Sergiu Mocanu

"Totuşi, se poate!"

Între valori europene şi practici medievale

Astăzi, 28 ianuarie 2009, împreună cu avocatul Ion Dron, am susţinut o conferinţă de presă la Chişinău, în care am cerut autorităţilor moldoveneşti să demonstreze că sunt ataşate valorilor europene, să renunţe la practicile miedevale în materie de justiţie şi să permită copiilor mei, Roman şi Adrian, refugiaţi acum patru luni pe teritoriul Ambasadei României de la Chişinău, să părăsească Republica Moldova. Citește mai mult…

Voronin a educat copiii lui Snegur şi Lucinschi

Am declarat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută vineri, 10 octombrie curent, că Mişcarea Acţiunea Populară, indiferent de faptul că va fi înregistrată sau nu de către Ministerul Justiţiei, nu va participa la alegerile parlamentare din 2009. Eu voi fi la aceste alegeri foarte activ, dar, în nici un caz, nu voi fi un concurent care să stric jocurile altora. Din acest moment, politica pe care o fac eu în ţara asta este una de durată şi nu mai am scopuri imediate. Am făcut aceste declaraţii pentru a înlătura orice suspiciuni asupra faptului că folosesc cazul fiilor mei, Roman şi Adrian, în scopuri politice. Citește mai mult…

În atenţia opiniei publice şi a mijloacelor de informare în masă

Pe 23 iulie curent, orele 10:00, Colegiul civil şi contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie va examina recursul Acţiunii Populare împotriva Hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 12 mai 2008 prin care a fost respinsă cererea reclamanţilor Acţiunii Populare privind anularea deciziei Ministerului Justiţiei de neînregistrare a statutului Mişcării Acţiunea Populară.

În acest sens, invit vizitatorii să revadă materialele plasate pe blog după pronunţarea deciziei judecătoarei Elena Gligor pe marginea acestui dosar – decizie care denotă un act de injustiţie săvârşit brutal, cinic şi fără scrupule morale.

 

Conferinţă de presă privind atacul poliţienesc împotriva dreptului la asociere

Astăzi, 2 iulie, am organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia am adus la cunoştinţa opiniei publice despre provocarea efectuată cu premeditare de către organele de poliţie de la Ungheni împotriva cetăţenilor din satul Corneşti, cu scopul de a-i intimida şi descuraja pe aceştia să se mai asocieze vreo dată în vederea promovării unor idei, doctrine sau acţiuni politice. Citește mai mult…

În atenţia misiunilor străine acreditate la Chişinău, organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi opiniei publice: Atac poliţienesc asupra cetăţenilor din satul Corneşti, Ungheni

         Vineri, 27 iunie 2008, Comisariatul de poliţie din raionul Ungheni a întreprins o acţiune de o obrăznicie fără precedent asupra unor cetăţeni din satul Corneşti. Sfidând legea şi bunul simţ, au intimidat mai mulţi oameni pentru faptul că au aderat la o formaţiune politică.

          Mai multe amănunte mâine, 2 iulie 2008, în cadrul unei conferinţe de presă, care se fa desfăşura începând cu orele 10:00, în sala de conferinţe Infotag, str. Cogălniceanu, 76.

 

IN ATTENTION OF THE DIPLOMATIC MISSIONS ACCREDITED AT CHISINAU, THE ORGANIZATIONS FOR HUMAN RIGHTS AND THE PUBLIC OPINION: THE POLICE ATTACKED THE CITIZENS FROM CORNESTI VILLAGE, UNGHENI

On Friday, the 27th of June 2008, the Police Station from Ungheni took an action that can be qualified as unprecedented sauce committed on the citizens from Cornesti village. Defying the LAW and the GOOD WILL, they intimidated many people for joining a political party. For more details, we invite you at a Press Conference that will take place tomorrow, the 2nd of July, at INFOTAG, Cogalniceanu street, 76.