Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Plahotniuc a aruncat telefoanele „revoluționarilor” în lacul Geneva!

Acum două săptămâni “oracolul druștelor pălite de sublim de pe pagina lui de Facebook”, Ion Sturza, îi sfătuia pe Filat și Plahotniuc să-și arunce telefoanele în lacul Geneva și să uite de această țară. Chiar dacă fetele au dat ochii peste cap în extaz intelectual vreo câteva zile, comentând și tirajând acea metaforă plină de conținut revoluționar, puțini au fost cei care au reușit să penetreze gândul Profetului de ProTV. Dar … profețiile de aia și sunt profeții ca să sfideze timpul cu anticipație vizionară!

N-au trecut nici două săptămâni și Plahotniuc a aruncat un telefon în lacul Geneva! Nu pe al său, pe al lui Filat! Așa a hotărât el să-și marcheze bucuriile de azi înainte. Or, ziua de duminică, 4 octombrie, a fost pentru el o victorie incontestabilă. Nici un atac raider nu se poate compara cu biruința asupra “Revoluției crizantemelor”. După ce a deturnat economia acestei țări, după ce și-a subordonat clasa politică, duminică Plahotniuc a învins Mișcarea protestatară, iar miile de oameni veniți, la braț cu Gustave Le Bon, să-și ia țara înapoi, au plecat acasă să lupte cu “frustrările lui Freid”.

Citește mai mult…

Fiecare fură ce poate: Guvernarea – miliardul, Opoziția – revoluția!

Liderii Platformei DA declară că ei au luptat eroic cu niște provocatori care ar fi dorit ieri să asalteze instituțiile statului. Cu alte cuvinte, au luptat cu niște „nesimțiți care au vrut să-și ia țara înapoi”. Asta, după ce sloganul celor de la DA pentru mitingul din 4 octombrie a fost: „Nu mai cerem, ne luăm țara înapoi!”.

Altă lozincă a fost „Acum sau niciodată!”. Am văzut aseară o situație desprinsă din logica absurdului când liderii DA îi numeau provocatori pe cei care strigau: ACUM! „Acum” era singurul ADEVĂR al zile de ieri, iar DEMNITATEA însemna să urmezi îndemnul pe care l-ai făcut! Or litera D, înseamnă, totuși, Demnitate, nu Legalitate!

Citește mai mult…

Războiul inter-mafiot pe ultima sută de metri!

Informațiile prezentate de către Usatîi aseară au fost furnizate de întreprinderea Registru la indicația lui Plahotniuc. Datele veridice despre încercările oamenilor din anturajul lui Filat și Shor de a ascunde urmele banilor furați de la BEM, au fost utilizate pentru o nouă escaladare a războiului dintre clanurile mafiote de la guvernare.
Pe de altă parte, se aud voci tot mai insistente din tabăra celor de la Platforma DA ca Filat să treacă de partea protestatarilor. Sunt mai multe informații, dar și semne care dovedesc implicarea oamenilor din anturajul lui Filat în sprijinirea protestului din PMAN.
Există pericolul că protestatarii care răspund sincer chemărilor liderilor Platformei DA de a ieși la protest să fie utilizați în calitate de masă de manevră în războiul inter-mafiot pentru reîmpărțirea proprietăților și controlului asupra instituțiilor statului.
Până la sfârșitul zilei voi face o declarație, așa cum am promis, despre poziția Mișcării Populare Antimafie privind protestul anunțat de Platforma DA, mâine, 4 octombrie.