În legătură cu evenimentul de ieri, ne vedem obligaţi să declarăm următoarele: Citește mai mult…

RM nu are nevoie nici de dictatura lui Voronin, nici de haosul lui Filat-Plahotniuc

Astăzi am susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia am declarat că Mișcărea Antimafie renunță la proteste pentru o anumită perioadă. Noi am luat această decizie din cauza protestelor organizate de comuniști și de Comitetul pentru Apărarea Constituției și Democrației.

Manifestările publice sunt suspendate numai pentru a nu ne înscrie în șirul protestelor PCRM și CACD. Vrem să accentuăm că nu suntem solidari cu cei care vor să reinstaureze dictatura în Republica Moldova. Este absurd ca totalitarii să iasă în PMAN și să strige „Jos dictatura!”. Noi, spre deosebire de PCRM și CACD, nu credem că în RM este dictatură. Dictatură era pe timpul lui Voronin. Acum e haos creat de Plahotniuc și Filat. Noi protestăm împotriva esenței mafiotice a actualei guvernări. Citește mai mult…

Mişcarea Antimafie protestează pe 30 ianuarie, ora 12:00, hotelul “Codru”

În data de 26 anuarie 2012, judecătorul Gheorghe Gorun de la Judecătoria Râşcani mun. Chişinău, a decis admiterea cerererii ÎCS Codru Hospitality SRL împotriva lui Sergiu Mocanu şi a interzis organizarea oricăror acţiuni de protest în faţa hotelului „Codru” până la soluţionarea cauzei în fond. Astăzi, 27 ianuarie 2012, la sediul Mişcării Populare Antimafie, s-a prezentat executorul judecătoresc, Oleg Ungureanu, care a adus Titlul Executoriu. Amintim că judecătorul Gorun a fost cel care a emis o Hotărire de Judecată prin care Sergiu Mocanu a fost supus unor despăgubiri în valoare de peste 3 milioane dolari pentru pătarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei lui Plahotniuc. Citește mai mult…

ULTIMATUMUL MIŞCĂRII POPULARE ANTIMAFIE: VLADIMIR PLAHOTNIUC ŞI VLAD FILAT AU LA DISPOZIŢIE DOUĂ SĂPTĂMÂNI CA SĂ REVINĂ ÎN CÂMPUL LEGAL AL REPUBLICII MOLDOVA

Hotărârea Curţii Constituţionale din 12 ianuarie 2012 de întrerupere a procesului de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova şi reluarea procedurii de la capăt a dat acoperire Alianţei de Guvernare pentru substituirea obligaţiunii de a respecta Constituţia cu interesul mafiot al liderilor AIE de a-şi subordona ireversibil Legea Fundamentală.

Decizia Curţii Constituţionale a fost actul final al Operaţiunii de uzurpare a propriilor calităţi oficiale de Prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi de Prim-ministru, pe care le deţin actualmente doi capi ai celor mai puternice clanuri mafiote din Republica Moldova – Vladimir Plahotniuc şi Vlad Filat. Citește mai mult…

Declaraţia Mişcării Populare Antimafie privind alegerea lui Lupu la funcţia de Preşedinte al RM

Mişcarea Populară Antimafie îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu posibila alegere a lui Marian Lupu la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Lupu – Preşedinte înseamnă consolidarea Mafiei în structurile de stat şi reprezintă a două lovitură puternică asupra stabilităţii RM, după devenirea lui Vlad Plahotniuc Vicepreşedinte PD şi Prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Votul deputaţilor din 16 decembrie 2011, este unul din cele mai importante din ultimii doi ani de guvernare a AIE. Citește mai mult…

Ţara asta DEJA este pe mâna lui Plahotniuc

La 29 iulie 2010, scriam despre faptul că adevăratul stăpân al ţării în care mai supravieţuiesc doar unii dintre noi este anonimul Plahotniuc.

Alianţa pentru Integrare Europeană, reconstituită după Alegerile din 28 noiembrie trecut, a dat viaţă publică şi acoperire politică celei mai odioase structuri mafiote care a existat vreo dată în ţara asta. Mafia pe care a construit-o şi a condus-o regimul Voronin, acum guvernează Republica Moldova.

Citește mai mult…